Concertul Orchestrei de Cameră Radio de miercuri, 26 mai 2021, prefațează "Săptămâna Internațională a Muzicii Noi", festival ajuns la cea de-a XXX-a ediţie, programat pentru finalul lunii iunie. Conform organizatorilor, ediţia aniversară va fi una de sinteză, din punct de vedere stilistic, astfel încât lucrările pe care le veţi audia la Radio România Muzical, începând cu ora 19.00 sunt considerate paradigmatice pentru evoluția culturii muzicale românești de dinainte și de după 1989. Sub bagheta dirijorului Valentin Doni, Orchestra de Cameră Radio va deschide programul cu "Rondo-ul de noapte", lucrare pentru clarinet, alamă, pian și percuție de Adrian Iorgulescu, solist fiind clarinetistul Emil Vişenescu. Va urma "Vivaldiana" - concert pentru flaut, clavecin și orchestră de coarde de Ede Terenyi, cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu solist. Seara se va încheia cu "Himere", o lucrare pentru vioară și orchestră prezentată în primă audiţie absolută, realizare a compozitoarei Doina Rotaru în urma unei comenzi din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu ocazia sărbătoririi centenarului acestei instituţii. Despre lucrări, Lucian Haralambie a discutat cu protagoniştii acestui eveniment:

Adrian Iorgulescu, compozitor:

"Rondo-ul de noapte" a fost scris în 2009 și prima reprezentare s-a făcut în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" din 2010, cu Filarmonica din București. Titlul cred că este sugestiv privind fizionomia acestei lucrări. Este o combinație între Rondul de noapte, celebra pictură a lui Rembrand și rondul pe care-l făcea Garda civică din Noaptea furtunoasă de Caragiale. Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu și compania care, la lăsarea întunericului dădeau niște ture prin mahala. Deci, e o mixtură între o lucrare celebră și o împrejurare comparabilă, pentru că tot rond făceau și mai devreme numiții, care e cumva improprie fiindcă sunt două lumi totalmente diferite. Toată lucrarea e construită pe aceste amalgamări, aceste contraste foarte puternice între lumea occidentală și lumea noastră balcanică. Piesa este înscrisă într-un ciclu mai larg Caragiale, care vizează și alte lucrări, printre care și opera Revoluția și care e scrisă după Conu' Leonida față cu reacțiunea. Se numește Rondo pentru că forma pe care am ales-o este de rondo - un refren care se repetă de mai multe ori, de cinci sau șase ori, în înveșmântări orchestrale diferite. Spun orchestrale, termenul este cvasi-impropriu pentru că nu avem de-a face decât o o orchestră de alamă; cu un clarinet care este un fel de povestitor, el introduce diferitele momente - lucrarea are o structură dramaturgică - și alama, la care se adaugă și percuția. Acesta este tot instrumentarul muzical.

Cred că ceea ce dă culoare acestei lucrări este tocmai această permanentă biunivocitate, aceste schimburi permanente de stări, refrenul de care vorbeam fiind adus și el în înveșmântări instrumentale mereu diferite. Este un refren variat. Și, de fiecare dată, aceste reluări pleacă de la un marș care este adus inițial pompos - chiar așa îi spune, pomposo - și până la un marș funebru. Deci, mai multe zone de expresie ale aceluiaș marș.

În fine, lucrarea poate fi cântată cu varianta de oboi sau cu varianta de clarinet. Oboi și corn englez sau, respectiv, clarinet și clarinet bas.

Elemenentul care cred că dă substanță acestei lucrări este tocmai aspectul ei dramaturgic explicit.

Concertul de miercuri seară pregătește Săptămâna Internațională a Muzicii Noi care, în 2021, va avea loc la final de iunie. Ce pregătiți în cadrul seriei, pentru public?

Sunt, mai ales, concerte de muzică de cameră, din cauza condițiilor pandemice. Și am invitat formații specializate în muzica contemporană - Profil, Trio Contraste, Cvartetul Gaudeamus și alte asemenea formații și interpreți - astfel încât să dăm o imagine bine conturată asupra unor tendințe din muzica românească... și un dialog cu alte asemenea tipare și tipologii la care apelează compozitorii străini. Întotdeauna, această Săptămână a Muzicii Internaționale a însemnat dialogul între cea ce se întâmplă în cultura națională la acest moment și ceea ce se întâmplă pe plan european și mondial.

Doina Rotaru, compozitoare:

"Himere" este o lucrare inspirată din trei sculpturi ale lui Dimitrie Paciurea, cele care m-au impresionat cel mai mult și mi-au oferit niște soluții muzicale, și anume: Himera pământului - densă și arhaică, cumva, plecând de la sonorități de bocet și apoi de dans românesc în muzică, Himera nopții - cea care e cea mai ofertantă pentru un compozitor, pentru că se leagă foarte tare de vis, de oniric, de păsări și de tot felul de zgomote sau sonorități ciudate. Mi-am imaginat în acest spațiu tenebros al nopții păsări care cântă desigur, dar și niște iele care vin în două valuri, fiind incitate de solistă. Și ultima, Himera văzduhului - cea mai celebră, poate, sculptură a lui Paciurea... un cap de femeie cu aripi. Un fel de spațiu cucerit în toate felurile posibil, unde am încercat să realizez o epurare treptată și un spațiu spectral, cum spunem noi, muzicienii... muzică spectrală, dar gândită în așa fel încât să creeze lumină, spațiu și transparență. Și, spre final, toate obsesiile pe care le veți auzi în lucrare, alte terțelor mari și mici, se leagă în mintea mea de Enescu. Drept care, în finalul final veți auzi citat din Sonata a II-a pentru pian și vioară, chiar începutul părții a doua.

Colaborarea cu Valentin Doni este mai veche și îl prețuiesc foarte mult, iar Orchestra de Cameră mi-e foarte dragă de zeci de ani de-acum, când îl avea în frunte pe Ludovic Bacs, care mi-a făcut cel puțin 10-12 lucrări cu acest ansamblu. Deci, am o afecțiune specială pentru Orchestra de Cameră, pentru unii dintre muzicieni pe care-i știu de 30 de ani și pe alții, care mi-au fost studenți.

Ion Bogdan Ștefănescu, flautist:

Ede Terenyi, un compozitor pe care Festivalul de Muzică Contemporană îl comemorează și, cu această ocazie, iată, se întâmplă să pot cânta o piesă de rezistență din creația domnului Terenyi, Vivaldiana - un concert excepțional, cu o poftă de viață și cu o luxurianță timbrală extraodinară; folosește și instrumentație de jazz care se suprapune foarte bine peste ce face clavecinul și concerto grosso, toate coardele plus flautul, care strălucește în această creație. Este o mare bucurie! Îmi aduc aminte că am ascultat acest concert când eram elev, cu Gavril Costea, și de-atunci nu l-a mai cântat nimeni. Sunt tare bucuros că-l voi repune pe scena concertistică românească. De altfel, am găsit prin bunăvoința domnului Adrian Pop, care a fost acasă la domnul Terenyi și a scormonit în bibliotecă și a găsit și o reducție pentru pian... așadar, îl voi introduce și în programa facultății noastre. Cred că merită acest concert, cu prisosință, să intre în atenția studenților.

Așadar, iată și o conjunctură de concert fantastică, pentru că se întâlnesc aici compozitori mari. Și Adrian Iorgulescu, cu un concert spectaculos pentru clarinet, iar Doina Rotaru, ce să mai vorbim, o compozitoare cu o sensibilitate extraordinară, care reușește să împlinească un univers sonor din instrumente clasice care să sune atât de spectaculos. Sunt bucuros că am ocazia să ascult această primă audiție, Concertul de vioară; până acum n-a mai scris pentru vioară Doina Rotaru concert. Are cinci concerte pentru flaut și iată că vine cu această noutate pe plan muzical.

Întâlnirea cu orchestra a fost, realmente, o explozie de bucurie cred pentru noi toți. Este o orchestră pe care o îndrăgesc foarte tare, o iubesc, am colaborat foarte mult cu ea, am făcut foarte multe imprimări. Sunt niște instrumentiști grozavi, toți unul și unul, și se va vedea în acest concert cu siguranță. Și ei se bucură, au poftă de a repeta și de a face lucruri cât mai trăznite, colorate și inventive. M-am simțit grozav! Iar cu Valentin Doni sunt, în două săptămâni, la a doua colaborare. Săptămâna trecută am cântat la Iași Concertul de Viorel Munteanu, o lucrare foarte dificilă, extraordinară, spectaculoasă. Întâmplarea fericită a făcut să ne reîntâlnim pe scena Radioului, în această seară.

Emil Vișenescu, clarinetist:

Clarinetul, sigur, este instrumentul solist, dar care are și rol de povestitor. El face printr-o cadență, la început, o introducere în atmosfera epocii pe care compozitorul și-a imaginat-o, chiar o prezentare a personajelor, caracterelor care vor apărea mai târziu în lucrare. În același timp, mai joacă rol de liant între diversele personaje cu caractere diferite. Este cel care încheagă lucrarea, cel care o începe și o încheie. Sigur că sunt foarte bucuros, din mai multe motive. În primul rând, sunt din nou prezent cu rol de solist pe scena Radioului, alături de colegii mei actuali și foștii mei colegi de școală în foarte mare parte. Sunt onorat să împărtășim această muzică, o muzică deosebită. Și când spun asta, mă refer la faptul că ea este foarte, foarte actuală în a zugrăvi omul așa cum este el, omul cu relațiile sale sociale, de familie... pentru că maestrul Iorgulescu, așa cum probabil există și în prezentarea programului, a vrut să redea muzical, să zugrăvească trăiri umane, relaționări, sentimente. Și noi asta trebuie să facem ca muzicieni, să încercăm să exprimăm cu muzica aceste dimensiuni ale vieții omenești. Țin să subliniez că o consider, așa, un fel de datorie de onoare pentru un muzician interpret - fie că este instrumentist, fie că este cântăreț sau dirijor - implicarea în promovarea muzicii românești și nu numai, și din muzica universală, dar muzica actuală. Pentru că dacă ne uităm în trecut, toți marii compozitori au fost cântați în vremea lor și toți au beneficiat de ajutorul, de sprijinul, de conlucrarea unor interpreți. Numai în cazul clarinetului dacă vorbim, pornind de la Mozart care l-a avut pe Anton Stadler lângă el și căruia i-a dedicat cu precădere lucrările pentru clarinet. Dacă mergem la Carl Maria von Weber, o să vedem că tatăl și fiul Baermann, Heinrich și Carl, au fost destinatarii concertelor pentu clarinet. Mendelssohn, de asemenea, pentru cei doi a scris lucrările concertante pentru clarinet și basset horn. Dacă ne gândim la Brahms; Brahms i-a dedicat lucrările lui Mühlfeld, și nu numai că i le-a dedicat, dar ele au apărut ca rod al colaborării dintre cei doi; mă refer la Sonatele op.120 pentru clarinet și pian, Cvintetul cu clarinet, Trio-ul cu violoncel și pian. Și așa putem da nenumărate exemple. De asemenea, în muzica românească au fost tot timpul prezenți interpreți de mare, mare valoare cărora le-au fost dedicate opusuri și care le-au promovat pe scenele de concert. Cred că și noi trebuie să facem asta, la rândul nostru, și să ținem pe afișe muzica celor care sunt - mă refer la compozitori - oglinda societății românești, oglinda omului modern, de azi.

Diana Moș, violonistă:

În primul rând, titlul - "Himere" - este sugestiv. De aici m-am inspirat și din operele sculptorului Paciurea, de la care s-a inspirat și autoarea, compozitoarea Doina Rotaru. Și trebuie să recunosc că, pentru mine, stilul compozitoarei Doina Rotaru îmi este destul de familiar, deoarece am cântat multă muzică românească, contemporană și printre lucrările abordate au fost multe ale Doinei Rotaru. Așa că, pentru mine, a fost o revenire într-un limbaj pe care îl recunosc și într-un stil inconfundabil. Pot să spun că m-am bucurat de această lucrare deosebită, care deși este în stilul inconfundabil are ceva nou, aduce ceva particular.

Invit pe toată lumea să se uite la acele sculpturi ale lui Paciurea și sunt sigură că o să-și creeze o imagine adecvată acestei muzici.

Pentru mine este o bucurie, ca întotdeauna, să colaborez cu Doina Rotaru și i-am regăsit deopotrivă delicatețea și această inspirație adusă de filonul muzicii românești, dar cu ceva foarte particular al Doinei Rotaru. Eu m-am bucurat de această oportunitate de a descoperi o operă muzicală minunată și sper să fie o bucurie pentru toți cei care o ascultă.

Îi regăsesc cu foarte multă plăcere pe colegii mei, pe mulți dintre foștii studenți ai Academiei Naționale de Muzică din București, și mă simt ca într-o mare familie, cum de altfel consider că suntem cu toții, muzicieni, interpreți... și cred că așa trebuie să fie.