Anul acesta, Radio România Muzical, împlinește 25 de ani de existență. Dumneavoastră, doamnă Anca Ioana Andriescu vă aflați în echipa Muzicalului aproape de la începutul funcționării postului și mare parte din activitatea dumneavoastră a avut legătură cu concertele internaționale, transmise în direct de postul nostru. Cum a început această poveste?

A fost o poveste, să-i spunem, ceva mai veche, începută înainte ca Radio România Muzical să fie pus în undă și a fost o experiență emoționantă de fiecare dată, pentru că veneam dintr-o perioadă în care, foarte mult timp, accesul nostru la viața muzicală internațională era permis doar prin înregistrări. Nu aveam contact direct cu ceea ce se întâmpla în străinătate. Era o mare satisfacție să ajungi după 1990 să poți să te afli într-o sală de concert, să poți să asiști la un concert în străinătate, iar prin intermediul radioului, iată că publicul nostru putea să se afle și el în legătură directă cu mari formații ale lumii, să pătrundă în atmosfera specială a unor mari evenimente și ale unor mari, să le spunem, și prestigioase săli de concerte. Și nu numai de concerte, și de operă. Era deci o modalitate de a fi alături de public și câteodată să încerci să fii călăuză și să-i oferi, poate ceva mai mult decât doar sunet, să-i sugerezi prin intermediul cuvintelor, o atmosferă, un decor, o modalitate în care se desfășura un concert, un spectacol, un eveniment, care era mult mai departe în plan geografic. Dar iată, prin intermediul transmisiilor prin satelit întâi și apoi să spunem prin internet, Radio România Muzical permitea o asemenea joncțiune dincolo de mii de kilometri câteodată, între locul în care se întâmpla o astfel de bucurie muzicală deosebită și locul în care se aflau fiecare dintre ascultătorii noștri.

Mai știți care a fost prima transmisiune în direct, pe care ați realizat-o, a unui concert sau al unui spectacol?

Sinceră să fiu, nu-mi amintesc. Am apucat să fac transmisiuni în direct de operă, încă de prin 1991, deci, când Radio România Muzical era, poate, un vis pentru mulți dintre cei care lucrau în radio sau pentru melomani, dar erau cu totul alte condiții pe atunci. Nu aveam decât două microfoane în studio, două sau trei magnetofoane, dincolo de acel geam de sticlă, aveam o cheiță prin care puteam să preluăm legătura sau nu, deci un butonaș, pe când, acum, lucrurile se desfășoară cu totul altfel, de câțiva ani buni. Este un fel de istorie, la care facem câteodată trimiteri prin intermediul memoriei, dar poate că sunt amintiri strict personale acestea, ca și ale unora dintre colegii mei care au apucat acele timpuri.

Ce înseamnă pentru un realizator de radio realizarea unei transmisiuni în direct? Cum decurge pregătirea pentru un astfel de moment?

În primul rând este vorba despre o documentare. Documentare care trebuie să fie cât mai amplă, ca să-ți poți permite să te simți sigur că, indiferent ce se întâmplă - dacă circuitul pe care îl ai la dispoziție, dacă transmisiunea respectivă curge cu eventuale, Doamne ferește, întreruperi -, atunci să ai la îndemână o posibilitate de a umple un spațiu. Aici este diferența între ceea ce are televiziunea la dispoziție, adică și imagine și radio. La radio, liniștea, câteodată poate să te coste mult, pentru că aparatura modernă, câteodată, dacă are mai multe secunde decât este cazul, îți întrerupe pur și simplu, circuitul, îți întrerupe calea. Pe când, în cazul unei transmisiuni în direct, trebuie să fii întotdeauna, indiferent de unde are ea loc, trebuie să fii în alertă, să fii blindat cu materiale documentare și cu posibilitatea de a oferi ascultătorului informații în cuvinte, acoperit cu multe rezerve muzicale, eventual. Deci, întotdeauna trebuie să poți să acoperi orice ceea ce s-ar putea, Doamne ferește, întâmpla. Ne bucurăm cu toții și ne dorim cu toții de fiecare dată, ca acele concerte să curgă fără nici un fel de problemă, ascultătorii să se poată bucura de tot ceea ce muzica interpretată la cel mai înalt nivel poate să le ofere. În rest, trebuie să încerci să fii mereu plin de energie și cred eu că ar trebui, în primul rând, să încerci să oferi ascultătorului sentimentul că este părtaș la un eveniment, că este acolo alături de 3000-5000 de oameni sau poate mai puțin, dar alături de mari artiști, de oameni care își dăruiesc întreg sufletul și întreaga loc pregătire profesională, într-un moment de grație, pentru că, până la urmă, orice concert se dorește a fi un moment de grație, un moment de comunicare emoțională, expresivă, între cei de pe scenă și cei din sală. Și iată că Radioul, de foarte multe ori le poate mijloci această comunicare și celor de acasă, din mașini sau în fine, celor care doar ascultă.

Vocea dumneavoastră este cea care se aude pe post, în fiecare dată de 1 ianuarie, întrucât realizați transmisiunea în direct a concertului de Anul Nou de la Viena. Povestiți-ne, vă rog, despre această experiență, dar și despre concertele care încheie anul în Germania.

Este adevărat că în anul 2009 mi s-a încredințat pentru prima dată, aș îndrăzni să spun, această bucurie și această, într-un fel, onoare, în plus, responsabilitate de a prezenta concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. A fost un moment pe care l-am simțit cu totul special pentru că ne obișnuisem cu toții, am crescut, foarte mulți dintre noi, cu sentimentul acelui eveniment cu totul aparte, la care participa, aproape o lume întreagă. Și iată, de această dată, puteam să încerc să-i ajut și pe ascultătorii noștri să pătrundă în acea ambianță specială. A fost primul dintre concertele dirijate de Daniel Barenboim și mi-aduc aminte că a avut și o conferință de presă, care a fost pusă la dispoziția radiodifuziunilor în după amiaza zilei de 31 decembrie. Am reușit să intru în posesia ei și s-a făcut foarte târziu seara, când, în sfârșit, mi-am dat seama că totuși se apropie trecerea în noul an și este cazul să închid calculatorul și să mă ocup și de altceva. A fost însă bucuria de a oferi ascultătorilor noștri și fragmente din acel discurs al lui Daniel Barenboim, care era foarte răcit în ziua respectivă, în așa fel încât să simtă puțin altceva poate, dincolo de acel spectacol deosebit pe care toată lumea îl urmărește la televizor, bucurându-se de imagini, de flori, de minunata sală aurie de la Musikverein. Așadar, acesta a fost un prim eveniment. Apoi, din 2011 și până în acest an, e adevărat, am continuat cu aceste momente cu totul speciale și la un moment dat a apărut și oferta din partea Uniunii Europene de Radio de a prelua concertele de Anul Nou ale Filarmonicii din Berlin sau ale Radiodifuziunii din München, concerte care se desfășoară, ultimul dintre ele, în 31 decembrie, seara, nu foarte târziu, dar totuși, în apropierea momentelor de seară. Nu știu câtă lume a ascultat acele concerte, dar într-adevăr, erau cu totul deosebite și exista un alt farmec, alt repertoriu, eventual alți invitați deosebiți. Şi așa iată, am ajuns să cuplăm, pe cât s-a putut, transmisiuni în direct pentru intrarea în noul an, organizate de Filarmonica din Berlin sau de Radiodifuziunea din München și atât de "obișnuitul", tradițonalul concert de Anul Nou de la Viena, cel pe care îl urmărește o lume întreagă. Și dacă m-ar întreba cineva, care rămâne, poate, amintirea cu totul deosebită legată de această manifestare muzicală, pe care o așteaptă o lume întreagă, ar fi faptul că am avut odată șansa, cu totul aparte, să particip la ultima repetiție a Filarmonicii din Viena pentru acel concert din anul 2015 sub bagheta lui Zubin Mehta. Este un farmec deosebit, să poți observa cum "floriștii", căci așa le spun ei, așează fir cu fir pentru a camufla cablurile de televiziune și cele ale microfoanelor, cum muzicienii își caută locul și categoric cântă fenomenal și poate să și constați că acele scaune de la Musikverein nu sunt neapărat cele mai comode pe care ți le puteai imagina, dar farmecul muzicii, acustica și farmecul evenimentului în sine este unul cu totul și cu totul aparte. Revenind la așa-numitele Silvesterkonzerte, cele care se desfășoară până în 31 decembrie, nu sunt poate atât de spectaculoase în repertoriu și nu sunt atât de consecvente, dar îți oferă și ele un farmec aparte și sperăm ca și ascultătorii să-l poată simți.

Gândindu-vă retrospectiv la nenumăratele concerte pe care le-ați transmis în direct, care considerați că s-au constituit în adevărate momente memorabile?

Mi-e greu să spun, pentru că au fost multe concerte, multe repertorii care s-au perindat. E chiar dificil să ții minte asemenea momente. Mi-aduc aminte de seriile întregi de integrale Mahler sau de integrale Bruckner. O integrală Mahler făcută de Daniele Gatti, la Orchestre National de France, alte asemenea evenimente repertoriale programate în stagiunile internaționale, care ne-au oferit și nouă posibilitatea de a auzi versiuni interpretative cu totul aparte.

Așadar, suntem în anul în care marcăm un sfert de veac de la înființarea Postului Radio România Muzical. Ce îi urați dumneavoastră, acum, la ceas aniversar?

Mulți ani înainte, mult mai largă acoperire, pe cât se poate în unde radio și mult mai mulți ascultători, care iată, au crescut odată cu România Muzical, unii dintre ei. Unii au mai îmbătrânit, unii au trecut dinspre copilărie spre maturitate. Şi dacă se poate, noi și noi generații, care să trăiască această magie a muzicii și să se bucure de ea, Radio România Muzical fiind un factor, cred eu, foarte important, în educarea muzicală a publicului nostru, care are astfel poate mai mult posibilitatea să cunoască și să învețe să primească și să cultive o asemenea disciplină artistică.