Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu dirijorul Dawid Runtz

Publicat: duminică, 29 August 2021 , ora 12.23

Dawid Runtz, în vârstă de 29 de ani, este dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Zagreb și al Operei Regale Poloneze. În anul 2016 a absolvit Universitatea Frédéric Chopin din Varșovia, acolo unde a studiat dirijatul cu Antoni Wit; de asemenea, a participat la cursuri de măiestrie sub îndrumarea dirijorilor Daniele Gatti și Riccardo Muti. Are o carieră în plină ascensiune și este recunoscut la nivel internațional pentru calitățile sale remarcabile: o tehnică dirijorală elegantă, sensibilitate și cunoaștere în profunzime a partiturilor abordate.

În 29 august 2021, Dawid Runtz va concerta în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu", la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Zagreb, avându-i ca soliști pe violonistul Valentin Șerban și violoncelistul Jae Min Han, câștigători ai Concursului Enescu 2021. În program - creații de Blagoje Bersa, Johannes Brahms, George Enescu și Igor Stravinski.


Domnule Dawid Runtz, știu că ați mai fost în România, dar urmează să susțineți primul dumneavoastră concert în țara noastră.

Da, va fi primul meu concert în România. Sunt foarte fericit că voi fi din nou în frumoasa dumneavoastră țară. Va fi a doua oară în viața mea, pentru că prima dată am fost la Craiova, când urmam liceul de muzică, iar acum sunt bucuros să revin în România.


În Festivalul Internațional "George Enescu" veți conduce Orchestra Filarmonicii din Zagreb, al cărei dirijor principal sunteți de la începutul acestui an. Cum a început colaborarea dumneavoastră cu acest ansamblu?

Colaborarea noastră a început în ianuarie 2020 și prima lucrare muzicală pe care am dirijat-o la conducerea Orchestrei din Zagreb a fost Sfințirea Primăverii de Igor Stravinski. După acel prim concert al nostru, am început să discutăm despre o colaborare pe termen mai lung și astfel am ajuns să ocup postul de dirijor șef al acestei orchestre. Cred că este un ansamblu cu multe posibilități și cu un potențial uriaș. Și mă bucur că vom putea cânta în Festivalul Enescu muzica lui Stravinski, pentru aș putea spune că acest compozitor, cumva, a deschis un nou capitol în viața mea muzicală, ducându-mă spre postul de dirijor principal al Orchestrei din Zagreb. Iar acum, iată, mă apropii din nou de muzica lui Stravinski.

Din creația lui Igor Stravinski vom interpreta, în Festivalul Enescu, Suita Pasărea de foc. Pe lângă aceasta, vom avea în program o foarte interesantă piesă de George Enescu - Uvertura de concert pe teme populare românești. Nu am dirijat niciodată până acum această lucrare. Muzica sa pare să fie foarte ofertantă, solicitantă și în același timp, dificilă pentru toți cei din orchestră. Partitura este scrisă pentru o orchestră mare, avem o multitudine de instrumente - harpă, pian, o partidă mare de instrumente de percuție; găsim aici, de asemenea, multe schimbări de tempo. Deci cred că este o piesă care aduce multe satisfacții tuturor interpreților.

Am decis să includem în program și o creație semnată de un compozitor croat - este vorba despre Blagoje Bersa. A trăit în secolul al XIX-lea și în prima parte de secol XX și a fost influențat mult de compozitorii romantici. Iar piesa pe care o vom prezenta în cadrul Festivalului Enescu - Idila pentru orchestră - a făcut parte din perioada romantică. După această lucrare vom prezenta dublul concert de Johannes Brahms, o capodoperă a repertoriului romantic. O vom interpreta împreună cu doi dintre câștigătorii Concursului Internațional "George Enescu" și suntem desigur, bucuroși că vom colabora cu muzicieni tineri și talentați.


Pentru că ne aflăm într-o perioadă dificilă, cauzată de pandemie, v-aș întreba, cum a fost afectată în acest an activitatea dumneavoastră și a Orchestrei Filarmonicii din Zagreb?

În timpul pandemiei a fost destul de dificil pentru noi, nu doar în Polonia, țara în care trăiesc. Și în Croația a trebuit să anulăm multe concerte. Am schimbat unele programe pentru a ne adapta. Am ales programe mai scurte și am început să susținem multe concerte camerale, cu mai puțini artiști pe scenă. Pe de altă parte, am încercat să transferăm munca noastră, pe internet. De exemplu, în Polonia, multe orchestre au decis să ofere concerte live sau înregistrate pe internet. Acum lucrurile stau mai bine, pentru că restricțiile nu sunt atât de stricte ca înainte și suntem foarte fericiți să ne aflăm din nou pe scenă. Nu există nimic mai frumos pentru noi, ca muzicieni, decât să vedem mulți oameni în sală. Chiar dacă eu stau cu spatele la public și nu îl văd, simt reacția și emoția oamenilor care mă fac fericit.


Pe lângă activitatea vastă pe care o aveți în fruntea Filarmonicii din Zagreb, sunteți și dirijor principal al Orchestrei Operei Regale Poloneze, deci aveți o carieră impresionantă. Cu siguranță, aceste rezultate ale dumneavostră au venit ca urmare a unor studii intense. Știu că ați lucrat, la Universitatea Frederic Chopin din Varșovia, cu Antoni Wit - unul dintre cei mai mari dirijori polonezi. Cum v-a influențat?

Pot spune că Antoni Wit a fost unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea. Am studiat cu el timp de cinci ani la Universitatea Frederic Chopin, iar în ultimii doi ani am fost singurul student al său și îi sunt foarte recunoscător pentru acest lucru. Astfel a avut mai mult timp doar pentru mine. Mi-a oferit multe sfaturi de preț și, chiar și acum, la cinci ani după terminarea studiilor, păstrez legătura cu el și, de fiecare dată când am o situație sau o întrebare despre cum să rezolv o anume problemă muzicală, este întotdeauna dispus să mă ajute sau să vorbească pur și simplu despre muzică. Deci voi prețui mereu sfaturile sale și îl consider mentorul meu.


Ați lucrat și cu mari dirijori italieni, precum Daniele Gatti și Riccardo Muti. Vă rog să ne vorbiți despre experiențele pe care le-ați acumulat sub îndrumarea lor.

Când eram în ultimul meu an de studenție la Universitatea de Muzică, am vrut să încerc să dirijez operă. Am primit o invitație din partea Operei Naționale Poloneze să fiu dirijor asistent. Atunci am fost interesat de Academia Italiană de Operă a lui Riccardo Muti. M-am gândit că este cam dificil să intri în master-class-ul său, pentru că doar patru dirijori puteau lua parte la acesta. Dar, din fericire, am trecut toate examenele cu Riccardo Muti și am studiat cu el opera "Traviata" de Giuseppe Verdi, timp de două săptămâni, la Ravenna, cu Orchestra Giovanille "Luigi Cherubini". A fost un timp fantastic, de neuitat, în care Riccardo Muti m-a învățat cum să abordez partitura de operă. Ne-a arătat, într-un mod interesant, cum textul este conectat cu muzica și cum să lucrăm cu soliștii, pentru că munca nostră, ca dirijori, este complet diferită în funcție de muzicienii cu care colaborăm - soliști sau orchestră. Deci, Riccardo Muti, mi-a deschis mintea pentru operă și am învățat foarte mult, doar observându-l pe el cum interacționează cu soliștii și cu orchestra.

În ceea ce îl privește pe Daniele Gatti, am început să studiez cu el și cu Orchestra Regală Concertgebouw la Amsterdam. Sincer să fiu, a fost pentru prima dată când am ascultat o orchestră atât de valoroasă. Calitatea sunetului ei este la un nivel extraordinar. Și maestrul Gatti a discutat cu noi și ne-a întrebat: "Ce poți face să îmbunătățești acest tip de orchestră? Ce poți face ca ea să sune mai bine?" Este o întrebare crucială de la care am pornit și am lucrat mult cu Daniele Gatti la detalii, la sunetul pe care îl doresc de la o orchestră. Deci, a fost o perioadă care m-a inspirat. Sunt foarte fericit că atât Riccardo Muti, cât și Daniele Gatti, mi-au acordat încredere și m-au invitat în master-class-urile lor.


În paralel cu proiectele pe care le desfășurați ca dirijor, sunteți lector la Universitatea Frédéric Chopin din Varșovia. Cum găsiți această nouă activitate pentru dumneavoastră și cum vă motivează oportunitatea de a îndruma generațiile mai tinere de dirijori?

Da, sunt lector și predau citirea de partituri pentru dirijori și pentru compozitori. Să fiu sincer, simt că învăț și eu tot timpul împreună cu studenții. Și, desigur, le împărtășesc din experiența mea cum să abordeze partiturile, cum să citească transpoziții, chei și alte elemente de limbaj muzical. Dar, în cele din urmă, simt că descopăr lucruri noi, compozitori și piese noi împreună cu studenții mei, ceea ce este extraordinar.


Cum se va contura agenda dumneavostră în următoarea perioadă, desigur dacă situația pandemică o va permite?

Avem planificat un turneu în Polonia cu Orchestra Filarmonică din Zagreb. Am primit o invitație de la Filarmonica din Cracovia. Aceasta organizează Festivalul "Karol Szymanowski", la care vom participa. Vom susține trei concerte la Cracovia, Katowice și la Zakopane. Pe lângă acestea, în septembrie vom pregăti deschiderea stagiunii noastre de la Zagreb, cu Simfonia nr. 1 de Mahler și Simfonia nr. 40 de Mozart. Apoi vom interpreta același program la Maribor, în Slovenia. După aceste concerte mă voi întoarce în Polonia pentru a dirija Orchestra Operei Regale Poloneze, într-un program simfonic, la Sala de concerte "Witold Lutoslawski". Avem multe planuri dar, așa cum ați spus, din cauza pandemiei, lucrurile se schimbă și ne adaptăm programul de la o lună la alta. Sperăm totuși să revenim cât de curând la viața cu care eram obișnuiți în trecut.


Interviu realizat de Larisa Clempuș