Marea soprană italiană Anna Caterina Antonacci, pentru prima dată în România, în Festivalul Enescu. În 15 septembrie va fi protagonistă în Vocea umană de Francis Poulenc, la Ateneul Român

Doamnă Antonacci, vă așteptăm la București pentru două spectacole în Festivalul Enescu. Este pentru prima dată când veniți în România?

Da! Sunt foarte curioasă să văd această țară.

După Ifigenia de Gluck veți face un salt de peste 2 de secole pentru a interpreta Vocea umană de Poulenc, unde veți fi singură pe scenă. Este un rol foarte dificil?

E un rol complicat, complex, dar este foarte interesant și provocator pentru un interpret. Dă frâu liber imaginației, sentimentelor, emoțiilor care se pot oferi publicului.

Partitura are notate și indicații scenice sau partea de actorie vă revine?

Există doar textul și muzica, interpretarea este lăsată protagonistei, chiar și durata pauzelor, a coroanelor, așa a notat Poulenc. Tăcerile sunt așadar la discreția interpretei.

Despre muzica lui Poulenc, legată de povestea pe care o spune, ne puteți oferi detalii?

Este revoluționară ca idee, un monolog care este de fapt un dialog, pentru că protagonista vorbește la telefon cu cineva. Dar nu auzim răspunsurile de la capătul celălalt al firului, este un dialog din care știm doar o parte. Rămâne la latitudinea publicului să își imagineze ce spune celălalt.

Ați cântat de multe ori Vocea umană, în Europa și America. Vă amintiți când a fost prima dată?

Da, sigur, în 2013, în regia lui Ludovic Lagarde. A fost la Paris și Luxemburg. Îmi amintesc foarte bine pentru că fiind o partitură dificilă, prima interpretare a fost cu foarte multe emoții și multă teamă.

Cum percepe publicul această creație?

Aș spune că publicul este mereu luat de val și surprins. Toți se pot identifica, toți găsesc ceva în comun cu sine, din viața și amintirile proprii. E o poveste actuală, atemporală: abandonul și ultima conversație cu un iubit. Este un subiect semnificativ pentru toți oamenii și suscită inevitabil atenția și interesul publicului.

Aveți un repertoriu foarte amplu și diversificat din punct de vedere stilistic. Aveți oare o epocă preferată, un rol sau poate un compozitor preferat? Știu că îl iubiți mult pe Claudio Monteverdi.

Da, eu am iubit mulți compozitori de-a lungul carierei mele, de la Rossini și Monteverdi, pe care i-am adorat, apoi pe Gluck l-am iubit și continui să-l iubesc. În ultimii 10-15 ani m-am axat pe repertoriul francez din diferite epoci. Nu pot spune că am un rol preferat, dar cele mai noi experiențe au fost Gloriana de Britten, un rol important în cariera mea și Medea de Charpentier. Două roluri la distanța de 300 de ani, dar două personaje la fel de vii și puternice.

Ați fost mult aplaudată pe marile scene ale lumii. Ce sfaturi ați da tinerilor soliști aflați în căutarea succesului?

Vremurile s-au schimbat mult, toate cântărețele în vârstă spun asta (râde). Sigur că acum 30 de ani lumea operei era foarte diferită, nu știu dacă sfaturile mele pot fi actuale. Cu siguranță, să încerce să se exprime pe sine, fără a face compromisuri... dar nu este ușor.

Citind despre dumneavoastră, am aflat că ați ales să deveniți solistă de operă încă de mică, după ce ați văzut la televizor un duet între Joan Sutherland e Luciano Pavarotti.

Da, așa este.

În același interviu oferit publicației The Telegraph din Marea Britanie spuneați că a trebuit să luptați cu vocea dvs. De ce anume?

Pentru că nu a fost niciodată o voce ușor de controlat, previzibilă. Nu avea o culoare de soprană cum aș fi visat, era o voce complicată, nu pe placul tuturor. Așa că a trebuit să-mi construiesc un repertoriu al meu, care mi-a permis să nu mă plictisesc pe parcursul tuturor acestor ani. Am reușit mereu să găsesc roluri noi și interesante.

Există și roluri pe care nu le-ați abordat încă și pe care le aveți în vedere pentru perioada următoare?

Toate cele pe care le-am făcut sunt atât de frumoase încât doresc mereu să le reiau. Visul meu ar fi să interpretez din nou Gloriana de Britten. Iar pe viitor, de exemplu, Madame de Croissy din Dialogurile carmelitelor de Poulenc, un rol pe care îl voi face în America și aștept cu nerăbdare.

Ce aveți în agenda dumneavoastră după participarea în Festivalul Enescu?

Tot Vocea umană, la Bari, în regia Emmei Dante, o montare foarte frumoasă pe care am prezentat-o în urmă cu doi ani la Bologna și acum este reluată la Teatrul Petruzzelli din Bari.