Samuel Etienne, membru al Cvartetului Capriccio, revine pentru a treia oară în festival; de această dată, sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 16.30, la Ateneul Român, cu "proiectul Enescu".

Se creează în timp o legătură cu locurile în care reveniți pentru a cânta?

Cumva, da. Datorez ansamblului simfonic Les Dissonances faptul că revin pentru a 3-a oară în Festivalul ce poartă numele lui George Enescu dar acum, în primul rând, mă bucur că eforturile organizatorilor au făcut ca Festivalul să nu se întrerupă. Și le mulțumesc personal pentru șansa pe care ne-o dau nouă, muzicienilor, de a cânta din nou. E greu să fi privat de bucuria pe care noi am învățat să o trăim împreună cu David Grimal și de fervoarea de a dărui muzică. Și, pe de altă parte, e minunat să ne simțim atât de așteptați de publicul cu care suntem într-un foarte subtil dialog.

Oamenii au primit mesajul acesta pe care David Grimal îl cultivă de peste 15 ani: să fim liberi, dar în slujba muzicii, să facem să trăiască marile valori de la Mozart, la Beethoven, de la Schubert la Brahms, și Vivaldi, de la registrul modern la cel contemporan, în formule muzicale perfect adaptate.

Ne-ați obișnuit cu o manieră aparte de a cânta, atât în ansamblul mare, cât și în Cvartetul cu care veniți în Festival. În ce formulă vă simțiti mai bine?

Ceea ce e formidabil, că fac parte din Les Dissonances sau din Cvartetul Capriccio, e apropierea aparte față de muzică. Ansamblul e un cvartet multiplicat! Când mă gândesc la o orchestră, mă gândesc la un dirijor și la cei ce, cântând, se pun în slujba lui, a unei persoane și a ideilor sale. Or, atunci când cântăm în Les Dissonances sau în Cvartet trebuie să avem o angajare, o implicare individuală și personală mult mai puternică și astfel suntem în slujba celorlalți în mai mare măsură, devenind complementari. Și facem asta cu toții în Cvartet, care e este compus din violoniștii Cécile Agator și Fermin Ciriaco, ambii soliști la Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Franceze, violista Flore-Anne Brosseau și eu, Samuel Etienne, violoncelist, membri ai Orchestrei din Paris și ai Ansamblului Les Dissonances.

Sunt mai multe asemenea Cvartete și un Festival precum Capriccio en Maine e mai mult decât o competiție, e o sărbătoare a artelor.

Așa e! Abia așteptăm să revenim la vechile obiceiuri și facem eforturi să ne reîntâlnim în noiembrie cu publicul nostru de la Angers. Și nu e doar muzică, e o întâlnire a artiștilor din mai multe domenii. Sunt plasticieni, sunt gravori, sunt sculptori și obiceiul e să cântăm în expozițiile lor, sau ei să expună acolo unde cântăm, într-o interacțiune benefică și pentru artiști și pentru public.

Iar Proiectul Enescu, în ce fel se individualizează pentru dumneavoastră și pentru Nicolas Dautricourt?

Participam la un alt festival în Franța și Nicolas ne-a arătat o lucrare enesciană pe care o descoperise în urmă cu 3 ani. Era Octetul pentru coarde op. 7, l-am interpretat și reacția publicului ne-a condus la ideea de a construi un program în jurul său. Așa se face că vom cânta cu Cvartetul Capriccio împreună cu tinerii Valentin Șerban -vioară, Răzvan Popovici -violă și Valentin Răduțiu - violoncel și, desigur, împreună cu Nicolas Dautricourt alte 7 compoziții, culminând cu Octuorul pe care ne dorim enorm să îl punem în valoare. 8 instrumentiști, 8 opusuri și octuorul! E entuziasmant!

Și nu e singura piesă a lui Enescu din program…

Da. Nicolas a construit acest Proiect care începe și se încheie cu creații enesciene. Începem cu Aubade… dar totul e în jurul Octuorului. Cu piese ale unor compozitori pe care Enescu i-a întâlnit, cu care a cântat, pe care i-a admirat… și ne propunem să introducem prin acest demers publicul cât mai aproape de vremea și mai ales de spiritul Octuorului.

Massenet, Bartok, Faure, Ravel… și Ysaÿe.

Da, E Sonata pentru vioară solo nr. 3 op. 27, Ballade, dedicată lui George Enescu pe care Nicolas adoră să o cânte și care depune odată în plus mărturie despre prietenia care îi lega pe cei doi mari muzicieni acum aproape 100 de ani. În plus cântă cu noi tânărul Valentin Șerban, care e recent laureat al Concursului international de interpretare George Enescu, dar și Răzvan Popovici, tineri muzicieni români pe care îi cunoaștem grație Ansamblului Les Dissonances, și cu care va fi o mare bucurie să repetăm, să cântăm, să aducem muzică în fața publicului.

Cum simțiți această revenire la București, cum e Festivalul?

Pentru mine personal e foarte interesant, pentru că sunt rare locurile unde muzica se întretaie, se intersectează ca la București. Tot orașul respiră pentru Festival, inima sa bate în ritmul marii muzici dăruite publicului, iar muzicienii se întâlnesc într-un mediu atât de interesant creat și e uimitor ce se petrece aici în numele muzicii.