Forumul Cultural Austriac organizează în 17 martie un recital al cărui protagonist va fi pianistul austriac Gottlieb Wallisch. Despre programul serii și despre relația dintre artist și public în accepțiunea muzicianului vienez aflăm mai multe într-un interviu realizat de Petre Fugaciu.

Pentru început aș vrea să ne vorbiți despre programul recitalului.

În primul rând cred că cei trei compozitori sunt foarte importanți pentru mine. Mozart și Schubert sunt, evident, compozitori austrieci, Schubert fiind chiar din orașul meu natal, Viena, astfel că mă simt legat de acești compozitori. Janáček este unul dintre cei mai fascinanți - și, pentru mine, cei mai importanți - compozitori ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Muzica sa combină o minunată expresivitate cu un tip foarte interesant de redare a ideilor psihologice. Aș spune că, într-un fel, este un program hapsburgic deoarece lucrarea de Janáček a fost semnată în 1912, când Imperiul Austro-Ungar încă exista. Nu a fost ușor să alcătuiesc un program interesant care să dureze doar 60 de minute pentru acest recital, dar eu cred că este bine gândit și că programul formează un arc frumos.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră un recital fără public? Cu alte cuvinte, care este diferența dintre a susține un recital fără public și a înregistra un album de studio? Mă refer, desigur, la emoția muzicianului în momentul respectiv, nu la diferențele tehnice.

În primul rând sunt fericit că pot să cânt din nou după o pauză forțată care a durat două luni; îmi amintesc că ultimul concert a fost în luna noiembrie în Budapesta, astfel că sunt foarte mulțumit și recunoscător că pot din nou să susțin un recital. Sigur că regret faptul că nu voi avea public în sală și că nu voi putea comunica direct cu ascultătorii mei. Cred că înregistrările de studio sunt foarte diferite deoarece ai oportunitatea de a relua sau de a cânta din nou și din nou piesele pe care vrei să le interpretezi altfel sau pe care ai putea să le îmbunătățești în anumite momente. Cred că provocarea pentru un astfel de recital este aceea de a menține concentrarea de la început și până la sfârșit, fără aplauze și fără alte reacții din partea publicului. Pentru mine este o mare provocare.