Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Leonard Boga

Publicat: luni, 20 Ianuarie 2020 , ora 14.28

Dirijorul vorbește despre reprezentația operei 'Ecaterina Teodoroiu' din data de 14 ianuarie.

Spectacolul "Ecaterina Teodoroiu" de Emil Lerescu a fost pus în scenă la Opera Națională Română din Iași cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Care au fost argumentele pentru care ați ales această lucrare pentru o asemenea ocazie, mai ales având în vedere că lucrarea a fost readusă în atenția publicului cu puțin timp în urmă?

Așa cum ați amintit, opera "Ecaterina Teodoroiu" de Emil Lerescu a fost prezentată în premieră la Opera Națională Română din Iași în decembrie 2018, cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri și conducerea muzicală a aparținut atunci dirijorului Cristian Oroșanu. În acest an, Opera ieșeană a repus în scenă această lucrare în 14 ianuarie, cu ocazia zilei de naștere a Ecaterinei Teodoroiu, ocazie cu care am avut eu plăcerea să dirijez acest spectacol. Pentru mine, a însemnat o ocazie de a-mi lărgi repertoriul de muzică românească cu o lucrare importantă, dificilă din punct de vedere dirijoral, tehnic și stilistic, dar și ocazia de a contribui și eu puțin la promovarea muzicii românești și în special a acestei lucrări deosebite. În plus, spectacolul a fost totodată și un proiect educațional, prin invitarea la operă a unor clase de elevi din școlile ieșene; pentru că "Ecaterina Teodoroiu" de Emil Lerescu este ca o lecție de istorie transpusă în scenă, frumos evocată în concepția regizoarei Laura Vlădoiu și prezintă momente din viața eroinei primului război mondial, cu ororile războiului în care a luptat, dar și momente de o mare sensibilitate, cum sunt cele de dragoste dintre eroină și iubitul ei, sublocotenentul Bănoiu, prezentat în operă printr-un frumos duet al celor doi îndrăgostiți.

Este o lucrare dificil de învățat. Presupune o capacitate mare de memorare și redare și pentru soliști și pentru orchestră și pentru dirijor totodată. Având în vedere particularitățile ei componistice moderne tehnice și stilistice, a vost o provocare pentru mine. Este o operă expresionistă în trei acte. Aș compara-o ca stil și dificultate cu opera Wozek de Alban Berg. Însă, dată fiind dificultatea lucrării, opera ieșeană a demonstrat din nou cu acest titlu că este reprezentată de artiști cu un nivel profesional ridicat.

Cred că muzica românească este neglijată, în general, în sălile de spectacol. Este o lucrare valoroasă, este o lucrare frumoasă și ar trebui prezentată mai des în sălile de operă.


Interviu realizat de Petre Fugaciu