Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Arthur Mattli, ambasadorul Elveției la București - despre proiectul Clasic e fantastic

Publicat: marți, 9 Martie 2021 , ora 11.00

Cel mai recent volum lansat în cadrul proiectului Clasic e fantastic - "Gioachino Rossini și Povestea lui Wilhelm Tell" - a fost realizat cu sprijinul Excelenței Sale Arthur Mattli, ambasadorul Elveției la București. Despre acest proiect, dar și despre importanța educației muzicale pentru copii, în interviul următor:


De ce ați ales să vă implicați în acest proiect editorial?

Acest proiect este o extraordinară contribuție la educația muzicală din România. Versiunea în limba română pentru copii se alătură unei mari povești europene: în centrul Operei se află povestea unui luptător elvețian pentru libertate din 1307, care oprește un tiran din Austria Habsburgică. Muzica este compusă de Gioachino Rossini, un mare compozitor italian. Libretul urmează scrierile germanului Friedrich Schiller. Premiera operei are loc la Paris, în 1829. Vechea sagă elvețiană se regăsește și în țările nordice ale Europei. Nu cunosc altă operă cu mai multe țări europene implicate.

Consider că opera Wilhelm Tell a lui Rossini este echivalentul de astăzi al unui film bun de pe Netflix: există o poveste grozavă, cu multe momente de acțiuni și tensiuni. Este o poveste cu femei puternice și o relație minunată tată-fiu, bazată pe încredere. Este și o poveste de dragoste. La final, binele triumfă asupra răului. Civilizația noastră democratică este salvată. Cristina Sârbu și Ana Sârbu au scris un text superb pentru copii. Carla Duschka a ilustrat cartea atât de frumos. Vechea poveste elvețiană pentru o lume mai bună a primit aici, în România, o nouă imagine, plină de culori extraordinare.

De ce este importantă educația muzicală pentru copii?

Văd patru motive în acest sens. În primul rând, există un motiv pedagogic. Să vă explic: În Elveția, credem cu tărie că preocuparea intensă pentru muzică contribuie la bunăstarea copiilor. Cântatul, muzica și dansul împreună, precum și antrenamentul în citirea notelor și ascultarea muzicii promovează capacitatea de concentrare. Stimulează memoria și capacitățile lingvistice. Crește bucuria vieții, care are un efect și asupra motivației școlare. Muzica permite accesul special la educație. Acest lucru este valabil mai ales pentru acei elevi care consideră școala ca fiind amenințătoare și reacționează cu rebeliune, retragere sau refuz.

În al doilea rând, există un mare beneficiu neurologic atunci când faci și consumi muzică. Muzica stimulează mai multe inteligențe în noi: inteligența lingvistică, inteligența muzical-ritmică, inteligența logico-matematică, inteligența vizual-spațială, inteligența fizică, inteligența personală, inteligența intra-personală. Să nu uităm că ambele părți ale creierului sunt implicate în procesarea muzicii. Emisfera dreaptă este necesară pentru prelucrarea melodiilor, emisfera stângă este utilizată pentru procesarea ritmurilor. Cântatul la un instrument este una dintre cele mai complexe activități umane. Prin urmare, muzica are un mare potențial pentru dezvoltarea creierului. Instrumentele muzicale oferă strategii și potențial de învățare, având un impact cu mult dincolo de muzică. Instrumentiștii își amintesc mai repede cuvintele. Muzica percepută ca plăcută stimulează propriul sistem de recompensă al corpului (eliberarea de dopamină și opioide endogene) și diminuează structurile creierului care semnalează frica și aversiunea, activând structurile importante pentru vigilență.

În al treilea rând, există un motiv legal pentru aceasta. Am menționat mai sus toate beneficiile pedagogice și neurologice. Motivat de aceste mari beneficii, poporul elvețian a votat în 2012 introducerea promovării educației muzicale în articolul 67a din Constituția elvețiană. Există un consens la nivel național în Elveția în ceea ce privește importanța muzicii: este considerată la fel de importantă pentru oameni cum sunt aerul curat și apa curată.

În al patrulea rând, consider că muzica ne face foarte buni ascultători. Și odată ce vă deschideți urechile, este posibil să începeți să înțelegeți compozițiile muzicale și mai profund. Procedând astfel, vă veți bucura atât de mult de muzică încât ați putea ajunge la aceeași concluzie: fără muzică, viața ar fi o greșeală.

Cum caracterizați, în general, proiectul Clasic e fantastic?

Clasic e fantastic este un proiect minunat în peisajul educației din România. Este organizat cu mare atenție și deschide inimile multor tineri cititori pentru a descoperi mari opere europene de muzică, literatură și filozofie. Frumusețea cărților este la înălțimea frumuseții proiectului. Este ceea ce îmi place: clasic și fantastic!