Peste timp, George Enescu este un exemplu de urmat, pentru tânăra generație de artiști români și nu numai. Se știe că a fost unul dintre acei muzicieni complecși - violonist, pianist, dirijor, pedagog și mai ales, creator. Și se pare că și dumneavoastră ați abordat mai multe instrumente și compoziții, dar până la urmă v-ați îndrăgostit de vioară?

Da, într-adevăr, dragostea mea față de muzică s-a exprimat de-a lungul timpului mai mult cu ajutorul viorii. În același timp, așa cum ați spus și dumneavoastră, m-am ajutat de compoziție și de alte instrumente, care m-au îndrumat să înțeleg, pe de-o parte, ce înseamnă muzica cu adevărat și mai ales, ce înseamnă George Enescu, despre care ar trebui să vorbim cu toții în această frumoasă perioadă. De asemenea, aș dori să mulțumesc familiei mele, pentru că fac dintr-o familie de muzicieni, care întotdeauna mi-a fost alături.

Ați participat și câștigat numeroase concursuri naţionale şi internaționale, de asemenea, ați beneficiat de burse de studiu în străinătate. Ce au însemnat pentru dumneavoastră? Și care dintre profesori v-au impresionat? Ce ați învățat de la ei?

Ce pot să spun este că totul a început de la Fundația Remember Enescu și de la doamna Mihaela Tomescu, cărora le mulțumesc foarte mult. În urma concursului Remember Enescu din 2015, am primit o bursă pentru Festivalul Internațional de muzică Sonoro, la un workshop. Acolo, l-am întâlnit pe actualul meu profesor de la Conservatorul din Germania - David Grimal, cu care voi și colabora în cadrul Festivalului Enescu anul acesta și de la care a pornit toată această aventură frumoasă muzicală, cu care, cu siguranță, mă pot lăuda peste tot. Eu sunt student la Facultatea de muzică din Saarbrucken, datorită lui David Grimal, cu care m-am întâlnit, așa cum am spus la un workshop din cadrul Festivalului Sonoro din 2016. Pot să spun că, astfel, în ceea ce privește relația de prietenie dintre mine și David, a evoluat extrem de repede. Din 2017, am devenit membru al Orchestrei Les Dissonances, care a avut bucuria să vă încânte și să ne bucure în aceleași timp, în cadrul Festivalurilor Enescu, edițiile 2015 și 2017.

În 8 septembrie ați fost inclus în programul prestigiosului Festival Internaţional "George Enescu", la invitația profesorului dumneavoastră, David Grimal. Ștefan Șimonca-Oprița, pentru acest moment ați pregătit o lucrare semnată de George Enescu - Suita op 28 Impresii din copilărie. Cum l-ați descoperit pe George Enescu? Cum ați descrie lucrarea pe care o veți prezenta?

Să îl descrii în cuvinte pe George Enescu este ori un pericol, ori un curaj foarte mare. Și eu nu știu dacă îmi pot asuma nici una nici alta. Cu toate acestea, ce pot să spun este că, de-a lungul carierei mele, Enescu a fost personalitatea după care mi-am ghidat toți pașii. Această lucrare pe care urmează să o cânt în cadrul acestui festival, este un apogeu, în ceea ce privește relația mea cu acest muzician - George Enescu, de care mă leagă atât de multe bucurii. Lucrarea este aleasă excepțional, mai ales în acest context al întregului recital care înseamnă muzica franceză și muzica românească. O combinație care este ideală, mai ales prin prisma Festivalului Enescu, persoanei Enescu, care întotdeauna a impresionat și în special în Franța, unde și-a dedicat mare parte din activitate. Lucrarea pentru mine este una absolut spectaculoasă din toate punctele de vedere. Este un pastel spectaculos, extraordinar. Și, ceea ce în schimb, mă bucură cel mai mult este că împart această partitură cu un om pe care îl iubesc extrem de mult - pianistul Grigor Asmaryan. Cu el m-am întâlnit la Conservatorul de Muzică din Germania, unde sunt acum student și cu care sper în continuare să am colaborări, cel puțin la fel de frumoase, precum va fi și recitalul de duminică.

Chiar doream să vă întreb cum decurge colaborarea cu pianistul Grigor Asmaryan?

Este foarte interesant. De lucrat pentru acest recital, mai ales pentru această lucrare, a trebuit să lucrăm la Paris, unde am făcut câteva repetiții de succes. Și asta, într-un fel, m-a ajutat, pentru că știu că mulți ani în urmă, în 1940, cam prin aceleași locuri, Enescu schița începuturile acestei lucrări și o și termina. Acest lucru mi-a dat un alt plus de curaj și de bucurie pe care am încercat să o împart și cu Grigor. Și cred că am reușit, pentru că în felul în care decurg lucruile și la felul cum am văzut că este înțeleasă muzica lui Enescu, într-un fel sau altul, România va supraviețui din punct de vedere cultural și mai ales muzical, fiind vorba aici de George Enescu. Așadar, colaborarea mea cu Grigor, pot să spun că este una neîntreruptă, pentru că atunci când vorbim de muzică, vorbim de ceva etern.

Ștefan Șimonca-Oprița, ați avut un model atunci când ați pregătit această lucrare - Suita op 28 "Impresii din copilărie" de George Enescu?

Bineînțeles, este foarte simplu. Modelul a fost Enescu, care știm cu toții că ne-a lăsat în aproape toate compozițiile sale, toate detaliile de care avem nevoie. În același timp, pot să spun că modelul primordial al acestei lucrări ar trebui să fie Natura și acel spațiu senzațional de unde a răsărit acest muzician român. Face trimitere la această lume magică în care el, ca mic copil, le trăia și le-a trăit acolo, la Liveni, acolo unde s-a născut. Da, recunosc, atracția cea mai mare, în timp ce cânt această lucrare este să mă gândesc la starea pe care mi-a dat-o locul unde s-a născut George Enescu și unde a copilărit. De fapt, la Liveni am fost și eu acum câțiva ani și a fost o stare pe care nu am cum să o uit. Prin această lucrare este, mai mult sau mai puțin, o definiție a frumuseții copilăriei, pe care George Enescu, până la urmă, a avut-o totuși.

Dintre toate secțiunile Suitei op 28 "Impresii din copilărie" de George Enescu, care vă este mai aproape?

Sunt convins că toți cunoscătorii acestei lucrări s-ar aștepta să spun de "Lăutarul", prima secțiune a lucrării. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că am auzit în numeroase interpretări și la numeroase bisuri această secțiune. Dar, am rămas întotdeauna dezamăgit, pentru că este atât de bine scrisă, încât cere o continuare și ea există, dar nu este cântată niciodată la bisuri, pentru că nu este o continuare solo, ci cu pian, cu acompaniament. Așadar, n-aș putea spune că este cea mai apropiată de minte. Secțiunea mea prefetă în ceea ce privește această lucrare este "Cântecul de leagăn". În tumultul acesta armonic și tonal, uneori chiar atonal al lucrării, Enescu găsește răgazul să pună o simplă melodie cu iz folcloric, care să ne aducă aminte de simplitatea copilăriei, pe care unii dintre noi am avut-o, și de frumusețea unui simplu cântec, care adesea ne revine în memorie și ne ajută să înțelegem, când nu mai înțelegem nimic, ce înseamnă cu adevărat să fii OM.

Ștefan Șimonca-Oprița, din perspectiva unui tânăr muzician, ce înseamnă existența Festivalului Internațional George Enescu?

Așa cum ați spus, tânăr muzician și Festivalul George Enescu - este o diferență, în sensul în care Festivalul Enescu trăiește neîntrerupt din 1958, ceea ce face ca între mine și festival să fie o distanță de vârstă, dar totuși să fie și o legătură care s-ar putea numi Arc peste Timp. Și eu, nu neapărat că m-aș considera o persoană atât de importantă, dar în același timp să fiu conștient de faptul că, un festival atât de longeviv, va avea în istoric, într-o umilă secțiune, chiar și numele meu, mă face extrem de fericit și extrem de privilegiat. Sper că această relație a mea în continuare cu România să rămână și să înflorească, atât cât se poate, iar eu întodeauna voi fi aici cât va fi nevoie de mine.