"Enescu a avut un impact uriaş asupra lumii muzicale".

Născută la Split, în Croaţia, violoncelista Kajana Pačko i-a avut ca mentori pe Clemens Hagen (la Hochschule für Musik "Hanns Eisler" din Berlin) şi Frans Helmerson (la Universitatea Mozarteum din Salzburg), iar în prezent este foarte activă pe teritoriul muzicii camerale. Membră a Trioului Clara Haskil, din decembrie 2020, Kajana Pačko vine la Bucureşti alături de violonista Nina Reddig şi pianistul Fil Liotis pentru a susţine în 11 septembrie, un recital cameral pe scena Sălii Auditorium, eveniment înscris în cadrul seriei Enescu şi contemporanii. Cei trei muzicieni şi invitaţii lor, pianista Judit Polgar şi baritonul Äneas Humm propun un program divers, în care se regăsesc opusuri semnate de George Enescu, Béla Bartók şi Maurice Ravel

Kajana Pačko, ştiu că Trioul Clara Haskil nu vine pentru prima dată în România. Ansamblul a fost, de exemplu, invitat în vechea formulă, în 2016, în cadrul Festivalului Internaţional "Clara Haskil" de la Sibiu. Veniţi însă pentru prima dată la Bucureşti, nu-i așa?

Da şi suntem onoraţi să venim pentru prima dată în oraşul în care s-a născut Clara Haskil. Este, de asemenea, un concert semnificativ pentru noi, pentru că trioul apare în noua sa formulă, stabilită în decembrie 2020. Aşa că, din mai multe motive, prezenţa la Bucureşti este o ocazie specială pentru noi. Eu personal şi Nina Reddig venim pentru prima dată la București, dar colegul nostru, Fil Liotis, a mai fost şi a și concertat aici, aşa că ne bazăm pe el să ne arate oraşul.

Locul în care concertaţi are vreo influenţă, în general, asupra stării de spirit cu care abordaţi recitalurile? De exemplu, atmosfera oraşelor aglomerate, precum Bucureştiul sau dimpotrivă, a celor mai mici, încărcate de istorie, ca Sibiul, vă influenţează în vreun fel?

Desigur, fiecare recital este pregătit cu multe luni bune înaintea evenimentului propriu-zis, aşa că totul este deja stabilit, toate detaliile sunt luate în calcul. Există, bineînţeles, ocaziile în care cântăm în locuri noi, care te influenţează într-o anumită măsură, dar mereu în direcţia bună, în care te poţi simţi inspirat, fie de atmosfera oraşului, fie de oamenii înşişi sau chiar de amândouă la un loc. Te poţi simţi inspirat, inclusiv de sala în care veni cânta şi mereu suntem nerăbdători să cântăm în săli noi şi frumoase. Aşadar, sunt multe aspecte care pot influenţa un singur recital dar, aşa cum am spus, viziunea asupra lucrărilor este deja stabilită de multă vreme.

Sunt convinsă că mulţi sunt curioşi să afle povestea din spatele deciziei de a alege ca nume al trioului pe cel al Clarei Haskil. Ce reprezintă Clara Haskil pentru fiecare dintre membrii ansamblului care îi poartă numele?

Membra fondatoare, violonista Nina Reddig, a ales, de fapt, numele trioului, pentru că a fost, la fel ca ceilalţi colegi, puternic inspirată de personalitatea Clarei Haskil, Nu doar din perspectivă muzicală, pentru că sigur, a fost o muziciană incredibilă, cu un simţ fantastic al culorilor, al sunetului, dar şi uman. Clara Haskil a avut de înfruntat atât de multe dificultăţi pe parcursul vieţii sale şi mereu a rămas puternică, verticală. Şi mai ales acum, în acest moment dificil pentru muzica clasică, din cauza problemelor generate de pandemia Covid, figura sa inspiratoare este cu atât mai pregnantă, îndemnându-ne să rămânem puternici, indiferent cum va fi viitorul muzicii clasice. Sperăm ca totul să meargă mai departe, aşa cum o făcea înainte de izbucnirea pandemiei. Aşa că, şi ca muzician, şi ca om, Clara Haskil este un exemplu impresionant de femeie puternică şi o permanentă sursă de inspiraţie pentru noi.

De la nume, mergem către componenţa trioului. Cum v-aţi întâlnit şi cum aţi hotărât să cântaţi împreună?

Nina Reddig şi Fil Liotis cântă de mulţi ani împreună, iar eu am venit la finalul lunii decembrie, ca nouă membră a ansamblului. Ne-am cunoscut în cadrul unui concert, am cântat cu toţii şi am ştiut că vom rămâne împreună, iar din decembrie lucrăm intensiv şi construim un repertoriu comun, pregătindu-ne pentru următoarele evenimente din agenda noastră.

Veţi cânta în data de 11 septembrie la Bucureşti lucrări semnate de George Enescu şi doi dintre faimoşii săi contemporani, Béla Bartók şi Maurice Ravel. S-a scris mult despre contribuţia lui Bartók şi cea a lui Ravel în ansamblul muzicii secolului XX, dar sunt curioasă cum priviţi rolul lui Enescu în acest context?

Are un impact uriaş în istoria muzicii prin stilul său special şi recognoscibil, iar noi suntem încântaţi că avem ocazia să interpretăm la Bucureşti cel de-al doilea Trio al său, în la minor, o lucrare care, din păcate, nu este foarte des auzită, cel puţin dacă o comparăm cu Trioul de Ravel, pe care îl vom interpreta în cadrul aceluiaşi program. Pentru noi a fost un proces de aprofundare foarte provocator, pentru că nici nu există multe înregistrări cu cel de-al doilea Trio al lui Enescu. Pe de altă parte, însă, nu există nici vreun mod standardizat de interpretare a acestei partituri, aşa că ne-am putut construi noi propria viziune, propria versiune, ceea ce este foarte stimulant. În ceea ce îl priveşte pe Enescu însuşi, ne simţim inspiraţi atât de muzica sa, cât şi de propriile lui înregistrări, de influenţa pe care a exercitat-o în calitate de violonist, de profesor. A avut un impact uriaş asupra lumii muzicale.

Şi revenind la recitalul pe care îl susțineți la Bucureşti, nu am putut să nu remarc structura creativă a programului, care include, alături de cele două triouri semnate de Enescu şi Ravel, o lucrare solo de Bartók, selecţiuni din ciclul celor 20 de lieduri maghiare, tot de Bartók şi ciclul celor 7 Cântece pe versuri de Clement Marot de Enescu. Îi aveţi ca invitaţi pe baritonul Äneas Humm şi pianista Judit Polgar. Cum a luat naştere acest program? Cum îi vedeţi arhitectura interioară, Kajana Pačko?

Am ales programul respectând ideea seriei de concerte "Enescu şi contemporanii", în care este înscris recitalul nostru. Aşa că, alături de Enescu, bineînţeles, am inclus lucrări de Béla Bartók şi Maurice Ravel, care au trăit cu toţii în aceeaşi perioadă. Am dorit să oferim un program divers şi creativ, aşa cum spuneţi, care să nu cuprindă doar triouri, să propună o combinaţie de opusuri: solo, duouri şi triouri. Ni s-a părut foarte interesantă această combinare a timbrurilor instrumentale cu cel al vocii umane, care este până la urmă primul instrument. Credem că și publicul va fi de aceeași părere. Suntem entuziasmaţi că vom colabora cu invitaţii noştri, cu pianista Judit Polgar şi Äneas Humm, un foarte tânăr bariton elveţian.

Veţi interpreta, aşa cum aţi spus, Trioul în la minor de George Enescu. În comparaţie cu cel în sol minor, cum îl vedeţi?

În primul rând, primul trio a fost scris pe când Enescu avea 16 ani, aşa că putem spune că este o lucrare de tinereţe, dar extrem de valoroasă şi frumoasă. Cel de-al doilea trio l-a scris când avea 34 de ani, era perioada sa de aur, când, de exemplu, a scris şi cea de-a treia simfonie. Trioul este o lucrare foarte complexă, în germană folosim termenul "dicht" (în traducere, densă), plină de informaţii, cu influenţe din muzica tradiţională românească, dar şi din muzica impresionistă franceză. Dacă eşti atent, poţi inclusiv discerne câteva motive care îţi amintesc de Sonata pentru vioară și violoncel a lui Ravel. Dincolo de aceste influenţe, se simte însă puternica sa personalitate, care la vârsta de 34 de ani era complet împlinită.

Veţi lansa curând, în decembrie anul acesta, un album intitulat "á Clara". Va figura şi acest Trio în la minor de Enescu pe acest disc? Ce alte opusuri vor mai fi incluse?

Bineînţeles că va fi inclus pe album. Suntem foarte încântaţi de acest proiect, pentru că apariția noastră în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" ne-a dat, de fapt, ideea şi impulsul de a lucra şi a înregistra discul. Noi oricum ne doream să facem un album cu lucrări ale unor autori care au fost foarte apropiaţi de Clara Haskil. De asemenea, ştim că s-a născut la Bucureşti, apoi s-a mutat la Paris şi am dorit să evidenţiem această conexiune Bucureşti - Paris. Aşa că vom înregistra Trioul în la minor de George Enescu, Trioul în la minor de Maurice Ravel şi încă două lucrări, o partitură solo de Dinu Lipatti, prietenul apropiat al Clarei Haskil şi ceva ce nu a mai fost niciodată înregistrat, o piesă de Charlie Chaplin, un aranjament pentru trio de coarde. Charlie Chaplin, se ştie, a fost foarte bun prieten cu Clara Haskil. Cred că va fi foarte atrăgător acest program construit în jurul Clarei Haskil, ca inspirație și punct central al albumului nostru.

Am observat că interpretați des în cadrul recitalurilor și iată, și pe acest viitor album, trioul de Ravel alături de cel în la minor al lui Enescu. Vedeți posibile conexiuni stilistice între acești doi compozitori?

Ce mi se pare interesant este că trioul lui Enescu a fost scris în 1916, iar cel al lui Ravel în 1914, deci la doi ani diferență. Trioul lui Ravel a fost interpretat foarte des, este foarte prezent pe discuri, este un opus pe care triourile cu pian îl știu extrem de bine, în timp ce al doilea trio al lui Enescu este aproape necunoscut. Există și un motiv solid pentru asta, acela că partitura sa este imposibil de cumpărat, iar procurarea ei este foarte complicată. Acest lucru contează și explică de ce nu este atât de mult interpretat. Din punct de vedere stilistic, sigur, Ravel aparține impresionismului francez și ca o particularitate comună, ambii speculează instrumentele la potențialul lor maxim. Efectiv ne atingem propriile limite în ambele triouri, dar în moduri diferite. Ravel este mai tributar curentului impresionist, în timp ce Enescu este mai degrabă expresionist. Putem vorbi, așadar, de un contrast, deși, așa cum am spus, există și conexiuni între cei doi compozitori.