6 septembrie 2019: concert la Koln cu o semnificație specială - concertul cu care debutează în calitate de dirijor șef un român, la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii din Koln. Un român de 39 ani, născut la Timișoara, plecat la 17 ani în Statele Unite ale Americii pentru studii, devenit dirijor asistent al celebrei Orchestre Simfonice din Philadelphia. Numele lui: Cristian Măcelaru. O seară de neuitat, în care am văzut lumina și mândria muzicienilor din orchestră de a avea în frunte un muzician atât de talentat, entuziasmul publicului și încrederea conducerii WDR că românul Cristian Măcelaru va duce această orchestră pe un palier superior de valoare la nivel internațional.

E o zi mare, o zi importantă pentru tine. Cât ai așteptat ziua aceasta?

E adevărat, ziua e foarte mare, dar din cauză că toate lucrurile se dezvoltă din punct de vedere muzical, te pregătești cu mult timp înainte de acest lucru. Și, ziua asta, într-un fel, am retrăit-o de atâtea ori în minte, încât acum, fiind în ea, într-un fel, mi se pare mai calmă decât mă așteptam. Eu, de obicei, încerc să rămân foarte calm înaintea unui concert sau înaintea repetițiilor și găsesc sursa inspirației acestui calm în a încerca să continui căutarea sau înțelegerea partiturii ceea ce întotdeauna mă calmează. Dar, sigur, e o zi foarte importantă pentru mine, pe care am așteptat-o de mult timp, pentru că am vrut să găsesc o orchestră cu care, împreună, să facem nu numai un lucru artistic, am vrut să găsesc și o posibilitate în care să vorbesc despre filosofia mea personală a ceea ce cred eu că este o necesitate în societatea actuală, în care să convingem oamenii sau să arătăm oamenilor cât de frumoasă poate să fie muzica în viața noastră. Și asta întotdeauna am visat. Mi-am dorit să găsesc o orchestră cu care să colaborez și să ajut societatea în care există această orchestră să înțeleagă acest lucru. Pentru mine, într-un fel, e și un experiment acum, să văd dacă ideile mele despre importanța muzicii în societatea secolului XXI e atât de mare pe cât cred eu că e.

Eu nu știu cum s-a făcut procesul de recrutare. Te-a ales orchestra? Ai ales tu orchestra?

A fost o chestie mutuală, să spun așa, din cauză că ei deja știind că Jukka Pekka Saraste va pleca la sfârșitul stagiunii care s-a terminat în luna iulie, au început să se orienteze. Într-un fel, fiecare dirijor e un candidat la poziția de dirijor șef; așa se spune în bussiness-ul nostru. Dar când am venit aici acum doi ani, ei numai ce începuseră să caute și nu era încă o dată stabilită în care ei ar fi vrut să găsească un dirijor șef. Dar primul concert pe care l-am avut acum doi ani, cu Sacre du printemps și cu Martin Grubinger... am rămas și eu șocat... a fost foarte bun concertul, ne-am înțeles foarte bine și, dintr-o dată au început discuțiile. Nici ei nu se așteptau, pentru că se gândeau că dintre cei pe care-i cunoșteau deja nu știau cine ar fi potrivit. Și când am venit eu și au spus că au găsit pe cineva care ar fi interesat, atunci imediat am reprogramat încă două concerte ca să pot să vin, să mă întâlnesc cu orchestra, să vedem. Pentru mine, asta e lucrul cel mai important. Niciodată nu am acceptat să dirijez o orchestră în care nu mă înțeleg cu muzicienii și în care muzicienii nu doresc să lucreze cu mine. Și-atunci când am venit, am făcut Mahler - Simfonia I, după aceea am făcut Ceaikovski - Simfonia a IV-a și cu fiecare întâlnire pe care am avut-o s-a reafirmat această admirație mutuală pe care am avut-o. Iar apoi a fost un lucru foarte natural. Am spus "Ok, dacă e bine, nu mai așteptăm."

Interviul acesta e pentru un public larg, așa că eu te întreb: ce face de fapt un dirijor șef?

(Râde): Un dirijor șef e... o paralelă poate cea mai bună ar fi... într-un fel în care un antrenor într-o echipă de sport este și un antrenor, dar e și managerul echipei, e și băiatul care aduce apă la toți jucătorii... sunt și spectatorii care strigă de bucurie când se dă un gol. Deci, toate aceste lucruri trebuie să fie bine balansate. Ăsta este rolul dirijoului. Eu văd, din punct de vedere artistic vorbind, rolul dirijorului șef diferit de rolul unui dirijor invitat. Eu am responsabilitatea de a da o direcție artistică ansamblului în ceea ce privește sunetul, în ceea ce privește repertoriul pe care-l cântăm, importanța pe care o dăm stilului sau formei pe care o interpretăm, iar apoi e și responsabilitatea mea să continui să clădesc ansamblul. Și toate sunt legate, pentru că ideea de repertoriu pe care-l cântăm e strict legată de creșterea artistică a ansamblului. Toată lumea vrea să cânte piese pe care le cunoaște sau piese care sunt confortabile, dar în acest sens nu crește o orchestră artistic; pentru că toată lumea are nevoie de lucrări care să-i oblige să se dezvolte, să dezvolte alte idei, să găsească alte modalități de a se exprima. Și asta e o diferență foarte radicală dintre un dirijor invitat, care vine o dată pe an, sau colaborează o dată la doi ani pentru o săptămână și un dirijor șef. Anul acesta cred că în total sunt 14 săptămâni în care colaborăm. Deci, într-un fel, și eu îmi las amprenta mea pe ansamblu, dar și ansamblul își lasă amprenta sa pe stilul meu de dirijat.

Pentru publicul care, de asemenea, nu știe... orchestra aceasta WDR, care este locul ei în peisajul cultural german și poate chiar internațional?

În Germania e, poate, locul cel mai evident în care orchestrele radio... sunt orchestre care au fost înființate după al doilea război mondial. De fapt, ele au fost înființate cu o filosofie foarte frumoasă în spate. S-au cheltuit foarte mulți bani pentru că politicienii de atunci și oamenii care au luat aceste decizii pentru a înființa aceste orchestre au spus că o societate nu se poate vindeca sau nu se poate repara decât prin artă. Un lucru extraordinar de frumos pe care ar trebui să-l învățăm chiar și în secolul XXI. Și-atunci, au investit foarte mulți bani să creeze aceste orchestre de radio, care să cânte concerte pe care foarte mulți oameni să le poată asculta la radio, să le poată asculta și cei care sunt în sală. Aceste orchestre au fost formate cu această filosofie. Ei, sigur, între timp, multe s-au desființat, dar au rămas foarte multe orchestre care au devenit ansambluri atât de importante în lumea culturală, încât au devenit mult mai mult decât o orchestră creată numai pentru scopul de a cânta concerte la radio. Sigur, vorbesc de Orchestra Radiodifuziunii Bavareze din Munchen, care poate este cea mai cunoscută. Eu consider, din punct de vedere artistic, că orchestra are potențialul să fie - sper eu, la sfârșitul contractului meu... să ajungem să fim recunoscuți la același nivel cu Orchestra Radiodifuziunii Bavareze din Munchen. Deci, orchestra e de o calitate extraordinară și asta este un lucru care zic eu că lipsește; lipsește recunoașterea acestui fapt. Orchestra nu s-a axat ca orchestra din Munchen pe o reputație internațională și din cauză că în Munchen sunt foarte multe orchestre, iar aici nu sunt așa de multe și nevoile au fost ca să ne axăm pe o regiune mai mare, iar ei au avut acest lux să se poată să fie de renume internațional.

Concret, care sunt proiectele tale de viitor cu această orchestră?

Pot să spun că avem proiecte să venim și în România, ceea ce e un lucru foarte frumos. A fost una dintre primele dorințe pe care le-am avut. Sunt multe proiecte și pentru o expunere mai internațională a ansamblului, dar pentru mine e și foarte important ca niciodată orchestra să uite societatea care o susține. De aceea, eu fac absolut toate genurile de concerte pe care orchestra le prezintă, eu dirijez puțin din fiecare. Adică dirijez și concertele ca cel din seara aceasta, care sunt concerte de abonament, care sunt poate cele mai importante, dar săptămâna viitoare, de exemplu, fac concertele pentru copii, concertele de familie, concerte educative, concerte happy hour pentru că, cel puțin în primul an, am vrut să cunosc toate modalitățile în care orchestra e prezentată publicului și după aceea să pot să decid ce este un lucru bun sau ce trebuie schimbat puțin, un format care să fie mai diferit. Îmi doresc foarte mult să putem ca fiecare concert pe care-l cântăm să mergem și să-l prezentăm în cât mai multe locuri ca să arătăm și oamenilor ce înseamnă în spatele unui microfon, ce înseamnă când o orchestră cântă în spatele unui microfon. Săptămâna trecută a fost într-un orășel foarte micuț, unde am fost și am rămas atât de impresionat! Am cântat un concert într-o școală de circ și, când am ajuns la repetiție, toți ne întrebam în orchestră: oare a fost o idee bună sau nu. Ei, dar la concert, când au venit, au fost peste o sută de copii care erau sub zece ani și, care venind cu părinții lor, n-au mai avut locuri să stea pe scaune și atunci i-am invitat să vină să stea pe scenă cu orchestra. Și au stat pe jos, între muzicienii din orchestră, și a fost o experiență atât de frumoasă. Pur și simplu vezi în ochii copiilor această minune ce se întâmplă când recunosc imediat un sunet, un instrument, văd cum se cântă la harpă, cum se cântă la corn, cum se cântă la vioară și vezi această descoperire în ochii lor, care e atât de importantă! Așa se comunică arta, de la om la om! Și cum spunea marele Enescu, în artă nimic nu e al tău până când nu l-ai dăruit altcuiva.

Ai și strategii repertoriale specifice?

Un lucru cu care mă mândresc e faptul că eu dirijez absolut totul. Nu vreau să mă specializez niciodată, pentru că nu vreau să mă limitez de a învăța, și îmi doresc același lucru și pentru orchestră. Facem de la Bach începând, până la muzică modernă, muzică contemporană. Vreau ca orchestra să fie confortabilă în orice stil muzical. Ăsta e un lucru foarte greu pentru o orchestră simfonică, pentru că toate orchestrele - și gândindu-ne la toate orchestrele mari... poți să spui "Aaa, sunetul de Strauss la orchestra cutare" sau "Sunetul de Haydn la orchestra cutare"... Ei, dar să ai o singură orchestră care poate să cânte la fel de confortabil în toate stilurile, asta zic eu că e un lucru inedit, dar e și o reflecție a secolului în care trăim. Pentru că eu cred că stilul artistic al secolului XXI, care ne va reprezenta, e ideea unui amalgam de stiluri muzicale, care toate trăiesc în același timp și cred că trebuie să reflectăm acest lucru în felul în care orchestra e pregătită să poată interpreta toate aceste stiluri muzicale.

În ce fel te afectează pe tine în viața personală faptul că, iată, te-ai mutat în Europa?

Încă nu știu, pentru că a fost chiar foarte recent, dar mi se pare chiar foarte interesant pentru că Germania e într-un fel o balanță foarte bună între ce-mi aduc aminte că a fost România și ce știu că e America. Adică sunt elemente din amândouă culturile pe care le-am cunoscut, pe care le întâlnesc aici, în Germania, și mi se pare foarte interesant. Sunt multe lucruri care aduc aminte de ..."Aaa, așa se făcea în România!", pe care nu le-am întâlnit niciodată în America.

Ca de exemplu?

Birocrația. Un lucru interesant e că în Germania, în momentul în care înțelegi de ce birocrația e în felul în care e, de multe ori îți dai seama că e necesar să fie așa. Dar, dacă nu iei timp ca să înțelegi, e foarte frustrant. Ceea ce mă gândesc că e și în România. A conduce o mașină e foarte diferit în Germania față de America, pentru că în America e și mai relaxat și mai periculos în același timp, pe când în Germania este și libertate, dar sunt și reguli foarte bine definite și întotdeauna mă simt mult mai sigur pe drum în Germania. Nu știu de ce, dar simt că toată lumea are același interes, să supraviețuim, pe când în America e puțin diferit. În America interesul este ca eu să supraviețuiesc, fără ca să conteze ce fac și cei din jur. Sigur, pentru mine personal este și un lucru frumos că pot acum să invit părinții, să invit familia mea; într-un zbor de o oră și jumătate sau două ore sunt aici din Timișoara și pot să vină - cum sunt și în seara aceasta - să vadă un concert pe care-l consider eu mai special sau un concert la care vreau să fie și ei parte.

Spuneai ceva mai devreme despre ce crezi tu că ar trebui să fie locul muzicii clasice în societatea de azi. Ce crezi?

Filosofia mea vizavi de rolul pe care muzica îl joacă în viața noastră e faptul că muzica, în esența ei, a fost și rămâne forma cea mai pură de comunicare a sentimentelor sau a emoțiilor pe care le avem ca și oameni. E un lucru care nu este numai pentru oameni, pentru că studiile care se tot fac și care se descoperă... de fapt, sunt multe alte animale care răspund la muzică în același fel, într-un fel emoțional. Pentru noi, din cauză că muzica a fost limbajul care a pornit dezvoltarea și evoluția omenirii, am ajuns la un nivel foarte avansat. Avem nevoie de muzică ca să putem să înțelegem cine suntem. Muzica ne învață să ascultăm. O mare greșeală care există în lumea de astăzi este că suntem atât de încurajați să spunem foarte multe lucruri, să vorbim, dar nu suntem încurajați de absolut nimic ca să ascultăm. Și asta e foarte important! Chiar mă gândeam, acum o lună am dat premiera absolută a unei piese noi care cerea publicului să cânte împreună cu orchestra, un public care nu era învățat, dar cerea acest lucru; și, la sfârșitul concertului, pentru mine a fost o experiență atât de spirituală din cauză că un public care cântă înapoi orchestrei e atât de frumos! Și chiar mă gândeam că dacă fiecare ședință politică în parlament ar începe cu toți politicienii cântând ceva împreună, cred că foarte multe discuții nici nu s-ar mai ține. Muzica te ajută să te conectezi într-un fel care e foarte simplu, dar e foarte spiritual și e foarte direct. Pentru mine asta e filosofia și asta este dorința pe care vreau să o arăt oamenilor, pentru că ăsta este lucru pe care eu l-am descoperit în muzică și vreau să încurajez oamenii. E o viață mult mai frumoasă în momentul în care ai răbdare să asculți și să vezi ce îți spune muzica. Cum spunea și Mahler; are o simfonie întreagă în care vorbește despre acest lucru: ce îmi spune natura, ce îmi spun păsările, ce îmi spun pomii? E un lucru atât de important. Ei, natura ne vorbește prin muzică. Toată natura ne vorbește prin muzică. De ce noi să nu intrăm și să ne conectăm cu natura și cu lumea toată din jurul nostru când toată ne vorbește în muzică? Nevoia muzicii clasice vorbește despre esența noastră, ca oameni.

Ce loc are emoția în muzică?

Emoția e foarte importantă din cauză că aceste gesturi muzicale, notele care sunt scrise de fapt sunt o încurajare ca să explorăm emoția pe care trebuie să o înțelegem. Și eu văd rolul artei și rolul muzicii ca să ne învețe și pe noi să ne aprofundăm sensibilitatea față de aceste emoții. Muzica ne învață cum să devenim mai sensibili. Aveam chiar o convorbire cu pianistul Daniel Trifonov... îl auzeam studiind la pian și studiin foarte, foarte, foarte rar și în pianissimo, în fortissimo. Și am intrat în încăpere la el și am zis "Daniel, dar de ce studiezi așa?" A zis: "Aaa, îmi încălzesc sensibilitatea, ca să pot să fiu cât mai sensibil când am concertul pe scenă." Și ce idee frumoasă?! Că muzica ne învață să ne explorăm și să ne lărgim banda emoțiilor noastre. Pentru că muzica ne obligă să facem acest lucru. E imposibil să ascultăm o piesă muzicală care să nu provoace un răspuns emoțional; că e pozitiv, că e negativ, dar va provoca un răspuns emoțional!

Nu pot să nu mă refer la ce afirma Lawrence Foster despre tine; am scris și într-un articol, am publicat și interviul. El te vede ca statură profesională drept viitorul nostru Sergiu Celibidache. Tu ce părere ai de asta?

M-am uitat și am studiat cariera lui Lawrence Foster, chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată personal.

Exact. Și el spune același lucru, că nu te-a cunoscut niciodată!

Nu l-am cunoscut niciodată. Țin minte când l-am văzut dirijând o singură dată în Aspen, când eram student acolo, dar nu am ajuns să vorbesc cu el după concert. Și acum îmi aduc aminte, a fost integral Ravel. Iar apoi am dirijat orchestra lui din Polonia, unde e dirijor șef acum. Am rămas foarte impresionat și puțin emoționat de ceea ce a spus el, din cauză că niciodată nu am făcut ceea ce fac sperând ca vreodată să am un loc în lume care să fie la statura lui Celibidache, care a fost o personalitate nu numai muzicală, dar o personalitate intelectuală și un filosof de o natură mondială. Dacă el consideră chestia asta, accept ceea ce a spus el cu umilință și sper să pot să trăiesc în așa fel și să lucrez în așa fel încât să împlinesc ceea ce a spus el.

Noi te vom aștepta destul de curând în România, într-un concert la Sala Radio pe 3 noiembrie. Ce înseamnă Romanian Chamber Orchestra?

A fost un proiect care mi s-a prezentat, în care am fost invitat și eu să particip. Nu am avut nimic de-a face cu crearea acestui proiect minunat, decât prin faptul că mi-am dorit imediat să am și eu parte de acest lucru. E un lucru foarte inedit, foarte frumos. Ideea a fost să creăm un ansamblu în care să aducem nu numai români care trăiesc în afara României, dar să dăm și șansa tinerilor români să poată colabora cu noi, să încurajăm și compozitori români pe care să îi prezentăm. Ideea a fost să facem un lucru care să împlinească mai multe criterii; să poată să adreseze și ideea unui lucru educativ, să satisfacă și curiozitatea publicului prin a aduce personalități ale muzicii europene reprezentate prin români, iar apoi să găsim locuri în care să cântăm cu ideea ca acest lucru să fie un început pe care să-l explorăm în viitor. Sigur, sunt și eu foarte curios să vedem cum va fi, ce se va întâmpla. Muzicienii care sunt în orchestră sunt toți de vârf, fenomenali, care au făcut foarte multe lucruri frumoase internaționale. De-abia aștept și eu să vedem cum va fi, dar se pare că are toate premisele să fie ceva foarte inedit și frumos care, zic eu, cu cât mai mult, cu atât mai bine!

Vrei să adresezi un mesaj celor de acasă?

Mă bucur foarte mult de sprijinul pe care l-am primit. Am primit atât de multe mesaje prin care toată lumea îmi urează un succes foarte mare. Continuu să rămân mândru de faptul că m-am născut în România, continuu să rămân bucuros de faptul că am crescut în anii '80 în România - lucru care m-a format și m-a ajutat să devin persoana care sunt. Chiar dacă în trecut mi-a fost greu poate să accept faptul că m-am născut într-o țară comunistă care n-a avut atât de multe posibilități, totuși, în maturitate, am ajuns să apreciez faptul lucrurilor pe care le-am primit când m-am născut în România, care am observat că nu au fost la fel altundeva. Cred că e foarte important să ne uităm cu toții și să apreciem lucrurile pe care le avem față de lucrurile pe care nu le-am primit. Le mulțumesc tuturor pentru un sprijin extraordinar și pentru dragostea pe care o simt și de la depărtare!