Domnule Dan Dediu, se știe că nu sunteți doar unul dintre cei mai apreciați compozitori și profesori români de compoziție. Aveți contribuții consistente și pe terenul muzicologiei și ați arătat un apetit extraordinar pentru toate fațetele fenomenului muzical, în general. Sunt convinsă că de fapt nimic din ceea ce-l alcătuiește nu vă este străin. De asemenea, aveți o legătură multiplă cu Radio România Muzical, care vă difuzează muzica, pentru care sunteți un invitat constant. Dincolo de acestea, din perspectiva ascultătorului Dan Dediu, ce înseamnă singurul post de muzică clasică din România? Ce relație aveți cu Radio România Muzical?

În primul rând, mulțumesc pentru prezentare și trebuie să spun că eu ascult mereu Radio România Muzical, ba chiar, grație existenței acestui post de radio, pot să spun că mi-a venit ideea de a scrie opera „O scrisoare pierdută". Eram pierdut în trafic și ascultam Radio România Muzical și, dintr-o dată, transmiteați tangourile lui Piazzolla și Gardel, mi-a venit ideea care-mi lipsea de vreun an de zile, nu reușeam să găsesc o idee care să coaguleze tot libretul acelei opere. Iată, acesta ar fi un exemplu. Dacă n-ar fi fost acest Radio România Muzical, poate că nu mi-ar fi venit ideea asta și nu s-ar fi născut opera „O scrisoare pierdută". Dar, pe lângă acest fapt personal, trebuie să spun că este o dimensiune ecologică care e la lucru aici, într-un vacarm în care trăim, atât pe posturile de radio, nu mai vorbim de online, care ne mănâncă viața, începând cu pandemia de acum doi ani; este o salvare, după părerea mea este un lucru foarte igienic că există asemenea post de radio și de la care ai foarte mult de învățat, nu numai prin ascultarea muzicii, ci chiar și prin calitatea comentariilor pe care le fac redactorii acestui post de muzică.

În opinia dumneavoastră, există un ceva, mai mult sau mai puțin greu de definit, ce particularizează oferta unui post de radio dedicat muzicii clasice, reprezentând un atu în contextul actual, în care grație internetului, muzica este la îndemâna oricui? Și dacă da, ce are particular Radio România Muzical din acest punct de vedere?

Este o întrebare bună și se poate răspunde pe mai multe paliere. Cum am spus, grila de programe mi se pare interesantă. Faptul că ai ocazia să asculți muzică românească, iarăși mi se pare un atu important, muzică românească simfonică, dar și camerală, corală, vocală. E ceva ce nu mai dă nimeni altcineva; această comoară pe care o avem înregistrată și este foarte bine că se întâmplă ca atare. De asemenea, transmisiile în direct ale concertelor, ale înregistrărilor radioului, iarăși constituie o comoară muzicală. Aș putea spune că strucura programelor incită și la autodezvoltarea personală, la autoeducația muzicală. Când asculți un program al postului Radio România Muzical ai informații colaterale, informații de bună calitate și pot să remarc aici cei 25 de ani de dezvoltare benefică a discursului jurnalistic de muzică, care iată, are și informație calitativă, dar este și exprimată într-un fel plăcut de către corpul redacțional. Și, nu în ultimul rând, aș putea spune că întâlnirea cu serendipidatea este o caracteristică interesantă, adică faptul că dau drumul pur și simplu la radio, pic în mijlocul unei muzici care mă fascinează și ascult mai departe. Lucrul acesta este foarte important mai ales că nu vorbim despre orice fel de muzică, muzică clasică, muzică romantică, muzică barocă, muzică contemporană, interpretări comparate, interesante, care sunt aduse fie în primă ascultare, fie din arsenalul radiofonic. Cred că aceste lucruri fac diferența și mai este un lucru, în prezent cam toate posturile de radio dau o muzică în care se aude permanent stratul de percuție, tobele, groove-ul, cum se spune. Ei bine, aceasta este o diferență importantă, faptul că există un post de radio care propune muzică fără groove.

În 2018 ați realizat seria de emisiuni „O istorie subiectivă a muzicii românești”. Cum s-a simțit munca dumneavoastră și ce ecouri ați avut?

A prins această ofertă Radio România Muzical și pot să spun că am pus mâna pe multe cărți pentru redactarea unei emisiuni de câte o oră. Petreceam foarte mult timp în alegerea exemplelor, în alegerea cuvintelor, în alegerea ideilor, pe care să le exprim, pe care să le las la o parte, știut fiind faptul că orice lași la o parte umple cu sens ceea ce spui. Deci, până la urmă a fost o experiență fascinantă din care eu însumi am învățat foarte mult.

Și dacă ar fi să întocmiți un top 3 al colaborărilor de până acum cu Radio România Muzical, cum ar arăta acesta?

Nu aș avea o preferință. Pot să spun că toate colaborările pe care le-am avut cu Radio România Muzical de mai scurtă durată, de mai lungă durată, în calitate de realizator sau în calitate de intervievat, toate mi-au făcut plăcere și am constatat și faptul că acest post a crescut încet-încet și în vizibilitate, și în calitate. Cum am spus, mai este un lucru important, site-ul pe care îl are Radio România Muzical este foarte bine alimentat și cu știri, și cu interviuri și este la zi. Aș putea spune că este impecabil și se poate compara cu multe site-uri ale radiodifuziunilor din străinătate.

Existăm într-un peisaj media volativ, imprevizibil și competitiv, așa că aș spune că 25 de ani înseamnă chiar o vârstă a maturității. Cum ați vedea viitorul postului și ce-i doriți în continuare?

Eu aș dori postului și oamenilor care lucrează la Radio România Muzical aceeași adaptabilitate de care au dat dovadă până acum, aceeași deschidere către lumea muzicii, de fapt aceeași curiozitate de a aduce ascultătorului atât informație la zi, cât și păstrarea tradiției muzicii românești pe care s-o continuie ca atare, deci și cu înregistrări mai noi și cu nume mai noi, întrucât avem o pleiadă de tineri compozitori și interpreți deosebiți, cred că și ei trebuie cunoscuți și recunoscuți pe mai departe.