Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ștefan Mihai Alexandru, președintele Asociației „Rezistența prin Cultură”

Publicat: luni, 30 Mai 2022 , ora 15.53

Salvează un înger” este intitulat concertul caritabil ce va avea loc mâine, de la ora 19.00, la Teatrul Elisabeta din București. Organizat de Asociația „Rezistența prin Cultură”, evenimentul are ca scop sprijinirea mamelor și nou-născuților din maternitățile din Ucraina, precum și strângerea de fonduri pentru achiziționarea echipamentului medical necesar desfășurării activității în maternitățile din orașele afectate de război.

Mai multe detalii aflăm de la Ștefan Alexandru Mihai, președintele Asociației „Rezistența prin Cultură”:

Vă rog să ne spuneți cum s-a născut ideea acestui proiect caritabil și cum veți acționa, în mod concret, astfel încât sumele strânse să ajungă la destinație?

Ideea mi-a venit acum câteva luni, imediat după începerea conflictului din Ucraina. Noi - fiind o asociație cu profil cultural și organizând de altfel mai multe evenimente de genul acesta și în trecut, cu siguranță, vom organiza și altele în viitor - ne-am întrebat, în primul rând, cum putem ajuta?! Pentru că am fost profund impresionați de ceea ce se întâmplă în țara vecină, am contactat mai mulți artiști care, de asemenea, și-au făcut cunoscută intenția de a sprijini acest proiect.

Am organizat un concert caritabil intitulat "Salvează un înger", sub deviza "Solidari pentru Ucraina", ce va avea loc mâine, 31 mai, la ora 19.00, la Teatrul Elisabeta, unde mai mulți artiști de talie internațională și-au arătat susținerea pentru acest concert. Ulterior, toate sumele donate - pentru că atât mâine, cât și în această perioadă se desfășoară la noi pe site, pe www.rezistentaprincultura.ro, o campanie de donații - vor ajunge la maternitățile din Ucraina, pentru a sprijini mamele și nou-născuții de acolo.


Concertul, din ce am remarcat, va fi transmis și live, pe platformele online ale Asociației. Aș dori să-mi spuneți câte ceva despre programul muzical al acestui concert.

Vă pot spune că pe scena Teatrului Elisabeta se vor reuni artiști români de talie internațională ce vor cânta pentru pace, speranță și solidaritate. Sopranele Madeleine Pascu și Aida Pascu, baritonii Valentin Vasiliu, Cătălin Petrescu, Florin Ganea și Ștefan Alexandru Constantin, violonistul Bogdan Plati, violoncelistul Andrei Nițescu precum și pianiștii Alexandru Burcă și Denisa Nițescu își vor uni forțele și talentul într-un regal muzical, dorind să transmită prin puterea muzicii lor un mesaj de unitate și de iubire.

Concertul va fi prezentat de Alexandra Velniciuc și Wilmark și, exact așa cum precizați și dumneavoastră, acesta va fi transmis inclusiv live și pe paginile noastre de facebook și youtube rezistentaprincultura.ro.

Interviu realizat de Florica Jalbă