Și dacă ești stăpânit de un spirit critic foarte acut, nu ai cum să nu recunoști meritele incontestabile pentru această ediție, care stă să înceapă a Festivalului Internațional a Muzicii de Cameră SoNoRo, începând cu grija pentru conceptul în care este îmbrăcat programul și până la distribuția de soliști. De această dată, conceptul ține de dadaism, de ceea ce a lăsat ca moștenire Tristan Tzara. Plecați de la acest concept și promiteți o experiență a deconstruirii artei și reinterpretării tiparelor, ceea ce festivalul SoNoRo face de ani buni, cu un bun gust ireproșabil, la fiecare ediției. Spuneți-ne mai mult despre povestea acestei ediții din 2019.

Ne-am bucurat foarte mult să continuăm ceea ce am construit în ultimii ani și să oferim publicului un program deosebit, prezentat așa cum ați spus, evident, cu atenție și, desigur, consecvent, dar și cu o tentă veselă, o tentă plină de umor, o tentă care, cred eu, a incitat pe parcursul ultimilor ani din ce în ce mai multă lume și, ce poate fi mai promițător și ofertant decât dadaismul, acest curent, după părerea mea, încă nu suficient de folosit de România ca un brand de țară, dar care, desigur, a fost o inspirație pentru multe, multe generații de artiști de la primul război mondial încoace. Cum spuneați, am reușit să creăm, nu doar niște programe interesante, dar avem ca invitați trei dintre marii artiști ai scenelor muzicale din lume. Asta zic eu, că, împreună pot, cu siguranță, fi un cocktail promițător de concerte foarte bune.

Puteți să ne dați un exemplu dintre multele de programe cu siguranță nonconformiste, care stau sub semnul acestui dadaism al lui Tristan Tzara?

Sigur. Chiar conceptul pe care-l vom face în Sala Radio, un concert intitulat fffffffFFFFFForte, deci începând cu f mic, terminând cu F mare și cu un forte la sfârșit, inspirat din una din seratele de la Cabaret Voltaire??? Este un concert care va începe cu o piesă extrem de lină și calmă a lui Eric Satie, bunul prieten al lui Brâncuși, după cum știe și publicul și se va termina cu una dintre apoteozele muzicii clasice, Sacre du Printemps a lui Stravinsky, pentru doi pianiști. Între aceste piese, în premieră, un septet intitulat En Saga a lui Sibelius, cu siguranță, complet necunoscut în România și o piesă a lui Erwin Schulhoff, un cocertino pentru violă, flaut și contrabas, cu siguranță, care va fi o mare descoperire, zic eu, pentru publicul bucureștean. Acesta este unul dintre programele festivalului. De asemenea, avem un concert pe care l-am intitulat Soap Opera, cu siguranță nu multă lume știe că dadaismul, deci cuvântul dada și titlul de DaDa a fost inspirat și din faptul că dadaiștii, știau că fiind la Zurich, în Elveția, exista un săpun intitulat DaDa. Deci, evident, un motiv foarte frumos de a intitula un concert și după aceea, evident, ducând mai departe ideea am ales trei dintre marii compozitori de operă, aceștia fiind Richard Strauss, Gluck și Rossini, cu piese deosebite, Cvartetul cu pian al lui Strauss, o bijuterie de la tinerețe, un madley cu hituri ale lui Rossini, evident, celebra melodie a lui Gluck, iar între ele, câteva intermezzo-uri, să le spunem așa, dadaiste. Voi avea plăcerea să recit din celebra sonată a lui Kurt Schwitters, care a fost una dintre cele mai mari bizarerii ale dadaismului, iar cinci dintre muzicieni vor interpreta Die eiserne Brigade a lui Schoenberg, adică Brigada de fier. Este un cvintet prin care Schoenberg a dorit să-i arate lui Strauss că poate compune un vals mai frumos.

Aș fi tentat să vă întreb ce buget are festivalul SoNoRo, având în vedere numele deosebit de sonore (iată că revenim la titlul festivalului), care pot fi ascultate la această ediție. N-am s-o fac, dar voi aminti doar câteva: Alina Pogostkina, Torleif Thedeen, Nicolas Dautricourt, Enrico Pace, Louis Lortie, Marcelo Nisinman. Vă voi întreba, însă, dacă există un spirit al Festivalului SoNoRo, care face ca acești artiști să revină cu plăcere, după cum intuiesc, la București -  și nu numai la București.

În acești 14 ani de existență, vedeți că ne apropiem rapid de ediția XV-a, deci de un jubileu, anul viitor. Aceștia s-au atașat foarte mult de festival, reputația festivalului a crescut enorm, fiind și membri în European Festival Association, am reușit să prezentăm festivalul în diverse conferințe europene și toată lumea este extrem de impresionată că există așa ceva în România. Pentru mine nu este impresionant, pentru că, dacă faci ceva în România, trebuie s-o faci exact ca la Munchen sau la New York sau la Viena și au fost extrem de entuziasmați și deci, cei care au auzit de festival, iar muzicienii care au fost toți vor să revină, pentru că, motivele sunt simple, săli extraordinare, arhipline, un public tânăr, foarte multă lume curioasă, atmosfera din București, cel puțin din timpul festivalului SoNoRo este una foarte efervescentă.

Vroiam de mult să vă întreb - întâmplător ați ales toamna ca perioadă de desfășurare?

Atunci când am pornit, acum 14 ani, m-am gândit eu ca muzician, în ce perioadă ar fi bine ca mulți artiști să fie disponibili și cred că luna noiembrie este foarte frumoasă, pentru că, evident, în septembrie începe noul sezon peste tot, majoritatea artiștilor fiind și soliști binecunoscuți, sunt ocupați evident, cu deschiderea diferitelor sezoane, iar octombrie, de exemplu, noi avem întotdeauna turneele în Asia, pentru că cel mai frumos timp în Asia este luna octombrie și noiembrie și am ales noiembrie.

Pentru că este o perioadă foarte potrivită, din punctul meu de vedere.

Da. Sunt foarte bucuros pentru că, de mulți ani, deja se spune că luna noiembrie este luna SoNoRo, adică ce compliment poate fi mai frumos făcut de către bucureșteni sau evident de clujeni, că luna noiembrie este luna SoNoRo.

La ce vă gândiți pentru ediția a XV-a, de anul viitor? Cum va arăta?

Va arăta ca niciodată, nu? Va fi un jubileu important. Dorim să ducem SoNoRo în mai multe orașe, dorim să ducem SoNoRo și în străinătate. Evident, pe parcursul anului, vom încerca să facem diverse activități și concerte care să anunțe ediția jubiliară de 15 ani. O bună parte din artiști sunt invitați, deci cred că suntem pe drumul bun, ca la sfârșitul anului să avem deja ediția următoare gata.