Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Răsvan Dumitru, membru al Cvartetului Arcadia

Publicat: luni, 14 Octombrie 2019 , ora 10.44

 Marți, 15 octombrie 2019, de la ora 19:00, Sala mare a Ateneului Român va găzdui recitalul Cvartetului Arcadia. Avându-i ca invitați pe violista Erzsebet Kiraly și pe violoncelistul Ștefan Cazacu, membrii Cvartetului vor interpreta Verklarte Nacht, op. 4 de Arnold Schoenberg și Sextetul pentru coarde nr. 1 în si bemol major, op. 18 de Johannes Brahms. Violonistul Răsvan Dumitru ne-a oferit mai multe detalii despre acest recital.

 Alături de violista Erzsebet Kiraly și de violoncelistul Ștefan Cazacu, Cvartetul Arcadia va interpreta două lucrări de tinerețe din creația lui Arnold Schoenberg, respectiv Johannes Brahms. Cum ați gândit această alăturare?

Sunt două lucrări, pe care noi de fapt plănuim să le introducem în repertoriu de ceva vreme. Am vrut să facem asta pentru aniversarea celor 10 ani de când existăm. Nu ne-a ieșit. Am făcut ceva mai amplu, așa că acum a fost o ocazie. În primul rând, ideea a venit din partea membrilor Cvartetului Vogler, pentru că cu ei avem un șir de concerte prin Germania, în luna octombrie, și am zis, de ce să nu încercăm să facem și acasă și avem și aici niște instrumentiști deosebiți și am profitat de ocazie și ne bucurăm că putem veni și la București cu acest program.


Având în vedere că evenimentul de pe 15 octombrie de la Ateneul Român este precedat de un recital în aceeași formulă, pe 13 octombrie la Cluj-Napoca, se poate spune că vă aflați, de fapt, într-un miniturneu?

Da, se poate spune și așa. Ce pot să vă spun în plus este că noi începem de fapt, chiar cu o zi înainte, pe 12 octombrie. Eu și colegul meu, Zsolt participăm la un proiect de muzică veche, cântăm pe instrumente de epocă. De altfel, al doilea concert din cadrul Toamnei muzicale clujene, festival care are tradiție de 53 de ani, apoi cântăm în sextet pe data de 13, venim la București pentru două concerte, cel de pe 15 de la Ateneu, cu sextetele, iar pe 16, la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, unde vom cânta exclusiv cvartet de coarde, cu un program foarte frumos, care include în trio, Aubade de George Enescu, apoi Quartettsatz de Schubert și Brahms, Cvartetul nr. 2 în la minor. Apoi mergem în Germania, pentru sextete, din nou.


Finalul anului 2018 a avut o mare însemnătate pentru Cvartetul Arcadia, pentru că atunci a fost lansată integrala cvartetelor de Bela Bartok. Aveți în plan un nou produs discografic?

Da, așa este. Acest disc, Bartok, chiar a fost o piatră de încercare și ne bucurăm că am reușit să facem această integrală pentru casa de discuri Chandos și discul a și venit cu recenzii foarte bune în toate revistele de specialitate, Discul lunii, discul săptămânii, New York, în Franța, cinci stele Diapazon, deci am avut foarte multe recenzii bune cu el. Următorul proiect, tot la casa de discuri Chandos, ar fi integrala cvartetelor de Weinberg, 17 lucrări sunt, deci o să fie un set consistent. Acest proiect se întinde pe aproximativ trei ani de zile.

Interviu realizat de Vlad Ghinea