Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu violonista Ioana Cristina Goicea (IV)
Despre omul Ioana Cristina Goicea - protagonista recitalului din 12 octombrie de la Sala Radio, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Biletele sunt disponibile în rețeaua www.bilete.ro.
Pentru tine, ca tânăr muzician, care ți se par cele mai mari provocări la care trebuie să faci față în continuare, în ansamblul ăsta contemporan în care trăim?
Cred că provocările de acum încep. Acum, când s-a terminat cu concursurile, acum încep fiindcă trebuie să ajungi la locul pe care ți-l dorești, iar locul acela trebuie să-l păstrezi și să progresezi și mai mult... și cred că asta este prima provocare, cea mai mare. Bineînțeles, și mediul virtual; trebuie să-ți faci foarte multă promovare. Fiecare artist cred că trebuie să facă foarte multă promovare pentru el sau ea. Promovarea on-line cred că este un aspect foarte important. Cam asta e direcția în care mergem și trebuie să ne adaptăm la aceste lucruri.
Simți vreodată presiunea concurenței?
Aș putea spune mai degrabă că m-a motivat lucrul ăsta. Bineînțeles, concurența există și nimeni n-a contestat asta. Sunt colegi care cântă excepțional, dar cred că asta te motivează, cred că e o motivație bună.
Cum resimți nivelul? Pentru că noi constatăm că de la an la an se cântă din ce în ce mai bine, din ce în ce mai tehnic și sunt din ce în ce mai mulți care fac lucrul acesta.
Nivelul crește, mai ales din punct de vedere tehnic. Sunt foarte mulți artiști, foarte mulți violoniști - eu vorbesc despre vioară mai mult - dar și pianiști. De la an la an, crește nivelul și numărul artiștilor și, implicit, dificultatea crește.
Ai niște scopuri pe care ți le-ai propus pentru viitor, fie apropiat, fie îndepărtat?
Da, bineînțeles. Am avut niște scopuri clare. În primul rând, concertele pe care le am la anul și acum, până la sfârșitul acestui an, sunt foarte importante fiindcă am și repertoriu nou. Trebuie să învăț Concertul de Berg, Concertul de Haydn și alte lucrări de cântat cu orchestre foarte bune. Și pentru la anul, bineînțeles, multe lucrări și mult repertoriu. Pasiunea mea dintotdeauna a fost predatul, în orice caz.
Serios?
Da, serios, deși lumea s-ar mira poate. Mi-a făcut întotdeauna plăcere și probabil că o să fac asta și în viitor. Este, în orice caz, o idee a mea.
Foarte interesant! De fapt, cam cât mai studiezi astăzi pe zi?
Nu știu dacă pot să dau informația asta, pentru că, vă spun sincer, nici nu stau să cronometrez. Mie nu mi-a plăcut niciodată să studiez multe ore. Maxim, totdeauna când am fost la concursuri... maximum 5 ore. Niciodată nu am depășit aceste 5 ore fiindcă, efectiv, eu nu pot să mă concentrez. N-aș putea să studiez 8-10 ore pe zi. Eu, cel puțin. Capacitatea mea de concentrare este mai scurtă, dar încerc întotdeauna să mă concentrez cât de bine pot și să studiez cât de eficient pot ca să pot să fac totul în timp relativ scurt.
De fapt, studiul mai important cred că e ăla pe care-l facem în capul nostru înainte de a da din degete.
Și asta, bineînțeles. pentru noi, călătorind atâta și-n trenuri, și-n avioane, este foarte important studiul mental.
Ce alte lucruri te mai pasionează în afară de muzică?
Sportul, natura... îmi place să merg la sală, fac sport... alergam înainte. Acum vine iarna și o să fie mai greu cu alergatul. Îmi place să ies cu prietenii mei, să socializez.
Și, în final, hai să punem un scurt mesaj pentru cei pe care îi așteptăm la Sala Radio pe 12 octombrie!
Vă așteptăm cu tot dragul și am pregătit un program foarte, foarte plăcut și interesant pentru public. De-abia așteptăm această dată de 12 octombrie și sper să vină cât mai multe persoane la concert. Ne-am bucura enorm!