Mihai Ritivoiu, sunteți invitat în data de 24 martie să susțineți un recital la Sala Radio, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate a postului nostru. Înainte să vorbim despre program, cum ați primit această invitație?

Cu extrem de multă bucurie, nu numai pentru faptul că, cred că va fi primul meu concert în România de la începutul pandemiei, dar și pentru faptul că eu am crescut ascultând postul Radio România Muzical, care înseamnă foarte mult pentru mine și acum am onoarea să cânt în acest recital legat de aniversarea acestui post.

Veți interpreta lucrări semnate de Franz Schubert, Franz Liszt, Maurice Ravel, Frederic Chopin, dar și o compoziție proprie, scrisă în 2021, inspirată de pandemia COVID 19. Pe baza căror criterii ați asociat primele patru lucrări din program? Despre lucrarea proprie am dori să discutăm separat, pentru că este foarte interesantă și latura aceasta componistică a dumneavoastră, pe lângă cea de interpret.

S-a întâmplat că am avut o perioadă anul trecut în care m-am ocupat destul de mult de muzica lui Schubert și cumva am avut această idee de a juxtapune lucrări de Schubert cu lucrările unor compozitori care au fost inspirați de Schubert și care l-au admirat, deși se poate spune că în timpul vieții lui n-a beneficiat de recunoașterea pe care ar fi meritat-o, dar iată că de exemplu Liszt l-a admirat atât de mult și a scris atât de multe transcripții, printre care și aceste două superbe lieduri pe care le-am pus în program, Du bist die Ruh și Erlkonig și mi s-a părut interesant și să juxtapun o lucrare puțin cunoscută a lui Schubert, Valsurile nobile, cu celebra lucrare Valsurile nobile și sentimentale de Ravel și cumva, să vedem originea acestei idei și a acestui titlu pe care l-a ales Ravel. În fine, rămânând cumva într-o tematică a dansurilor în a doua jumătate a recitalului să închei cu celebra și superba Barcarollă de Chopin.

Ne îndreptăm acum atenția asupra lucrării compuse de dumneavoastră inspirată de pandemia COVID 19. Care este povestea lucrării, dar și a legăturii cu zona componistică? Știm cu toții că perioada pandemiei și-a pus amprenta considerabil în viața artistică. Totul a fost un moment de impuls sau era o dorință mai veche, nematerializată?

Da, compoziția. Fără să știe prea multă lume, dar compoziția a fost în viața mea de mai demult, când eram în liceu, luam lecții cu compozitorul și profesorul Valentin Petculescu și atunci chiar îmi puneam problema să studiez serios ca subiect principal, poate la Conservator, compoziția și am lăsat deoparte această activitate destul de mulți ani și cumva, era ceva care mi-a tot lipsit. Acum, sigur că în timpul pandemiei, cu toții am avut mai mult timp și a fost un prilej pentru mine să mă întorc la a compune, ceea ce fac în principal pentru mine. Aceasta a fost o ocazie perfectă să încep din nou să compun. Sigur că nu am și nu voi avea pretenția să mă numesc un compozitor, dar la fel ca cei care își dedică viața acestui lucru și chiar inovează limbajul muzical într-un mod substanțial, însă aș vrea să fiu un pianist care compune. Mi-am dorit și îmi doresc și așa s-a născut această piesă cu titlul Wondering/Peregrinări sau plimbări să-i spunem, a apărut într-o perioadă în care singura metodă, singura scuză bună de a ieși din casă era să ies la o plimbare în natură sau prin oraș și de multe ori plecam, aproape că mergeam în cercuri, pentru a putea să-mi ordonez gândurile puțin. Acum ca o paranteză, par minore comparativ cu ce se poate întâmpla. Dar revenind la piesa mea, ca o expresie artistică, să spunem, acestor plimbări și gânduri care se învârteau și ele în cerc cumva am scris această scurtă piesă pentru pian și m-am gândit mult dacă ar fi bine să o includ sau nu în program și am spus că sigur că o includ într-un program cu capodopere și poate ar fi potrivit să pun și încercarea mea de piesă acolo. Până la urmă am decis s-o pun pentru că am considerat că avea o notă oarecum mai personală, mai ales după această lungă perioadă de absență a concertelor, ar fi poate o idee bună.

Mihai Ritivoiu sunteți frecvent pe scene internaționale. Simțiți că s-a modificat în vreun fel modul în care abordați o lucrare nouă o dată cu trecerea timpului și cu acumularea experienței concertistice?

Da, sigur. Ești obligat să devii mai sistematic, odată cu trecerea timpului. Să recunoști că există metode și anumite etape prin care trebuie trecut și acest miraj al deadline-ului și a rezolvatului lucrurilor în ultima clipă trebuie învins cumva pentru că altfel stresul devine mult mai mult decât este necesar. Așa că, încerc acum, în măsura în care planificarea îmi permite, să îmi dau mai mult timp pentru lucrările noi pentru a putea să trec prin toate etapele învățării într-un mod organic și să mă simt în largul meu când le cânt.

Ne întoarcem la colaborarea cu Radio România Muzical. În anul 2010 ați câștigat concursul de pian Zilele Lipatti, la categoria mare de vârstă, un juriu internațional acordându-vă premiul întâi. Cum vă amintiți acea primă experiență pe scena Sălii Radio?

A fost o experiență extrem de pozitivă. Am cântat atunci în finală prima parte a concertului nr. 3 de Beethoven cu maestrul Cristian Mandeal și Orchestra Română de Tineret și a fost pentru mine un exemplu de emoții pozitive, în care nu creează panică, dar aproape că ajută actul artistic și așa cum se fac niște asocieri în mințile noastre, sigur că am rămas cu sentimente foarte pozitive legate de scena Sălii Radio și chiar de acest spațiu din spatele scenei, care de multe ori putem să-l asociem cu nervozitate sau cu emoții și cu stresul dinaintea unui concert și cumva, această primă experiență pozitivă, mă face ca, întotdeauna când sunt în culisele Sălii Radio să îmi aduc aminte și să mă simt bine.