Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Deschiderea Stagiunii 2019-2020 la Sala Radio

Publicat: vineri, 4 Octombrie 2019 , ora 14.02

Liliana Staicu, directorul Formațiilor Muzicale Radio, ne-a dat câteva detalii despre prima parte a acestei noi stagiuni:

Vineri, 11 octombrie se va desfășura la Sala Radio primul concert din noua stagiune a Orchestrelor și Corurilor Radio, susținut de Orchestra Națională Radio. Programul, alcătuit din lucrări de Schumann și Musorgski-Ravel, îi va avea ca protagoniști pe doi tineri artiști al căror drum în lumea muzicală este în continuă ascensiune: dirijorul german Christian Reif - pentru prima dată la Sala Radio și pianistul român stabilit la New York Matei Varga - ce revine astfel, după o perioadă de absență, pe scenele românești.

Un concert care nu trebuie ratat, așa cum este și cel care va deschide stagiunea celei de a doua orchestre a Radioului - Orchestra de Cameră - de miercuri 16 octombrie, cu Alexandru Tomescu - solist al celebrului Concert de Mendelssohn, la pupitrul orchestrei aflându-se Ladislau Horvath.

În aceleași companii artistice valoroase vor evolua cele două ansambluri și pe parcursul lunilor următoare, când invitați pe scena Radioului vor fi și alți muzicieni de valoare precum violonista Ioana Cristina Goicea - laureată a ediției din acest an a prestigiosului concurs Regina Elisabeta de la Bruxelles, percuționistul Alexandru Anastasiu, pianista poloneză Beata Bilinska sau vocalistă Irina Sârbu, alături bineînțeles de soliștii radioului - Horia Mihail și Răzvan Suma, cărora li se alătură o pleiadă de maeștri ai baghetei cunoscuți publicului nostru, dintre care i-aș aminti pe Gerd Schaller, Nicolae Moldoveanu, Rumon Gamba, Naoto Otomo, Ryan Bancroft sau David Crescenzi.

Există și un element inedit al acestei prime părți a stagiunii care trebuie menționat și acesta este repertoriul propus publicului pe care îl invităm și îl așteptăm în fiecare săptămâna la Sala Radio. Inedit, deoarece dincolo de partiturile consacrate, ansamblurile și soliștii noștri propun câteva creații care nu au mai fost cântate demult sau chiar niciodată pe scenele din România: poemul simfonic Die Seejungfrau - Mică sirenă de Alexander von Zemlinsky, Simfonia nr. 2 - O simfonie londoneză de Ralph Vaughan Williams, Messa di Gloria de G. Rossini, sau Monumentala simfonie a 2-a de Sibelius.

Pe lângă concertele celor două orchestre simfonice, iubitorii celorlalte genuri vor beneficia și ei de o ofertă interesantă - Corul Academic Radio - al cărui prim concert din luna octombrie include celebre coruri din opere, Big Bandul Radio - ce își deschide stagiunea pe 24 octombrie cu proiectul Joy Of Life - avându-i ca soliști pe pianistul Petrică Andrei, contrabasistul Michael Acker și pe Vlad Popescu la percuție, și bineînțeles Orchestra de muzică populară și invitații săi.

Mai multe informații despre concertele primei părți a stagiunii găsiți pe site-ul orchestreradio.ro, iar biletele le puteți achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio sau online pe bilete.ro.