Don Giovanni a fost un fel de soundtrack al vieţii mele!

Luca Pisaroni, pasiunea dumneavoastră pentru muzica lui Mozart este binecunoscută în lumea operei. Am citit că v-aţi apropiat de operă încă din copilărie, datorită bunicului dvs., şi că primul fragment de operă care v-a emoţionat, copil fiind, a fost "Ella giammai m'amò" din Don Carlo de Verdi; mă întrebam dacă vă amintiţi încă şi primul spectacol pe care l-aţi văzut şi dacă era, cumva, vorba despre muzică mozartiană?

Eu sunt italian, aşa că prima operă pe care am văzut-o în întregime a fost Aida, în 1986, la Arenele din Verona. Tatăl meu văzuse deja că eram foarte pasionat de muzică şi m-a întrebat dacă vreau să merg să văd o operă şi i-am spus, plin de entuziasm, că da. Îmi amintesc că eram acolo din întâmplare şi păstrez încă în minte aria Celeste Aida, prima arie importantă a tenorului, a lui Radames. Alte lucruri nu îmi amintesc, dar ştiu că eram foarte fericit, absolut mirat de ceea ce poate face o voce umană şi extrem de recunoscător tatălui meu, care mă dusese acolo.

Care a fost prima întâlnire, pe scenă, cu muzica lui Mozart?

Sigur că lucram deja din studenţie Mozart, la Conservator, dar prima dată când l-am cântat pe scenă a fost chiar în România. Cred că anul era 1999, am cântat primul act din Don Giovanni la Brăila cu Mariana Nicolesco, în timpul Concursrului şi Festivalului Darclée.

Incredibil! Nu ştiam asta!

Nu-mi amintesc exact anii, dar ştiu că participasem la Concurs în 1998, probabil, iar anul următor Mariana Nicolesco m-a invitat să cânt primul act; Don Giovanni era George Petean, iar dirijorul mi se pare că a fost Marco Balderi - nu sunt sigur pentru că s-a întâmplat cu atât de mulţi ani în urmă. Dar acela a fost primul meu Don Giovanni, prima dată când a interpretat Mozart pe scenă şi mi-a plăcut enorm! Este ceva extrem de teatral, după părerea mea, în muzica lui. În special recitativele din operele lui dau ocazia cântăreţilor să-şi arate talentul actoricesc. Poţi face aici tot ce vrei cu vocea, cu textul şi cu personajul. Îmi amintesc că această parte, de actorie, din cântat, mi-a plăcut foarte tare încă de la început. Experienţa din România a avut loc într-o perioadă din viaţa mea în care eu nu eram încă lansat în carieră şi îi sunt extrem de recunoscător Marianei Nicolesco pentru această oportunitate nemaipomenită pe care mi-a oferit-o atunci. Am făcut, de altfel, şi un masterclass cu ea şi am avut multe de învăţat, pentru că în carierea ei a cântat foarte mult Mozart, era unul dintre cei mai importanţi cântăreţi ai muzicii lui la acea vreme. Am împărţit scena cu ea atunci, ea cânta Donna Elvira, eu făceam Leporello, iar Petean era Don Giovanni. A fost o experienţă extraordinară, care m-a făcut să iubesc această formă de artă.

De altfel Don Giovanni este foarte legat atât de cariera dvs. (chiar mai mult decât ştiam), cât şi de viaţa dvs. personală.

Da, pentru că la Salzburg, în 2002, am cunoscut-o pe soţia mea, am fost împreună de atunci, iar în 2007 ne-am căsătorit. Don Giovanni are, deci, un loc foarte special în viaţa mea, a fost un fel de soundtrack al vieţii mele. La acea vreme cântam Masetto, era debutul meu din Festivalul de la Salzburg, în 2002, eu avem 27 de ani şi am avut ocazia să lucrez cu Nikolaus Harnoncourt, un geniu în privinţa acestui repertoriu. El mi-a schimbat mentalităţile apropo de muzică şi de ceea ce înseamnă să fii cântăreţ de operă. Pasiunea mea pentru acestă partitură este, deci, imensă. Iar dacă ar trebui să aleg o operă pe care s-o ascult pentru restul vieţii Don Giovanni ar fi aceea.

În acea producţie, de la Salzburg, Don Giovanni era interpretat de Thomas Hampson, care mai târziu a devenit socrul dvs. În cariera dvs. aţi cântat toate cele trei roluri masculine din operă: Masetto, Leporello şi Don Giovanni. V-aţi sfătuit vreodată cu Thomas Hampson în privinţa acestor roluri?

Cu rolul Don Giovanni am avut mereu o relaţie ciudată şi dificilă, pentru că mi se pare că este unul dintre rolurile acelea foarte complexe. Sigur că este solicitant şi din punct de vedere vocal, ca orice rol mozartian, dar simt că este încă mai dificil să intri în pielea personajului. Diferenţa dintre Don Giovanni şi Leporello, de exemplu, stă şi în faptul că al doilea este mai degrabă un om obişnuit, de aceea cântăreţii se pot conecta mai uşor cu personajul lui. Leporello e amuzant, are şi o arie celebră, a catalogului, toată lumea îl poate înţelege. Pe când Don Giovanni nu are cea mai frumoasă muzică din operă, dacă privim prin comparative cu celelalte personaje, în plus fiecare dintre noi are părerea lui în legătură cu felul în care el ar trebui să fie, să arate, să sune, iar asta face ca aşteptările publicului să fie greu de atins. De aceea cred că rolul Don Giovanni îţi cere să fii şi un foarte bun actor şi să fii carismatic fără a face, de fapt, ceva anume. Din punctul meu de vedere cel mai dificil lucru aici este să simţi energia personajului fără a cânta. Acesta este motivul pentru care nu am cântat rolul la începutul carierei mele - ştiam că nu sunt pregătit pentru el. Am vrut să învăţ, atât de la colegii mei, cât şi din experienţa personală, să capăt încrederea necesară. Am aşteptat mult, deci. Debutul meu în rol a fost la începutul acestui an, în ianuarie, la Metropolitan din New York. A fost interesant pentru că eu am interpretat Leporello de multe ori şi am vrut să aduc abordarea mea şi acestui rol, titular. În primele trei, patru zile de repetiţii s-a dat o luptă interioară în mine, deoarece toţi colegii mei îmi spuseseră înainte cât de pretenţios este rolul, cât de multă atenţie îţi cere, doar pentru ca apoi, după spectacol să realizezi că totuşi ceva ţi-a scăpat. Dar într-o zi, după câteva repetiţii, cântam recitativul dinaintea duetului cu Zerlina şi regizorul mi-a spus: "Luca, bucură-te!". A fost ca un declic pentru că unul dintre lucrurile pe care tindem să le uităm este acela că Don Giovanni se bucură, savurează momentul seducţiei. Pentru el aceasta este partea care îi aduce cea mai mare plăcere. Iar asta trebuie să se simtă în interpretare. A fost, deci, o surpriză plăcută pentru mine să aflu că mă pot simţi confortabil în pielea lui Don Giovanni pe scenă. De altfel îmi place foarte tare că meseria de cântăreţ de operă îmi permite să joc personaje negative.

În general sunt mai interesante.

Fără îndoială! În plus îmi place să văd publicul că iubeşte să urască un personaj. E un proces foarte frumos şi trebui să spun că Don Giovanni are o energie acaparatoare, este motorul întregii acţiuni, el e cel care reuşeşte să transforme vieţile tuturor celor din jur. E o putere incredibilă, pe care n-o avem în viaţa de zi cu zi aşa cum o are el în cele două ore ale operei.

Or să vă lipsească din această versiune, de concert, costumele, decorurile?

Nu, deoarece sunt destul de sigur că vom face o semi-montare. Nu poţi cânta o asemenea operă tratând-o ca pe un oratorio sau ca pe ceva static. Vom cânta cu toţii fără partitură şi vom improviza, ceea ce, de altfel, îmi place cel mai mult când vine vorba de o versiune de concert. Există aici o doză mare de incertitudine şi posibilitatea de a improviza - iar când lucrurile ies bine satisfacţia este imensă pentru că ne putem conecta imediat la public. Realizezi în acele momente că muzica şi textul sunt incredibil de puternice, suficiente pentru a spune povestea chiar şi fără costume şi decoruri. Acesta este lucrul incredibil la operă - uneori cred că ar trebui să avem mai mare încredere, ea funcţionează şi fără multe artificii.

Am cântat Don Giovanni şi la Ateneul Român atunci, cu Mariana Nicolesco. Sala este incredibilă şi are o acustică fantastică, am amintiri atât de frumoase de atunci încât abia aştept să revin!

Photo: Jiyang Chen