V-ați născut în Rusia și presupun că acolo ați început studiul muzicii. Cum se face că ați ajuns să studiați la Madrid?

M-am mutat la Madrid pentru că numai acolo puteam studia cu minunatul Dmitri Bashkirov. L-am întâlnit când aveam 13 ani și i-a propus asta tatălui meu, spunând că de obicei nu ia elevi așa tineri, dar că putem încerca și vedea cum merge, deoarece trebuia totuși să mă mut singur într-o altă țară. Așa că m-am mutat pentru a studia acolo cu Dmitri Bashkirov.

Ați spune că a avut o influență importantă asupra formării dvs.?

Da, absolut. Acum ne vedem mai rar, dar a fost mentorul meu, rolul său a fost și încă este important pentru mine. Este genul de profesor care te învață nu doar lucruri necesare pe moment, ci și pe care ajungi să le înțelegi de-a lungul vieții. Și asta cred că este cea mai bună metodă pedagogică. M-a sprijinit mult de-a lungul anilor și încă este o persoană foarte importantă în viața mea.

În 2006,la 19 ani, ați fost laureat al Concursului Leeds, iar în 2010, ați câștigat Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. Cum v-au ajutat acestea în carieră?

Cred că de Leeds aproape am și uitat. Da, a fost primul meu concurs important. Consider competițiile a fi ceva foarte nenatural, dar mulți muzicieni trec prin ele pentru că deschis uși, te ajută să cunoști oameni și să îți începi cariera. Leeds a fost o lecție în a învăța ce stresant, dificil și diferit este să cânți într-un concurs. A fost un pas înainte, pentru că am început apoi să am concerte, să învăț un repertoriu nou, am cunoscut oameni, am început să lucrez cu impresari. Un premiu la un concurs mare este o ușă care se deschide, dar nu reprezintă o garanție pentru o carieră de succes. Lumea muzicală este foarte competitivă și sunt mulți alți factori implicați. Trebuie să lucrezi și să înveți cum să te dezvolți.

În stagiunea precedentă ați fost artist rezident la Flagey din Bruxelles. Cum a fost această perioadă?

După concursul Regina Elisabeta chiar m-am mutat la Bruxelles și am locuit acolo timp de 4 ani așa că este un fel de "acasă". Mulți oameni mă cunosc, iar Flagey este unul dintre locurile mele preferate din lume, este minunat. Am fost flatat că m-au solicitat. Am avut recitaluri, concerte cu orchestra, am fost mereu primit foarte călduros, pentru că oamenii încă își amintesc de mine și este mereu emoționant să mă întorc acolo.

Din câte știu, acum locuiți la Berlin. Cum s-a întâmplat acest pas?

Aveam deja o legătură cu Berlinul, mulți colegi, prieteni. Orașul a devenit în ultimii ani unul dintre marile centre culturale europene și, cred eu, din lume. Foarte mulți muzicieni locuiesc aici. Începusem să iau și lecții cu Daniel Barenboim și mi-era mai ușor să fiu aici. Din punct de vedere artistic a devenit și mai interesant pentru mine când s-a deschis o nouă și excelentă sală de concert, sala Pierre Boulez, deschisă chiar de Barenboim. Și de atunci când în mod regulat acolo. Am multe activități artistice și personale în Berlin, fiul meu s-a născut aici, așa că a devenit "acasă".

În urmă cu trei ani ați cântat în Festivalul RadiRo, organizat de Radio România. Vă mai amintiți acel moment?

Concertul de la București a fost partea dintr-un turneu amplu, am apreciat publicul și dragostea lui pentru muzică, am vizitat puțin și este un oraș minunat, dar îmi pare rău că nu am avut mai mult timp să explorez. Poate acum că revin, să am ceva timp pentru a pătrunde puțin în esența locului și a oamenilor. Îmi place să fac asta când călătoresc.

Veți interpreta de data aceasta, în Festivalul Enescu, două seturi de variațiuni pe o temă de Paganini, semnate Lutoslawski și Rahmaninov. Cum le-ați compara?

Desigur, povestea este extraordinară, Paganini a scris 24 de Capricii iar unul dintre ele a devenit atât de cunoscut încât mulți compozitori au încercat să scrie variațiuni. De la Brahms, Schumann, Rahmaninov și Lutoslawski, iar lista poate continua. Cred că este ceva magic în această temă simplă și atât de atractivă. Cele două lucrări sunt foarte diferite. La Rahmaninov este o lucrare târzie, scrisă când trăia în străinătate deja. Este de fapt ultima lui creație pentru pian și orchestră. Într-un fel, este esența geniului său în ce privește componistica și orchestrația, combinarea pianului cu orchestra. Este o lucrare scurtă, însă cuprinde o întreagă lume, este o călătorie cu note autobiografice, aș spune. Cu referințe la tema morții, foarte importantă în creația lui, dar și câteva extraordinare momente nostalgice. Fiecare ocazie în care cânt aceste Variațiuni este o descoperire și cred că va fi mereu așa. În ceea ce-l privește pe Lutoslawski, este o lucrare strălucitoare, eu cânt versiunea cu orchestră. Cea pentru două piane este cea mai cântată, am cântat-o și eu. Este un mod extraordinar de a introduce culori polifonice și armonice, elemente ale muzicii de secol 20, în ceva despre care s-ar putea spune: a… încă un compozitor care scrie variațiuni după Paganini. Dar nu, Lutoslawski reușește să realizeze ceva foarte nou, foarte modern, ce include foarte multă ironie și aluzii la industrializare, aș spune, prin anumite elemente mecanice. Orchestrația este excelentă, cred că îi exploatează la maxim posibilitățile, mergând și spre extreme în timbralitate, dinamică și contrast.

Cel mai nou album al dvs. include creații pentru pian solo de Grieg și Mendelssohn, un repertoriul mai intimist, aș spune. Are legătură cu pasiunea dvs. pentru muzica da cameră?

Da, muzica de cameră este o mare iubire a mea, o iubire pe viață, cred. În fiecare an cânt foarte multă muzică de cameră, din fericire repertoriul este atât de vast încât nu ai putea să ajungi să cânți tot. Este ceva foarte special, mai ales ca pianist, în a lucra cu alți muzicieni. În recital solo suntem de multe ori în bula noastră, dar în cazul meu, cel puțin acum, simt nevoia de a face muzică împreună cu alți oameni. La Mendelssohn în special există cumva posibilitatea de a cânta muzică de cameră cu tine însuți. În Cântecele fără cuvinte pianistul este cântărețul, acompaniatorul, și cel cu care te lupți la repetiții, ceea ce uneori este mai dificil decât a colabora cu alți oameni. Iar Piesele lirice ale lui Grieg sunt foarte speciale pentru mine, sunt primele cântece pe care mi le amintesc de când eram copil. Din păcate nu sunt foarte des interpretate astăzi, pentru că nu sunt bombastice, de virtuozitate, unele au doar o pagină, dar este o lume diferită. Am vrut să înot puțin în acest univers al miniaturilor și cred că această alăturare de compozitori, despre care unii ar putea spune că nu au nicio legătură, mie mi s-a părut o idee interesantă.

Pentru că am văzut că agenda dvs. este plină până la sfârșitul anului, aș dori să vă întreb ce vă place să faceți atunci când aveți timp liber?

Cea mai grea parte în a fi concertist este cea de a călători, consumă mult timp. Însă concertele și repetițiile nu le văd ca pe o muncă grea. Asta e viața mea și asta îmi place să fac. Acum am un copil de aproape 5 ani și de fiecare dată când revin acasă observ că a crescut și că a descoperit lucruri noi despre lume. Așa că timpul meu liber este alocat familiei, asimilării unui nou repertoriu… îmi place foarte mult natura, îmi place să locuiesc înconjurat de ea. Nu sunt un adept al orașelor, am nevoie de liniște și relaxare după agitația călătoriilor și a momentelor când sunt înconjurat de atât de mulți oameni.