Pe 30 noiembrie și 1 decembrie, veți dirija Orchestra Filarmonicii din Sibiu în două concerte legate de Ziua Națională, la Sibiu și, respectiv, la București. Ați ales exclusiv lucrări românești, atât consacrate, cât și moderne. Cum ați ajuns la această formulă de program și ce semnficaţii considerați că poartă acesta?

Programul se încadrează într-un demers al meu, prin care încerc să fac muzica românească nouă cât mai cunoscută. În același timp, sunt foarte dependent de adrenalina pe care mi-o dă muzica modernă și contemporană. Suntem contemporani cu o generație de oameni care caută repertoriile mai noi, nu știu dacă pe cele mai contemporane, oricum suntem contemporani cu tot felul de experimente, care formează un gen de public, care trebuie atras și către sălile de concert simfonic; și de aceea, îmbinate, toate aceste dorințe ale mele au culminat în acest concert de 1 decembrie, care de cele mai multe ori, la Sibiu, se întâmplă în dublu exemplar, aici, în sala filarmonicii, Sala Thalia și, de această dată, ne-am gândit să facem unul pe scena Thalia și unul la Ateneul Român, chiar duminică de 1 decembrie. Și de aceea am spus: " 1 decembrie de 2 ori".

Știm că v-ați strădui să promovați creația românească și în forme mai puțin conformiste. De această dată, aveți în vedere ceva de acest fel?

De data aceasta, mai puțin conformistă va fi abordarea logistică, aşa cum spuneam, concertul de pe 30 noiembrie este la Sala Thalia, dar sibienii îl aveau de două ori. Așadar, concertul din 1 decembrie îl vom transmite în direct, pe un mare ecran, în Piața Mare a Sibiului; și cei care nu mai au, oricum, locuri să intre la Sibiu, în sală, să-l aibă totuși în piață. Pe ceilalți îi așteptăm la București cu Concerthymne-ul lui Dănceanu, un scurt concert de pian, care e format dintr-o inspirație și o expirație, asemănătoare unei profunde rugăciuni, cu Percutrans, o transă românească, îi spun eu, concertului acestuia al lui Gabriel Mălăncioiu, Scena pastorală română, ceva mai cunoscută a lui Elinescu, Ciuleandra lui Tănăsescu, care ne prezintă o Românie așa cum este, foarte frustă, foarte nudă, cu calități și nu numai și, la final, încheiem cu George Enescu, Poema română, pentru că, dacă un copil va deschide concertul cu imnul României, Oliver Franckel, concertul se va închide cu Poema română în care, după cum știm, lafinal, avem Imnul Regal.

În paralel cu cele două concerte pe care le dirijați, se organizează, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, o expoziție de artă românească, intitulată "Tablouri în libertate". Ce elemente comune găsiți între tematica expoziției și repertoriul ales? Există o idee călăuzitoare ce leagă aceste evenimente?

Evident. Este o Românie în sărbătoare, dar o Românie, mai degrabă, culturalizată, o Românie care preferă să sărbătorească, punând, dacă vrem, pe masa culturală, cele mai frumoase și noi produse. Din punct de vedere muzical, v-am spus mai devreme meniul, iar din punct de vedere al expoziției, uite că prietenii de la Artmark ne ajută și ne aduc 30 de tablouri, aș putea să le spun de patrimoniu - Grigorescu, Aman, Toniza și alți pictori foarte, foarte cunoscuți, care vin pentru prima dată în Sibiu; pentru că de la intrarea în sala filarmonicii, în Sala Thalia, până la terminarea concertului, vrem să susținem această atmosferă culturală a oamenilor noi, a oamenilor mai tineri, a oamenilor care știu să sărbătorească și altfel decât tradiționala sărbătoare națională, a oamenilor care sunt mândri de propria cultură și care contribuie la ea.