Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Concertino Praga 2021. Desfășurarea competiției și mărturiile concurenților români

Publicat: miercuri, 13 Ianuarie 2021 , ora 22.44

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Radio România Muzical și prin înregistrări ale tinerilor muzicieni. Pe conturile facebook și youtube Radio România vineri, 15 ianuarie, începând cu ora 18.00 vor putea fi urmărite, din jumătate în jumătate de oră, înregistrările audio-video realizate de patru muzicieni cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, selectați de postul nostru pentru a reprezenta România la prestigiosul concurs Concertino Praga 2021. Mai multe despre desfășurarea acestei competiții, dar și despre cei 4 tineri aflăm de la Octavia Galescucoordonatoarea preselecției din partea Radio România Muzical:

"Radio România Muzical participă și la ediția din 2021 a Concursului Concertino Praga, singura și cea mai importantă competiție pentru tineri muzicieni până în 16 ani, organizată de Radiodifuziunea Cehă și derulată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio.

Din 2020, desfășurarea acestui concurs s-a schimbat și a trebuit să ne adaptăm la noile cerințe. Adică, se admit doar înregistrări realizate în timpul unui recital, probe audio și video. După prima sesiune de înscrieri, un juriu ascultă toate fișierele sonore și decide ca un număr de 25 de candidați să meargă mai departe, indiferent de vârstă și de instrument. În etapa următoare, cei 25 de participanți aleși intră în concurs cu aceleași înregistrări, care vor fi ascultate de un alt juriu care va alege doar patru finaliști. Apoi, cei patru tineri muzicieni sunt invitați, într-un concert cu orchestră, pe scena Rudolfinum din Praga, pentru a interpreta, în fața unui alt juriu, o lucrare concertantă. La finalul acestui eveniment, transmis live, în toată lumea, prin rețeaua Uniunii Europene de Radio, se alege câștigătorul și, bineînțeles, ceilalți premianți și cei cu distincții speciale.

Complicat, dar miza este mare! Cu alte cuvinte, provocările sunt mari. Și emoțiile la fel.

De aceea, esențială este alegerea repertoriului, care trebuie să fie variat și structurat în așa fel încât să-l reprezinte cât mai bine pe fiecare tânăr artist, să-i dezvăluie calitățile tehnice și expresive. Programul ales cuprinde de la lucrări preclasice la cele contemporane, precum și partituri din literatura cehă, dar și din repertoriul românesc. La fel de importante sunt și alte valențe, precum concentrarea și rezistența la o presiune emoțională puternică, deoarece pentru majoritatea tinerilor muzicieni, întâlnirea cu microfonul și cu camera de luat vederi este una inedită, neobișnuită.

Pentru ediția din 2021, Radio România Muzical a înscris patru candidați cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, din București de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și de la Colegiul National de Arte Dinu Lipatti și din Cluj-Napoca, de la Școala de Muzică "Augustin Bena”. Sunt elevi la clasele profesorilor: Ani-Marie Paladi – la violoncel, Viorela Filimon – la chitară, Ovidiu Căplescu - la clarinet și Magdalena Ursu - la vioară.

Cei patru tineri muzicieni care ne vor reprezenta anul acesta la Concertino Praga au deja în palmares premii relevante câștigate la numeroase concursuri naționale și internaționale.

Ștefan Iordachi este un talent ieșit din comun și care deja a devenit un nume cunoscut al tinerei generații de violonceliști.

Tudor Torge, cu o tehnică și cu un farmec aparte, este un tânăr artist care a intrat cu brio în lumea virtuozilor chitariști.

Ioana Tomescu este o clarinetistă cu un sunet cald, cu o frazare expresivă și cu o atitudine dezinvoltă.

Sofia Smărăndescu este o violonistă interesantă, care se remarcaă prin seriozitate, profunzime și cu o corectitudine a textului bine pusă la punct.

Pentru înregistrăile realizate pentru Concertino Praga, acești patru tineri i-au avut ca parteneri pe pianiștii: Raluca Iordachi, Ghizela Tulvan și Cătălin Răducanu.

La realizarea acestui proiect Radio România Muzical au colaborat regizorii muzicali Lucian Zbarcea, Andrei Cazan și Dan Popescu, dar și reprezentanții altor instituții precum Televiziunea Română prin Valentina Băințan și Universitatea Națională de Muzică din București.

Așteptăm cu interes rezultatele ediției din acest an ale Competiției Concertino Praga, unde Radio România Muzical, în calitate de reprezentant al României în cadrul Uniunii Europene de Radio, s-a implicat în realizarea acestui proiect cultural european și astfel și-a îndeplinit misiunea, aceea de a promova tinerele valori muzicale ale României".


Mărturii ale tinerilor artiști:

Ștefan Iordachi: Este un concurs dificil deoarece este mai întâi o preselecție națională. Apoi, în următoarea etapă vor fi copii și cu patru ani mai mari decât mine, iar fiecare an de studiu contează foarte mult în progresul personal. Am pregătit piese contrastante și tehnic, și muzical. E foarte greu să cânți în fața camerei de filmat, cu microfoane în jur. Este o mare responsabilitate. Trebuie să iasă foarte bine și fără greșeli. Microfonul captează tot. Radio România Muzical are un rol extrem de important în promovarea tinerilor muzicieni; oferă șansa de a cânta pe scene europene, de a cunoaște muzicieni deosebiți și de a avea o motivație importantă.


Tudor Torge: Este o oportunitate foarte specială în aceste timpuri relativ grele pentru noi, muzicienii, și mă bucur că fac parte din această competiție. Am ales piese din perioade diferite, de la clasicism până la piese contemporane. Am încercat să diversific cât mai mult programul pentru acest concurs. Am încercat să evidențiez cât de multe calități pe care le am în momentul de față, tehnic și expresiv. Radio România Muzical este un ajutor foarte mare pentru mine. Am oportunitatea să fac niște înregistrări de calitate foarte sporită comparativ cu ce aș fi făcut eu. Mi-a plăcut. A fost o experiență foarte plăcută, apropiată de experiența pe care aș fi avut-o pe scenă.


Ioana Tomescu: Este o provocare și un prilej de a evolua. Concertino Praga este un concurs internațional care este destul de important și cu participare din toate țările. Concursul oferă o reală șansă de afirmare. Radio România Muzical mă ajută să fac înregistrările și sunt foarte onorată de susținere.


Sofia Smărăndescu: Concertino Praga este un concurs la care eu nu am mai reușit până acum să mă calific și sunt foarte impresionată de calitatea de sunet și de munca pe care o depun toți ca noi, tinerii muzicieni, să reușim să ne calificăm în următoarele etape. Și sunt foarte impresionată și de colegii mei, de ceilalți tineri muzicieni care dau tot, trebuie să fie foarte, foarte concentrați și foarte bine pregătiți să treacă prin acest concurs. Radio România Muzical a promovat foarte bine acest concurs, pentru că l-a difuzat, l-a anunțat la radio ca să-l audă aproape toate lumea. De exemplu, eu am auzit prima dată la radio despre acest concurs și de aceea am vrut să mă înscriu. Vreau să spun că tinerii muzicieni trebuie mereu să fie activi, să fie auziți, să fie promovați pentru că noi suntem viitorul muzicii.