Wind, water, earth - un turneu ce se încheie pe 12 aprilie la Sala Radio. Lucrări de Dan Popescu, cunoscut antreprenor, interpretate de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Biletele la concertul cameral de la Sala Radio sunt disponibile aici. 

Cu siguranță, când v-ați apucat să compuneți, ați făcut lucrul acesta pentru că aveți ceva de spus celorlalți. Și-atunci vă-ntreb, ce aveți să le comunicați celorlalți prin muzică și care este limbajul prin care o faceți? Cei care vin la concert ce s-ar putea aștepta să audă? Ceva care seamănă cu Stockhausen sau ceva care seamănă mai curând cu Rahmaninov reinterpretat? Vă las pe dumneavoastră să ne spuneți.

Dan Popescu: În primul rând, aș vrea să spun că, la început, nu știam ce vreau să spun. Știam doar că vreau să spun și aveam multe lucruri pe care voiam să le comunic, să le scot afară din mine de fapt. Cu trecerea anilor și cu multe căutări, experiențe, învățat - pentru că am căutat să interacționez cu personalități ale muzicii - îmi permit să pot să spun că îi datorez foarte mult domnului profesor doctor universitar Dan Dediu, care m-a inspirat și m-a și ghidat... pe un inginer... să reușesc să încep să învăț arii esențiale și vaste în ceea ce privește compoziția muzicală - și așa, în felul acesta, am reușit să-mi găsesc un limbaj. Să caut și să-l găsesc, să-l experimentez până la urmă.

Au mai fost și alte personalități care m-au marcat și m-au ajutat să-mi găsesc vocea. Poate - și nu pentru că ești aici, Alexandru, dar una dintre persoanele care m-au influențat cel mai mult și m-au inspirat cel mai mult este chiar Alexandru! Pentru că vibrația pe care am simțit-o după ce am început să compun, mai mult decât poate când l-am mai ascultat cu multe alte ocazii înainte, a avut o semnificație specială pentru mine. Această voce pe care Alexandru o exprimă extraordinar, această vibrație... nu știu, are un tâlc fenomenal acest domn minunat... pe mine m-a inspirat și m-a făcut să caut să ies din limbajul pianului, care, să zice, îmi este un pic mai apropiat, și să am curajul, poate, nebunesc să mă duc către un instrument pe care nu am pus niciodată mâna. Eu nu știu să cânt la vioară. De aceea, și parteneriatul cu Alexandru a fost extraordinar, pentru că e foarte dificil pentru un compozitor care dorește să exprime trăiri de la duioșenie până la strigare, până la disperare - dacă vorbim de perioada pandemiei - să facă acel echilibru între ce este violonistic și ceea ce poate este virtuoz. Și aici Alexandru m-a ajutat foarte mult să îmi văd cu alți ochi compozițiile mele și să văd chiar și noi semnificații pe care eu nu mi le-aș fi imaginat. Așa că îmi permit să concluzionez spunând că ceea ce am să comunic a fost schimbat, rafinat și dezvoltat în timp și nu știu dacă... normal, sunt foarte influențat de romantici, am iubit toți marii romantici. Da, iubesc complexitatea, dimensiunea dialogului unui Rahmaninov, dar nu numai, și iubesc foarte mult instrumentele cu coarde. Pentru mine sunt o fascinație și de aceea m-a și atras acest proiect așa de mult, să-mi explorez, să-mi găsesc limbajul, să-mi găsesc ideile pe are să le pot transmite interpreților, care m-au uimit adăugând multe nuanțe, multe lucruri pe care eu le-am învățat de la ei și, mai departe, împreună să transmitem aceste mesaje publicului.

Alexandru, ce mesaj transmite această muzică? Ce tip de limbaj vor auzi cei care vor veni la concert sau vor cumpărat discul?

Alexandru Tomescu: Este o muzică, evident, romantică, post-romantică, foarte emoțională. Într-adevăr, ai amintit de Rahmaninov nu întâmplător. Scriitura pianistică este foarte complexă, sunt adevărate dantelării acolo, adevărate probe de virtuozitate pe care Sînziana le dă la fiecare piesă. Sigur că și eu am îmbrățișat cu bucurie provocările partiturii și chiar mă bucur că am putut căuta împreună forma cea mai expresivă a muzicii, fără a pierde din vedere și intenția muzicală a compozitorului. E o muzică ce nu are cum să te lase indiferent pentru că este o muzică compusă la temperaturi foarte înalte, trăiri foare intense. Și asta este ceea ce îmi place la muzică, nu operezi cu jumătăți de măsură, trebuie să dai totul.