Domnule Cristina Oroșanu, miercuri 30 martie, veți dirija concertul susținut de Orchestra de Cameră Radio, într-un program Haydn-Mozart-Gounod. Cu ce gânduri întâmpinați revenirea pe scena Sălii Radio?

Cu mare bucurie, pentru că, în sfârșit putem să avem public fără restricții în sală. Deja am asistat la două, chiar trei concerte, în care publicul a intrat fără opreliști, ceea ce mă bucură foarte mult și am simțit așa, un esor din partea publicului. Mă așteptam să întâmpin așa, o frică din partea oamenilor să se reunească într-o sală de concert și totuși nu este așa. La concertul de vineri la care am asistat la Orchestra Națională, sala a fost aproape plină și m-a bucurat foarte mult. Deci acesta este primul sentiment pozitiv pe care îl am în această perioadă.

Invitat va fi pianistul Julien Libeer, alături de care veți interpreta Concertul nr.27 pentru pian și orchestră de Mozart. Veți colabora pentru prima oară?

Da, este adevărat că vom colabora pentru prima oară. Încercăm de vreo doi ani de zile să ne coordonăm agendele, ca să putem colabora și iată, în sfârșit, ne întâlnim pe scenă.

Având contextul concertului de miercuri, cum funcționează în cazul dumneavoastră relația dirijor-ansamblu, raportat la programul ales?

Relația dirijor-ansamblu funcționează întotdeauna foarte bine. Față de colegii mei de la radio am o admirație, atât pentru muzicienii din Orchestra Națională Radio, cât și din Orchestra de Cameră Radio. Sunt două formații foarte valoroase, pe care le dirijez cu mare plăcere de fiecare dată și de fapt în fiecare stagiune, iar referitor la repertoriu, am ales, pe lângă acest ultim concert al lui Mozart pentru pian, am ales o uvertură necunoscută de Haydn și o simfonie mai puțin cunoscută de Gounod. De ce? Pentru că această primă simfonie a lui Gounod este scrisă în spiritul lui Haydn. Seamănă foarte mult stilul, este o simfonie de tinerețe și se potrivește foarte bine în acest context al unui concert clasic. Uvertura de Haydn se cheamă Il ritorno di Tobia și este foarte puțin cântată, din păcate. Această piesă a lui Haydn a fost umbrită de alte piese recunoscute și mie îmi place din când în când să scot dintr-un con de umbră, anumite piese care merită să fie descoperite, atât de către public, cât și de către muzicieni.

Știm că v-ați format profesional alături de Orchestrele Radio. În timpul studenției ați activat ca și cornist, în cadrul Orchestrei Naționale Radio și mai târziu ați revenit, fiind prezent constant la pupitru pe scena Sălii Radio. Ce impact a avut colaborarea cu Orchestrele Radio pentru cariera dumneavoastră dirijorală?

Sincer, am învățat foarte multe cântând în orchestră. Fiind student am avut această ocazie ca în paralel să pot să cânt în Orchestra Națională Radio timp de cinci ani de zile, de altfel. Și pot să spun că am învățat cam tot atâtea lucruri în orchestră, câte am învățat la Conservator, dar diferite. Sunt experiențe pe care nu le poți înlocui cu nimic și nu se învață nicăieri la Conservator, ceea ce se învață pe teren, activând ca muzician, într-o orchestră. Am văzut defilând foarte mulți dirijori în față, atunci, în toți acei ani și am învățat foarte multe lucruri și ce să fac și ce să nu fac în calitate de dirijor.

Regretatul muzicolog Grigore Constantinescu descria că dețineți „pregnanța unui talent care îmbină stăpânirea muzicii și eficiența relației cu ansamblul, obținând rezultate care nu pot trece neobservate”. Cum considerați că trebuie să fie un dirijor care captează orchestra și publicul, astăzi?

Părerea mea este că un dirijor este cu atât mai valoros, cu cât se face mai util în timpul concertului. Aș spune că rolul cel mai important al unui dirijor este în repetiție și cu cât un dirijor reușește să adune ansamblul în așa fel încât să cânte quasi fără necesitatea unui dirijor, cu atât calitatea acestui muzician este mai mare. Actualmente există și orchestre care cântă fără dirijor și eu admir foarte mult acest demers, cum ar fi Orchestra Les Dissonances. Au existat dintotdeauna aceste încercări, dar în zilele de astăzi, muzicienii din orchestră, studiază și încearcă să înțeleagă ansamblul unei partituri și nu doar știma pe care o interpretează ei, care este o mică parte din ansamblu. Deci este o abordare mai holistică, care face că muzicienii înțeleg deja mult mai bine și cert că prezența unui dirijor ajută mult, pentru că un dirijor știe cum să studieze o partitură, care experiență, cum să pună muzicienii împreună, cum să-i determine să se asculte unii pe alții, dar revin la ideea mea, cu cât dirijorul e mai puțin prezent în concert, din punct de vedere tehnic vorbind, pentru că pe urmă, un dirijor are sau poate ar trebui să aibă o aură care cuprinde sub cupola sa pe toți muzicienii din orchestră. Se știe foarte bine că aceeași piesă cu aceeași orchestră dirijată de mai multe personalități, mai mulți dirijori, sună diferit și asta lasă de înțeles că fiecare muzician care vine la pupitrul unei orchestre își lasă o oarecare amprentă.