În această toamnă, Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române, condus de diacon-profesor Jean Lupu şi de conferenţiar universitar doctor Luminiţa Guţanu Stoian, împlineşte vârsta de 30 de ani de activitate, de promovare a  artei şi a spiritualităţii româneşti. Aniversarea de vineri, 18 septembrie 2020, va fi marcată prin lansarea cărţii "Corul Symbol - 30 de ani de slujire a Muzicii, a Bisericii și a Țării", al cărei autor este chiar părintele și fondatorul corului, Jean Lupu, dar și al celui de-al șaptesprezecelea CD, ”Veste-am adus”. Povestea ansamblului Symbol este spusă, în minutele următoare, de dirijorii corului - Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu Stoian, Invitaţii Săptămânii în Perpetuum mobile.

Maestre Jean Lupu, suntem la câteva zile distanță de aniversarea a 30 de ani de existență a Corului Symbol. Când ați avut însă prima dată ideea formării unui astfel de ansamblu?

Acest ansamblu, înainte de a apărea în 1990 ca formație viabilă, palpabilă, auzibilă, a zăcut ani de zile în inima, în sufletul și-n mintea mea. Eu, ca absolvent al Seminarului Teologic - unde am studiat muzică vocală, muzică psaltică, cântare practică și unde muzica era obiectul meu preferat - am rămas obsedat de cântarea psaltică. Cântam în casă, cântam duminica pe la biserici pe unde mă găsea vremea și în felul acesta mi-am cultivat și mi-am păstrat cântarea psaltică aproape de mine și de inima mea.

Văzând că în planurile de ănvățământ nici măcar la Conservator nu se amintea nicăieri la Istoria muzicii de cântarea psaltică, de cele opt glasuri din muzica psaltică, eram contrariat. Eu, la școala normală, la Liceul pedagogic unde eram profesor era obligat prin programa școlară să învăț copiii despre gama la chinezi, gama la indieni, dar nicăieri în programa mea școlară nu se pomenea de cântarea psaltică. Și eram contrariat! Cum e posibil să popularizez cultura altora și pe a mea să o țin îngropată, când această cântare este practicată pe tot cuprinsul țării, în toate cătunele, măcar de către un cântăreț la biserică, de către un cantor, un țârcovnic cum i se mai spune. Eram contrariat! Am avut câteva tentative de a învăța cu copiii de la școala normală cântarea psaltică. Am vrut să înființez un cerc de muzică veche; să îi zic muzică veche și, în realitate, să fie muzica psaltică. Dar cineva m-a sfătuit - și relatez aceasta în cartea mea, Symbol - 30 de ani - că e prematur și că dacă mă doare capul pot să fac acest cerc. Și m-am retras în carapacea mea. Imediat după ianuarie 1990, am fost la Preafericitul Teoctist, am cerut binecuvântarea să înființez un cor care să cânte muzică psaltică pe lângă Patriarhia Română, un cor de copii. Mi-a dat binecuvântarea imediat și în septembrie 1990 corul era înființat.

Pentru că ați pomenit de discuția cu părintele patriarh Teoctist, vă mai amintiți în detaliu acel moment?

Da, cum să nu! Absolut! Este viu în memoria mea. M-am dus cu sfială, cu reținere. Îl cunoscusem pe prefericitul pe vremea când era mitropolit al Moldovei, dar nu eram sigur că-și mai amintește de mine. Mai fusesem cu un an înainte la prefericitul în noiembrie '88 și-i semnalasem că pe cuprinsul țării, făcând o exursie în țară în vara anterioară, am constatat că muzica psaltică se cântă greșit, că nu mai avem practicanți, nu mai avem cântăreți de muzică psaltică și să facă ceva în acest sens. Ca, la un an după aceea, să mă duc să-i cer binecuvântarea să înființez Corul Symbol. Nu eram sigur că m-a reținut. M-a reținut! "Nu ești mata cel care ai venit odinioară să-mi amintești să înființăm școli de cântăreți bisericești?" Am fost bucuros să văd că mă recunoaște, dar n-a fost foarte deschis în acordarea sprijinului. A zis, da, sigur că da, îți dau binecuvântarea, dar nu te pot ajuta cu personal. am repetat la început la biserica Sf. Gheorghe vechi, ca după primele trei luni văzând ce priză la public are corul și ce traiect își croiește, ne-a dat și aprobarea să repetăm în sala mare, unde repeta corala "Nicolae Lungu". Și, din ianuarie 1991, am repetat până în 2008 în aceeași sală de repetiții cu Corul "Nicolae Lungu". Și acum tot împreună suntem, la o altă sală.

Vreau să rămânem la anii de început. Care a fost componența ansamblului?

Era majoritar din elevii Liceului pedagogic, elevii mei. Cei pe care i-am simțit din liceu că ar fi deschiși către o astfel de muzică au venit după mine. Când am anunțat concursul în septembrie 1990, au venit foarte mulți. Prima admisă a fost o fată din clasa a IX-a, de la Liceul pegagogic București, eleva mea, Iulia Alexandrescu. O știu și o văd și acum, am văzut-o și acum câteva luni la ultimul nostru concert de la Ateneul Român. Acum este profesoară aici, în București. Au mai venit de la Liceul "Dinu Lipatti" vreo 20 de coriști, 20 de la Liceul "George Enescu", vreo 50 veniseră de la Școala normală și în rest au fost de la școli generale, licee din capitală. Au fost 84 admiși la început și ajunsesem să depășim și suta, ca de altfel și acum. Acum suntem 108.

A trebuit să manageriați un cor de copii și tineret. Cum i-ați făcut pe cei mici să se apropie de repertoriul religios abordat de Corul Symbol?

Către un astfel de cor, care abordează și astfel de muzică, din fericire s-au îndreptat copii în ale căror familii educația este un obiectiv central. Numai câțiva au nimerit din greșeală la acest cor și a trebuit să se retragă, dar marea lor majoritate a aderat imediat, dată fiind educația din familie.

Dar m-ați întrebat cum am reușit să-i apropii de această muzică? Păi, am recurs și la muzica laică. Nu puteam să-i țin numai cu muzică religioasă. De altfel, nici n-am început cu muzică religioasă, am început cu colinde. primul colind pe care l-am învățat cu Corul Symbol, prima piesă din repertoriul corului a fost "Astăzi s-a născut Hristos..." ca și Symbol al renașterii muzicii religioase în glasurile copiilor. Apoi, am adăugat muzică laică, jocuri, prelucrări folclorice, muzică universală. Repertoriul nostru acum înclină mai mult spre muzică laică decât spre muzică psaltică; este cam 3/5 muzică laică și 2/5 din repertoriu muzică religioasă.

Și rămân la această idee, a unui cor de copii... dumneavoastră în fața a 100 de mici muzicieni. Cum se desfășurau repetițiile? Aveți o amintire, un moment important?

Amintiri sunt multe, îmi inundă gândurile. N-aș vrea să evoc un moment anume, ca să nu discriminez pe altele. Însă, îmi amintesc imaginea când urcau dealul de la Patriarhie cu mapa pe piept, ținută cu ambele brațe... și urcau dealul venind benevol la repetiții. Mai mult decât atât, și cotizând lunar pentru întreținerea corului. Nu am fost și nu suntem subvenționați de nimeni, ne autofinanțăm. Acum, pentru că de vreo șapte ani am reglat foarte bine problema financiară a Corului Symbol din momentul în care am preluat eu și președinția Asociației Corale, am renunțat la această cotizație. Dar, parcă-i văd cum urcau dealul și veneau la repetiție cu 100% prezență. Extraordinară participare, lucru care acum nu s-a mai întâmplat deloc în ultimii ani, pentru că programul s-a diversificat atât de mult, sunt și salariați printre ei, sunt unii care au fost repartizați undeva mai departe și totuși vor să rămână în cor și vin mai greu... trebuie să fim și noi mai concesivi, să ne armonizăm pânzele cu bătaia vântului, pentru că așa face navigatorul înțelept!

Cum au reacționat publicul și lumea muzicală - critici, pedagogi, compozitori - la apariția acestui nou ansamblu, ținând cont și de specificul său?

Acest cor parcă era așteptat, era dorit. Publicul era însetat. Când am dat primul concert de colinde la Biserica Sf. Gheorghe vechi, la o repetiție generală nu mai încăpeau în biserică spectatorii. Se mulțumeau cu ce puteau să asculte, că nu era amplificare pe atunci. Și, la Conservator, am avut pe data de 15 decembrie 1990 concert de colinde cu Corul Symbol - primul mare concert susținut în București. Sala "George Enescu" a Conservatorului era arhiplină. Mai avusesem cu vreo 2-3 zile înainte, tot ca o rodare a repertoriului, la Muzeul Suțu un concert și, tot așa... sala arhiplină, ușile deschise, lumea afară. Ca pe 16 decembrie 1990 să avem primul mare concert la Ateneul Român, susținut de către Corul Symbol, la numai trei luni de la înființare. Îl înființasem pe 18 septembrie. Lumea aștepta cu înfrigurare. S-a strigat din sală, s-a ovaționat la Ateneu. Parcă văd și acum lumea cum sprijinea zidurile Ateneului, cum la intrare pe scări erau ciorchine. Nu era interdicția aceasta să respectăm numărul de locuri... au intrat câți au încăput, în picioare, între rânduri... era sala arhiplină. Și toate concertele noastre se desfășoară de atunci încoace cu sala arhiplină, nu numai la Ateneu. Am concertat în București pe toate marile scene. La Ateneu dăm concert cu biletele Ateneului; așa ne achităm noi față de Filarmonica "George Enescu" - vindem biletele lor. Noi prestăm, ei încasează și noi beneficiem de spațiul oferit. Cu o lună, o lună și jumătate înainte biletele sunt epuizate la Ateneul Român atunci când Symbolul are concert. De data aceast, slabe speranțe să mai avem concert de colinde în decembrie 2020.

Cum a început colaborarea dumneavoastră, a celor doi dirijori ai Corului Symbol?

Jean Lupu: Pe Luminița Guțanu Stoian pronia cerească mi-a scos-o în cale la Chișinău, când Corul Symbol, în 1998, s-a aflat la Concursul coral "Gavriil Musicescu" și unde a luat Locul I, într-o concurență foarte serioasă, în fața unui juriu de prestigiu. Acolo muzica corală era și este încă la mare cinste. Atunci am cunoscut-o pe Luminița Guțanu, Stoian acum, care a venit la studii în București și a rămas în București în Corul Preludiu. Am cunoscut-o la Corul Preludiu prin intermediul doamnei Alina Pârvulescu, secretat al Asociației Naționale Corale din România, care mi-a și recomandat-o și am urmărit-o. Și, întrucât eram în căutarea unui adjunct... pentru că eu acest cor nu l-am creat pentru mine, nu l-am creat să-mi satisfac mie o dorință, l-am creat pentru că simțeam că e o necesitate, este imperios așteptat acest cor de către consumatorii de muzică în general și că societatea românească are nevoie de o asemenea infuzie de muzică. În 2000, când m-am pensionat, eu imediat am început să-mi caut succesor. Eram valid, aveam 60 de ani, eram în formă, avia trecuseră 10 ani de când înființasem corul, dar am zis "Doamne, ferește!", pensionarea e un semnal de alarmă, e un punct de cotitură. Nu trebuie să las corul la voia întâmplării. Și mi-am căutat primul adjunct, al doilea adjunct, al treilea adjunct, al patrulea adjunct... în sfârșit, al cincilea adjunct a fost Luminița Guțanu Stoian, care a corespuns din toate punctele de vedere. Nu înseamnă că ceilalți nu au fost corespunzători, dar, din varii motive, nu am putut bate palma. Luminița Guțanu Stoian este și omul instuit, omul care știe ce are de făcut, omul care este pasionat de așa ceva. Și, ceea ce mă încântă pe mine cel mai mult, este și omul de mare caracter.

Luminiţa Guţanu Stoian: Pentru prima dată l-am cunoscut pe maestrul Jean Lupu la Chișinău. Se întâmpla în primăvara anului 1998. Atunci Symbolul a poposit pe meleagurile basarabene la Concursul Internațional Coral de la Chișinău, un concurs prestigios. Atunci eu eram proaspăta absolventă a Academiei de Muzică de la Chișinău și întâmplarea a fost să fiu ghidul acestei formații. Și în această conjunctură i-am cunoscut personal pe membri și pe maestrul Jean Lupu.

Mai târziu, ne-am întâlnit în București. Eu venisem în România pentru studiile de doctorat și, în timp, ne-am tot intersectat, dar invitația de a fi la pupitrul acestei formații, de a-l seconda pe maestrul Jean Lupu, a venit din partea dumnealui în toamna anului 2007, pentru a veni să activez în cadrul formației în calitate de dirijor secund începând cu luna ianuarie a anului 2008. Astăzi, tot aici sunt! A fost un parcurs frumos, un parcurs cu multe surprize din partea vieții frumoase de altfel, dacă vorbim despre activitatea în sine, lucrul cu acești copii, dar și rezultatele pe care le-am avut. În 2015, în iarnă, părintele profesor Jean Lupu m-a numit dirijor principal și începând cu ianuarie anul acesta, 2020, mi-a predat și funcția de director al corului.

Cum a decurs discuția cu maestrul Jean Lupu în momentul în care v-a rugat să preluați Corul Symbol?

Noi ne intersectam fiindcă eram, și acum sunt, dirijor adjunct la Corala Patriarhiei și cele două formații făceau repetiții în aceeași sală. Dumnealui mi-a zis "Nu ți-ar plăcea să vii? Ce părere ai să vii la Symbol?" Și am zis că primesc această ofertă cu brațele deschise. Și am demarat lucrul cu această formație. O întâmplare frumoasă a fost când am venit la prima repetiție. Unul dintre copii, o fetiță de la sopran I, a făcut confuzie, a crezut că sunt un nou membru al formației. Și-mi zice, "Tu la ce partidă ești?" Eu zic, "La sopran I". "Păi, hai, vino cu mine, că și eu sunt la sopran I." La care zic, "Lasă-mă, un pic, aici și pe urmă o să mă apropii și eu." La început de repetiție, maestrul Jean Lupu m-a prezentat și le-a zis copiilor că voi fi dirijor secund, după care, a sfârșit de repetiție, jenată, s-a apropiat de mine și a zis "Mă scuzați, eu n-am știut că sunteți dirijoare!" Este o întâmplare extraordinar de frumoasă!

O să reiau una dintre întrebările adresate și maestrului Jean Lupu. Lucrați cu un colectiv de copii și tineret. Cum reușiți să îi mențineți apropiați de muzica religioasă?

Noi formăm generații de tineri cu valori și concepte de viață perene. Noi ne apropiem de necesitățile lor, le cultivăm această dragoste printr-un repertoriu ales... dragoste față de muzică - ei vin benevol la Symbol. Și prin dăruire, prin faptul că avem și o relație vizavi de copii ca față de adulți. Nu-i luăm drept copii sau îi nesocotim în anumite privințe, ne sfătuim cu ei, dialogăm exact cum am fi de la egal la egal și acest lucru cred că este un plus mare. Întotdeauna aplecăm urechea la necesitățile lor.

În același registru, cum s-a realizat schimbul de generații în toată această perioadă?

Noi mereu avem - eu mai glumesc - un pelerinaj continuu. Pleacă generații, vin generații. Noi, bianual, facem selecții în cor. În toamnă, de obicei, în a treia săptămână a lunii septembrie și cam în a treia săptămână a lunii ianuarie no facem selecții și mereu vin copii. Acest lucru ne permite ca schimbul de generații să fie firesc, fiindcă un copil se crește greu și până vine momentul să plece cei mari, cei mici reușesc să crească. Sunt copii, într-adevăr, care cresc foarte repede și într-un an asimilează cel puțin mare parte din repertoriu și se adaptează repede; sunt copii care se formează un pic mai greu, în 2-3 ani, în funcție de aptitudinile, de capacitățile fiecărui copil.

Suntem la un moment aniversar! Trebuie să vă întreb și cum va arăta activitatea Corului Symbol în anii ce vin?

O întrebare grea. Știți de ce? Fiindcă avem foarte multe planuri. Avem foarte multe proiecte pe care dorim să le punem în practică. dar întrebarea, în contextul actual, e un pic dificilă din cauza pandemiei. Noi ne-am propus să realizăm concerul aniversar Corul Symbol - 30 de ani și altădată știam din luna martie când va fi concertul, iar acum încă nu cunoaștem data realizării și în ce condiții se va putea face. Însă, cu siguranță că va face Symbolul ce a făcut și până acum, va promova arta și spiritualitatea românească, va duce numele României peste hotarele țării și să sperăm că vom depăși acest moment de acum pentru a putea realiza tot ce ne-am popus.