Pianistul Abdel Rahman El Bacha revine în România. El concertează pe scena Ateneului Român alături de orchestra simfonică şi corul Filarmonicii "George Enescu" dirijate de Lubnan Baalbaki.

Domnule Abdel Rahman el Bacha, vă aflați la București ca invitat pe scena Ateneului Român, joi si vineri, 31 martie și 1 aprilie, alături de orchestra Filarmonicii "George Enescu". Cum ați primit această invitație?

Am primit această invitație, bineînțeles, cu bucurie, pentru că am mai cântat pe scena Ateneului Român. Am mai fost invitat în trecut de Festivalul Enescu, când am cântat tot în această sală, care mi s-a părut foarte frumoasă și ideală în ceea ce privește acustica. Orchestra Filarmonicii "George Enescu" este un ansamblu alături de care este foarte plăcută să cânți, așa că sunt foarte fericit să revin.

Concertul va fi dirijat de Lubnan Baalbaki, un dirijor cu dublă cetățenie, atât libaneză, cât și română. Va fi pentru prima oară când veți colabora?

Nu, nu este pentru prima oară. Noi am mai colaborat deja în Liban cu Orchestra Filarmonicii Libaneze.

Veți interpreta Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel. Concertul face referire la tradiţia clasică, aşa cum ne spune compozitorul, "a fost scris în spiritul celor compuse de Mozart şi Saint-Saëns". Cum abordați dumneavoastră lucrarea?

Îmi place foarte mult această piesă, bineînțeles că poate fi legată de Mozart, mai ales în mișcarea a doua, mișcarea lentă. Aceasta a fost scrisă între anii 1931-1932 și a fost o perioadă prolifică, în care se compunea muzică într-o mulțime de stiluri, de către diferiți compozitori, din diferite țări. O perioadă, în general, cu o muzică complexă, foarte greu de interpretat, foarte greu de audiat uneori. Acest concert pentru pian de Ravel poate fi legat de muzica lui Mozart pentru că e aparent simplu, dar foarte profund și foarte melodios, ceea ce era foarte rar în acea perioadă componistică.

Pentru prima mișcare, simțim influențe melodice din Basca, o regiune din sud-vestul Franței, care are un fond cultural mai apropiat de muzica Spaniei. Astfel, putem regăsi o mulțime de culori sonore din Spania. Partea I conține un pic mai multă fantezie, ceea ce înseamnă că oferă o anume libertate în interpretare, dar impune și o rigurozitate, pentru că este o parte ritmică, cu influențe din muzica de jazz, care înseamnă că ritmul trebuie să fie foarte bine susținut și clar.

A treia mișcare este în stilul toccata, foarte dificilă, foarte rapidă, foarte scurtă, dar extrem de colorată. Toate cele trei părți sunt scrise într-un mod care pune orchestra într-o lumina specială, alternând pasajele foarte lente, cu cele foarte rapide, ceea ce aduce un plus de dificultate interpretării.

După cum ați spus, ați mai fost prezent în România în cadrul Festivalului "George Enescu". Cum descriețiexperiența de atunci?

A fost o experiență foarte frumoasă pentru mine. Am cântat atunci Saint-Saëns, aici, pe scena Ateneului din București și am fost prezent și într-un alt oraș din România, într-un recital care cuprindea lucrări de George Enescu. Nu știam atât de multe despre muzica pentru pian solo a lui George Enescu. Este un muzician și un compozitor pe care îl admir foarte mult, mai ales că am cântat de multe ori lucrările sale și am înregistrat chiar și în Japonia, Sonata a treia pentru pian și vioară în caracter popular românesc. Consider că această lucrare, Sonata a treia pentru vioară și pian a lui George Enescu este într-adevăr una dintre cele mai bune și mai frumoase lucrări pentru vioară și pian scrise în timpul secolului XX. A fost o experiență frumoasă să interpretez muzica sa. De asemenea, am o deosebită admirație și pentru pianiștii români, Dinu Lipatti și, bineînțeles, mai aproape de timpurile noastre, Radu Lupu.