Noua stagiune a Filarmonicii din Sibiu a debutat pe 1 octombrie 2020, cu Tiberiu Soare la conducere, un concert cu opusuri semnate de Joseph Haydn şi Ludwig van Beethoven şi cu Diana Jipa în ipostază solistică. Tiberiu Soare este, începând cu această toamnă şi noul dirijor principal al orchestrei sibiene.

Tiberiu Soare, ești noul dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu după o lungă perioadă în care instituția nu a avut dirijor principal. Cum a venit această propunere?

E adevărat că eu sunt deja dirijor al Operei Naționale București, dar colaborarea mea cu filarmonica sibiană e una de lungă durată deja. Noul manager de acolo, domnul Cristian Lupeș, m-a invitat pentru o serie de concerte și, după aceea, am ajuns cumva la concluzia că ar fi mai bine să încheiem un contract pe o stagiune. Deci e vorba de un contract pe perioadă determinată, dar într-adevăr, pe acest post de dirijor principal, ceea ce e foarte bine. Asta oferă posibilitatea organizării a șase sau șapte concerte pe parcursul unei stagiuni necesitând prezența mea la pupitru, ceea ce e foarte bine pentru că pot să-mi respect obligațiile și față pe opera bucureșteană și față de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde și acum am un post la catedra de dirijat, și-n același timp putem lucra mai detaliat anumite chestiuni legate de stilul de cânt al orchestrei. Nu o să intru acum în detalii foarte tehnice, dar sunt anumite lucruri pe care un dirijor principal le poate imprima cumva prin stilul său de lucru asupra felului de a cânta al orchestrei.

Aceasta era a doua mea întrebare, ce îți propui să realizezi cu Orchestra Filarmonică din Sibiu mai ales pe parte de sunet?

Sunt lucruri foarte interesante acolo pentru că, la fel ca la majoritatea orchestrelor din România, în ultimii ani a avut loc o schimbare de generație. Au apărut muzicieni tineri, au apărut muzicieni care au luat niște concursuri în condiții foarte grele, trebuie spus - nu-i ușor să ocupi un post într-o orchestră de stat. E o întreagă serie de probe și audiții și concursuri prin care treci până să fii confirmat pe postul respectiv, ceea ce face să fie o atmosferă foarte bună pentru că toți oamenii de acolo sunt foarte motivați. Asta e foarte bine! Pe de altă parte, există o tradiție lungă acolo, la Sibiu, a muzicii de calitate. Eu sunt foarte conștient, prima orchestră profesionistă de exemplu a apărut în 1774. Gândiți-vă, trăia Mozart! 1774, sub patronajul lui Samuel von Brukenthal, care era guvernatorul Transilvaniei din vremea aia. Filarmonica în forma actuală, instituţională datează din 1949 și îi datorează începutul lui Henry Selbing, dirijorul și directorul Henry Selbing, și e clar că pe acolo au trecut nume grele cum ar fi Petre Sbârcea, Gabriel Bebeșelea, colegul meu mai tânăr, și el a fost o vreme dirijor acolo. Toți acești oameni au un merit foarte mare în instaurarea și prezervarea unei tradiții de interpretare la filarmonica sibiană. Și-atunci eu, ca dirijor, mă simt dator și să dau atenție tuturor acestor lucruri. Sunt foarte multe lucruri foarte bune, sunt instituite, orchestra are un stil propriu de a aborda anumite lucrări. Ceea ce se poate face este să urmărim un fel de convergență a liniilor stilistice, adică felul în care înțelege dirijorul - în cazul de față, Tiberiu Soare - o anumită lucrare de Beethoven să spunem sau de Brahms și felul în care orchestra propune interpretarea respectivă. Ajungerea la un numitor comun întotdeauna duce la rezultate foarte frumoase.

Și o ultimă întrebare, cum ai regăsit ansamblul după această perioadă de pandemie, pentru că a avut deja loc un prim concert? Care e spiritul în rândul orchestrei?

Surprinzător de în formă! De altminteri, filarmonica sibiană a fost una dintre instituțiile care au dat semnalul dezghețului încă din vară. Au avut o stagiune sporadică în aer liber, organizată pe o scenă în fața intrării din filarmonică, de la Sala Thalia. S-a creat, practic, un loc de esplanadă. Am avut chiar și un concert cu Răzvan Suma, în calitate de colaborator cu ei, în august, așa că nu se poate spune că au ieșit din formă instrumentiștii. Singura problemă rămâne aceea a tuturor orchestrelor de pe suprafața planetei, și anume exercițiul cântatului împreună. Acolo, într-adevăr, peste tot sunt probleme și ne străduim cu toții să reparăm cât mai repede urmările acestei absențe de pe scenă.