În anii 1970, o întreagă pleiadă de creatori ai teatrului românesc părăseau ţara, rând pe rând, în căutarea libertăţii necesare oricărui artist. După Andrei Şerban, Petrică Ionescu, Iulian Negulescu, familia de scenografi Radu şi Miruna Boruzescu reuşeau să părăsească România, după interzicerea spectacolului Revizorul de Gogol de la Teatrul Bulandra, la care colaboraseră cu Lucian Pintilie, având motivaţia montării la Paris a piesei Turandot de Carlo Gozzi. Stabilirea în Franţa a celor doi scenografi a însemnat debutul unei cariere excepţionale în teatru, dar mai ales în marile teatre de operă din lume. Titluri precum Carmen de Bizet, Rigoletto şi Don Carlo de Verdi, Cazul Makropulos de Janacek, Richard al III-lea de Giorgio Battistelli şi multe, multe altele alcătuiesc lista impresionantă a producţiilor semnate de regretata Miruna Boruzescu şi de Radu Boruzescu pentru festivaluri și teatre precum Maggio Musicale Fiorentino, Festivalul de la Sazlburg, Teatrul Reggio din Torino, La Monnaie din Bruxelles, Opera Garnier din Paris, Teatrul La Fenice din Veneția. Colaborările cu nume precum cel al regizorului Robert Carsen sau al balerinului Rudolf Nureyev vorbesc despre standarde profesionale foarte înalte, apreciate în ultimii ani de UNITER, prin acordarea Premiului pentru întreaga activitate, iar săptămâna trecută de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi de Uniunea Cineaştilor din România din partea cărora scenograful Radu Boruzescu a primit titlul de Doctor honoris Causa, respectiv un Premiu special pentru întreaga Carieră.

Invitat în studioul Radio România Muzical, Radu Boruzescu ne-a vorbit despre relaţia sa cu muzica şi cu opera:

Raportul nostru cu muzica a fost de la începuturi esențial pentru că nu poți trăi fără muzică. Deci, eram niște melomani... devenise o nevoie naturală. Și muzică eclectică... În fine, am trăit într-o epocă unde aveam nevoie de muzică.

Ați studiat vreodată muzica? Ați luat lecții de pian?

Când eram foarte mici, aveam o guvernantă care era din Franța...

Ținea de educația firească!

Da, de educația unei anumite clase... și noi n-o iubeam deloc, era foarte urâtă și ne ascundeam pe sub pian, eu cu frate-miu când venea ora de pian, care era o tortură pentru niște copii care vor să se joace.

Apoi, ați devenit melomani. Mergeați la concerte, la spectacole...

Da. Nu mai spun de colecțiile imense de discuri.

Dacă ar fi să țineți un curs despre scenografia de operă, cum ați diferenția-o de scenografia de teatru?

Nu văd diferențe. Are ceva grandoman opera în general, dar dacă o iei așa, ești pierdut. Altfel, trebuie tratat subiectul cât mai special, să găsești o soluție... nu poți să copiezi. E o perioadă cand toți fac Carmen sau toți fac Don Carlo, nu poți să copiezi. Fiecare trebuie să-și găsească o idee. Eu nu aș face diferențe.

Interviul integral pe care scenograful Radu Boruzescu ni l-a acordat vă invit să-l urmăriţi pe parcursul lunii martie, în emisiunea Poveştile de succes ale muzicii, difuzată duminica, de la ora 16.00.