Artista a sărbătorit la începutul lunii octombrie un sfert de secol pe scena Operei de Stat din Viena.

Să ne vorbiți, vă rog, despre începuturile dumneavoastră ca muzician.

În primul rând, eu nu mă consider muzician, consider că nu știu destulă muzică ca să mă numesc muzician. Sunt om de scenă. Așa mi-aș spune eu. Sigur că mama mea, Silvia Ivan a fost solista operei din Timișoara, deci am crescut în teatru și de-atunci consider că a început acest drum. Tot timpul am intrat în teatru, oricare ar fi fost acela cu entuziasm și cu mare plăcere și întotdeauna, a intra într-un teatru și pe o scenă mai cu seamă, a însemnat a mă încărca cu energie vitală. Cu aceeași pasiune am cântat în cor și cu aceeași pasiune am făcut operetă și cu aceeași pasiune fac, iată și în ziua de azi, operă pentru copii, de ce nu. Erau condiții foarte diferite, sigur că am început în 1977, era comunism, era cu totul alt sistem. E greu de comparat cu felul în care se începe astăzi cariera, dar mă gândesc cu foarte mare drag la începuturile acelea și consider că nici o oră de activitate în cor sau la operetă sau cu un rol "mic", consider că nici o oră petrecute cu aceste lucruri, nu a fost în zadar sau timp pierdut. Nimic nu-i timp pierdut când muncești cu plăcere și cu pasiune.

Cum vă amintiți începuturile dumneavoastră la Viena?

Mi le amintesc ca și cu ar fi fost ieri. Foarte emoționante, ca o confruntare cu ceva cu totul nou. Mi-amintesc de primele repetiții, îmi amintesc debuturile mele. Nici nu-mi vine să cred că au trecut 25 de ani.

Cum veți sărbători cei 25 de ani de colaborare cu instituția?

Sărbătorim prin muncă. Alaltăieri a fost această decernare a inelului jubiliar și a unei diplome care a avut loc într-un cadru mai festiv de față cu foarte mulți colegi și imediat după această ședință festivă, toată lumea s-a dus la repetițiile lui. Iată aceasta a fost sărbătoarea, dar cea mai frumoasă sărbătorire este să-ți continui activitatea.