Ștefan Costache, în urmă cu mai bine de 11 ani, ai lansat împreună cu Monica Isăcescu un prim proiect la Radio România Muzical - Zilele Lipatti. Te rog să rememorezi, pentru ascultătorii noștri, ce anume v-a mânat să inițiați acel proiect extraordinar și cum s-a desfășurat evenimentul propriu-zis?

Ștefan Costache: După cum știi, Larisa, noi, cei care ne ocupăm de actualitatea muzicală, suntem la curent cu datele de calendar. Se împlineau atunci 60 de ani de la trecerea în eternitate a lui Dinu Lipatti și am avut sentimentul că avem de-a face cu un soi de icoană veche la care nu se mai închină nimeni, cu o carte valoroasă pe care nu o mai deschide nimeni. Așa ni se părea Lipatti în acel moment - un clasic pentru care nu numai că nu se mai face nimic, dar nici nu se profită de pe urma a ceea ce înseamnă moștenirea lui Lipatti. A avut ghinionul atât al unui destin tragic, pentru că s-a stins din viață foarte tânăr, cât și al unei povești de viață care s-a suprapus peste o istorie frântă. Atunci când s-a stins el din viață, practic, și România a trecut într-o altă etapă, așa că mai tot ceea ce a însemnat moștenirea lui Lipatti a rămas cumva între ape tulburi - de la destinul partiturilor și până la înregistrările sale, multe dintre ele recuperate în ultimele zeci de ani de un excepțional cercetător și căutător pe nume Mark Ainley, care ne-a vizitat și pe noi aici, la București.

Asta am încercat, asta am reușit cred în bună măsură, să-l readucem pe Dinu Lipatti în atenție cu cât mai mult aspecte legate de ceea ce a făcut, de la arta lui interpretativă la arta compozitorului Dinu Lipatti și până la aspectele colaterale ale muzicii, cum este pasiunea lui pentru fotografie.

Cu toții avem sentimente speciale în ceea ce-l privește pe marele muzician care a fost Dinu Lipatti. Monica Isăcescu, te-aș ruga să-mi spui dacă aceste sentimente s-au intensificat pentru tine odată cu proiectul dedicat în 2010 lui Dinu Lipatti.

Monica Isăcescu: Eu îmi amintesc cu mare plăcere de acel prim proiect al echipei noastre, pentru că, după cum știi, Larisa ai făcut și tu parte din grupul care a pus umărul la organizarea tuturor evenimentelor, am avut multe satisfacții - pornind de la cercetările ale căror rezultate s-au regăsit în rubricile difuzate la Radio România Muzical cu diverse subiecte, începând de la casele în care a locuit Lipatti, pianele pe care a cântat, înregistrările sale, despre pasiunile lui extra-muzicale. Și, dacă am ajuns în acest punct, sigur că îmi face mare plăcere să-mi amintesc despre faptul că am reușit atunci, cu sprijinul doamnei Liliana Pavelescu și a Școlii de poetică fotografică Francisc Mraz, să developăm în premieră după diapozitive de sticlă instantanee surprinse de Dinu Lipatti în zona rurală a Munteniei și să le oferim publicului sub forma unei expoziții.

Tot atunci, ne-am bucurat să prezentăm publicului bucureștean la Institutul francez, în premieră, filmul documentar realizat de Philippe Roger despre recitalul istoric susținut de Lipatti la Besancon, ultimul său recital. Proiecția a avut loc la cinematograful "Elvira Popescu" al Institutului francez. Și, dacă vorbim de emoții și de sentimente, cu siguranță nu voi uita niciodată bucuria pe care am simțit-o atunci când l-am ascultat din Sala Radio pe pianistul Mihai Ritivoiu, câștigătorul Concursului Național de Pian "Zilele Lipatti", cântând împreună cu Orchestra Română de Tineret și cu maestrul Cristian Mandeal în gala concursului de pian. A fost un moment foarte important, iar importanța lui a fost cumva amplificată și de faptul că a fost transmis în direct la Televiziunea publică, un lucru pentru care le voi fi mereu recunoscătoare colegelor mele Oana Drăgulinescu și Valentina Băințan.

Tot ceea ce s-a întâmplat atunci a fost o experiență foarte frumoasă în care s-au combinat dorința noastră de a descoperi cât mai multe lucruri legate de Dinu Lipatti și, totodată, de a le da mai departe publicului, în cât mai multe forme posibile - de la reportaje la filme, concerte, recitaluri, expoziții ș.a.m.d.

În cadrul Zilelor Lipatti s-au lansat câțiva pianiști tineri, excepționali. I-aș aminti pe Cadmiel Boțac și Mihai Ritivoiu. Ștefan, cât de importantă consideri că este această perpetuă activitate a realizatorilor Radio România Muzical de a promova artiștii talentați din tinerele generații?

Ștefan Costache: Mi se pare esențială și cred că reprezintă o constantă în ceea ce face postul Radio România Muzical. Aici vorbim despre un eveniment care a trecut dincolo de activitatea în FM, pentru că asta este principala noastră activitate, adică festivalul care a completat totuși o dimensiune editorială care e curentă la noi. Noi promovăm prin tot ceea ce facem în mod curent tinerii muzicieni și ne-am bucurat să constatăm ulterior, după momentul 2010, că cel puțin cei doi au confirmat și prin alte concursuri internaționale la care au participat și sunt astăzi nume respectate pentru ceea ce se întâmplă muzical la noi.

Aș vrea să amintesc și faptul că, pentru organizarea Zilelor Lipatti 2010, ați fost răsplătiți cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali la Gala premiilor Forumului Muzical Român. Ce însemnătate are pentru voi această recunoaștere a muncii pe care ați depus-o atunci?

Monica Isăcescu: Din păcate, trebuie să recunoaștem că în spațiul muzical românesc premiile pentru muzică și pentru muzicieni sunt rarisime. Așa că, recunoașterea pe care am primit-o din partea Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România a fost confirmarea de care, evident, aveam nevoie, că ceea ce am făcut am făcut bine, că a fost un lucru util... iar acum cred că acel lucru ne-a oferit cumva și imboldul de a continua să facem proiecte muzicale, de a găsi subiecte mai puțin bătătorite care, uneori, poate par desuete dar care, îmbrăcate în hainele potrivite, pot fi oferite publicului de astăzi într-un format proaspăt, adaptat cerințelor actuale.

În perioada care a urmat după Zilele Lipatti ați lansat și un site, dinulipatti.org, în limbile română, engleză și franceză, unde cei interesați pot găsi informații complete și foarte prețioase despre Dinu Lipatti. Cu cine ați colaborat pentru realizarea acestui site și ce anume conține el?

Ștefan Costache: Site-ul a apărut prin susținerea Ministerului Culturii, a ministrului Culturii de atunci, domnul Vlad Alexandrescu, care - pentru cei care nu știu - este un admirator al lui Dinu Lipatti și un susținător al acțiunilor care îl vizează pe Lipatti în momentul de față. Într-adevăr, ne-am propus să oferim moștenirea lui Lipatti, informațiile legate de lumea lui cât mai ultor oameni - evident, în mod gratuit - în trei limbi, și acesta e un aspect care trebuie subliniat. Toate materialele în română au echivalent în engleză și franceză. Ne-am bucurat să îl avem alături pe domnul Grigore Bărgăuanu, care este în momentul de față cel mai respectat cunoscător și cercetător al lui Lipatti. Ne-a fost alături Mark Ainley; ne-au fost, de asemenea, alături Viniciu Moroianu, Oana Rădulescu Velcovici, Lavinia Coman, Carmen Manea cu articole, iar traducerile au fost sigurate de colegele noastre Maria Monica Bojin și Petra Gherasim.

În acești aproape 12 ani în care Dinu Lipatti a fost un subiect important în activitatea voastră, i-ați dedicat și alte proiecte, ați lansat cărți și ați organizat recitaluri. Monica Isăcescu, te rog să treci în revistă pentru ascultătorii noștri toate aceste evenimente!

Monica Isăcescu: Într-adevăr, au fost destul de multe și îmi este destul de teamă că voi lăsa ceva deoparte. Probabil că cel mai important și mai durabil proiect este cel ce s-a concretizat cu realizarea site-ului dinulipatti.org - un site trilingv în limbile română, engleză și franceză. Apoi, punerea în pagină, la propriu, a ideii colegului meu Ștefan, de a publica scrisorile lui Dinu Lipatti cu profesorii săi, cu colegii, cu prietenii lui muzicieni. Au ieșit astfel două volume care sunt în egală măsură rezultatul colaborării cu domnul Grigore Bărgăuanu - biograful lui Dinu Lipatti, care nu numai că a scris prefața, dar a fost în permanență consultat și a contribuit la limpezirea tuturor dilemelor pe care le-am avut legate de texte. Și, la fel de important a fost și implicarea lui Matei Bănică, de la Editura Grafoart, care întotdeauna-și face treaba ca editor la cel mai înalt nivel. Și dacă tot suntem la capitolul publicații, ne bucurăm că volumul de imagini și documente Dinu Lipatti, apărut la Editura Institutului Cultural Român în perioada pandemiei, care reunește textele noastre cu cele ale unor cercetători străini pasionați de subiect - Mark Ainley din Canada și Orlando Murrin din Marea Britanie - va fi prezentat în cadrul Bookfest anul acesta.

Au mai fost, desigur, Zilele Lipatti 2012, cu un maraton pianistic la Ateneul Român, în care s-au succedat Nikolai Luganski, Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu și Andrei Licareț. Campania "Vino și cântă"... atunci când am scos câteva pianine pe străzile Bucureștiului, având sprijinul Colegiului Național de Muzică "George Enescu", și am dat posibilitatea oricărui doritor să se așeze și să încerce clapele sau chiar să dea scurte recitaluri ad-hoc. Am organizat simpozioane de muzicologie pe tema Lipatti, emisiuni speciale aici, la Radio România Muzical, pe care vreau să cred că ascultătorii noștri le-au apreciat.

În ultimii ani, ați căpătat cu siguranță experiență în organizarea de evenimente și aș vrea să vorbim puțin și despre alte realizări ale voastre. Mai recent, a fost seria de recitaluri și spectacole dedicate lui Mihail Jora - profesor al lui Lipatti și site-ul casedemuzicieni.ro. Cum ați inițiat aceste proiecte și ce au presupus ele?

Monica Isăcescu: Totul se leagă sau, cel puțin, așa s-a întâmplat în cazul nostru. Atunci când am lucrat la editarea corespondenței lui Dinu Lipatti, am reținut detaliile unui recital-eveniment pe care discipolii lui Mihail Jora, printre care se număra, evident, și Lipatti, l-au pus la cale pentru sărbătorirea celor 50 de ani de viață ai maestrului lor. Fiecare dintre acești discipoli a devenit ulterior un nume important în istoria muzicii românești, așa că mi s-a părut interesant să reedităm acest recital în 2021, când s-au împlinit 130 de ani de la nașterea lui Jora și 50 de ani de la moartea lui, invitând câțiva dintre cei mai importanți artiști români ai momentului să interpreteze lucrările dedicate lui Jora - pianista Raluca Știrbăț, pianistul Daniel Ciobanu, pianistul Ștefan Doniga, soprana Laura Tătulescu și violonista Diana Jipa. În momentul în care am inițiat acest proiect, Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România era la un moment de răscruce, în sensul în care maestrul nostru, președintele și fondatorul acestui for, profesorul universitar doctor Grigore Constantinescu, se stinsese din viață, iar Luminița Arvunescu - colega noastră de la Radio România Muzical, preluând frâiele acestui for, a fost foarte deschisă și a sprijinit ideea de a marca Anul Mihail Jora sub egida Uniunii. Și, pentru că ne-am gândit și la publicul de mâine, am dat curs unei provocări pe care a lansat-o pianista Adriana Toacsen, și am fabricat împreună, într-o echipă cu actorii Ionel Barac, Adela Mihai, cu scenarista Celina Petrescu, un spectacol foarte drăguț, cred eu, pe muzica suitelor "Poze și pozne" de Mihail Jora, destinat celor mici evident, și pe care colegii noștri l-au jucat la Filarmonicile din Cluj-Napoca, Bacău, Ploiești și Craiova și, bineînțeles, în București. "Mihail Jora - timpul care apropie" a fost titlul acestui demers cultural susținut de Administrația Fondului Cultural Național și, bineînțeles, de Radio România Muzical.

În privința caselor de muzicieni, un alt proiect al nostru, aș spune că privim o casă ca pe o sinteză a mai multor aspecte ce țin de istorie, arhitectură, geografia orașului, iar când ajungi să afli câte ceva despre familiile care au locuit-o de-a lungul timpului în aceste case, ai deja elementele unei povești. În ceea ce ne privește, am dorit să punem pe o hartă virtuală a Bucureștiului acele case în care povestea are și o latură muzicală. Și așa am construit un site casedemuzicieni.ro - bilingv, unde vizitatorii găsesc un album de fotografii și texte scrise de arhitecți și de muzicologi, cu documentarea caselor în care au locuit muzicieni precum Cella Delavrancea, Mihail Jora, Maria Tănase, Emanuel Elenescu, Pascal Bentoiu, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe și mulți alții. A fost un demers pe care l-am gândit de la bun început a fi interactiv, în sensul că oricine are informații despre case în care au locuit muzicieni poate să contribuie.

Aveți în vedere și alte proiecte în perioada următoare?

Ștefan Costache: Noi ne-am extins puțin această viziune asupra moștenirii muzicienilor români. Am beneficiat de susținerea Arcub pentru acest proiect concretizat anul trecut - Case de muzicieni - care va fi extins în perioada următoare prin proiecte ce au avut deschidere din perspectiva Ordinului Arhitecților din România și, de asemenea, printr-un program al Centrului de proiecte Timișoara, care permite extinderea acestui proiect la Timișoara, Lugoj și Sânnicolau Mare, prin perspectiva faptului că orașul Timișoara va deveni Capitală culturală europeană în anul 2023.

Cât de greu este să vă împărțiți activitatea pe atât de multe planuri? Aveți, desigur, emisiunile din grilele Radio România Muzical, care implică multă documentare, cercetare, și aceste proiecte care necesită o muncă de organizare extraordinară. Cum reușiți?

Ștefan Costache: Într-adevăr, presupune ceva efort să te ocupi de toate aspectele menționate, dar, pe de altă parte, aceste activități reprezintă o completare organică a ceea ce facem noi, la Radio România Muzical, iar satisfacțiile sunt și ele pe măsură, așa că nu ne plângem.