Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Cristian Rudic despre Festivalului de Operă și Operetă din Timișoara

Publicat: marți, 23 August 2022 , ora 13.58

Domnule Cristian Rudic, vă rugăm să ne prezentați conceptul care stă, iată, de atâția ani, în spatele acestui festival. Ce s-a schimbat și ce a rămas la fel în acești ani?

Tradiția începută de maestrul Corneliu Murgu acum peste un deceniu a fost manu forte militaris întreruptă de către flagelul pandemiei, cu toate că în parc și mai ales cu furtuna care s-a bătut peste oraș acum patru ani, am căutat atunci soluții să jucăm în alte spații în aer liber și nu în Parcul Rozelor, în acest rozarium al acestui oraș care este prin esența lucrurilor poate cel mai frumos decor în aer liber pentru operă, în orice caz. Continuând tradiția, am reluat discuția și cu Consiliul Județean, de data aceasta și cu Primăria Municipiului Timișoara. Mulțumim încă o dată mândurora pentru această oportunitate. Am primit un pic de acolo, un pic de dincolo, încât sper să satisfacem gustul publicului și sigur ceva nou există. În 27 august, sâmbătă la ora 21.00, vom începe seria acestui festival cu un „Mozart sub clar de lună”. Va fi un concert instrumental, va avea două părți. Gran Partita pentru suflători este o lucrare mai puțin cântată. În Timișoara credeam că era necântată, dar nu e așa. Timișoara a demonstrat și de data aceasta că este pe harta culturală a Europei, cel puțin muzical. S-amai cântat Gran Partita; după care, celebra Mică serenadă. Sunt două piese camerale de mare virtuozitate, compuse de un mare compozitor de la Salzburg, cel mai mare dintre noi muzician, acest Wolfgang Amadeus Mozart; Într-un ambient mai special, în acest decor vă invităm la Mozart, sâmbătă, la ora 21.00, după care, în 28 august, la ora 20.30 Liliacul de Johann Strauss, invitată fiind reputata și mult plăcuta Diana Țugui în rolul Rozalindei și la pupitru se va afla, în ambele situații, fostul solist al Filarmonicilor din Viena, prim-cornist, maestrul Friedrich Pfeiffer, deci este o seară salzburgheză și o seară vieneză, reunite sub bagheta unui fost membru al Wiener Philharmoniker (și aceasta este o calitate care nu se pierde niciodată). După care, în următorul weekend vom prezenta în 2 septembrie la ora 20.30, Scripcarul pe acoperiș, la pupitru se va afla Vlad Conta. În data de 3 septembrie la ora 20.30, La Traviata și va cânta Narcisa Brumar și la pupitru se va afla Mihnea Ignat și iată în data de 4 vom încheia festivalul în Parcul Rozelor cu Tosca de Giacomo Puccini; invitat va fi Scarpia, în rolul lui Scarpia va cânta domnul Țoropoc și la pupitru se va afla David Crescenzi. Am descfăcut acest evantai care, după cum vedeți, în afară de balet, care este imposibil de făcut pe podeaua scenei din Parcul Rozelor, am oferit câte o felie din acest tort din toate genurile pe care noi le slujim, un concept instrumental, o operetă, cea mai cunoscută din lume, un musical, Scripcarul pe acoperiș, o operă de Verdi La Traviata și explozia de pasiune a lui Puccini care este Tosca. Repet, toate evenimentele au loc la 20.30, mai puțin primul, care este Mozart sub clar de lună și pentru ca să fie sub clar de lună, îl începem la ora 21.00.


Interviu realizat de Norela Liviana Costea