Celebrul pianist german Gerhard Oppitz va susține două recitaluri în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". În data de 15 septembrie, de la ora 11.00, va evolua împreună cu violonistul chinez Dan Zhu, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Arte. În program - Sonata nr. 1 op. 12 în Re major de Ludwig van Beethoven, Suita "Impresii din copilărie" de George Enescu, Mythen op. 30 de Karol Szymanowski și Sonata op. 18 în Mi bemol major de Richard Strauss. Iar în 17 septembrie, Gerhard Oppitz va putea fi ascultat la Ateneul Român, de la ora 17,00. Va interpreta Sonata nr. 17 op. 31 în re minor de Ludwig van Beethoven, Suita a II-a op. 10 de George Enescu și Sonata nr. 21 D 960 în Si bemol major de Franz Schubert.

Cu prilejul prezenței sale în cadrul Festivalului "George Enescu", Gerhard Oppitz ne-a oferit un interviu:

Maestre Gerhard Oppitz, ați mai fost invitat în Festivalul Enescu, în anul 1991. Iar acum 11 ani ați susținut un concert la Sala Radio. Deci aș spune că sunteți oarecum familiarizat cu viața muzicală românească. Care sunt amintirile și impresiile dumneavoastră legate de țara noastră?

Sunt sigur că tradiția muzicală românească este foarte importantă în contextul european. România nu este situată chiar în centrul Europei și de aceea unii oameni nu sunt conștienți de impactul și de nivelul înalt al muzicii românești. Am întâlnit artiști minunați din țara dumneavoastră. Unul dintre cei mai valoroși muzicieni și prieteni ai mei este Cristian Mandeal, un dirijor minunat. El a fost primul care m-a invitat să cânt la București. Se întâmpla în 1991. Am interpretat împreună Concertul nr. 2 de Brahms. De atunci, interesul meu pentru România și pentru viața muzicală de aici a devenit și mai intensă decât înaine.

În data de 17 septembrie veți interpreta, din creația lui George Enescu, Suita a II-a pentru pian. Este prima dată când cântați acest opus?

Nu. Știam această piesă, dar nu am cântat-o niciodată. Repertoriul pentru pian este atât de imens, încât ai avea nevoie probabil de vreo 1000 de ani de viață ca să poți să interpretezi și să studiezi fiecare piesă de care ești interesat, ceea ce ar fi imposibil. Există întotdeauna o primă dată pentru a interpreta o partitură și sunt foarte bucuros că am acum această oportunitate de a cânta Suita a II-a de Enescu. Este o piesă foarte frumoasă, scrisă în jurul anului 1900. Reflectă clar influența muzicii franceze, pe care Enescu a asimilat-o în perioada petrecută în Franța. Unii oameni au comparat această piesă cu lucrări de Faure, Debussy sau Ravel. Dar în același timp, Enescu a dezvoltat un stil foarte individual și personal de a scrie muzică. Din punctul meu de vedere, este un compozitor original și genial.

Pe lângă Suita lui Enescu, veți mai interpreta, în cadrul recitalului de la Ateneul Român, sonate de Beethoven și Schubert. Știu că sunteți pasionat de creația acestor compozitori și ați interpretat integrala creațiilor lor pentru pian.

Da. Creațiile lui Beethoven și a lui Schubert sunt pentru mine ca o limbă maternă, au un limbaj familiar. Am crescut cu această muzică, desigur alături de cea a lui Mozart, Schumann, Brahms. Este baza muzicală pe care m-am dezvoltat. În continuare sunt foarte atașat de acești mari creatori. Am cântat de-a lungul timpului ciclul complet de lucrări pentru pian ale compozitorilor pe care i-am amintit. De exemplu, cred că am interpretat deja de vreo 40 de ori cele 32 de sonate scrise de Beethoven, dar și integrala muzicii pian a lui Franz Schubert. Deci am câștigat ceva experiență cu Beethoven și Schubert, compozitori care au trăit cam în același timp, la Viena, dar nu s-au întâlnit niciodată. Acesta este un detaliu interesant în istoria muzicii. Beethoven este foarte faimos în acea perioadă, iar Schubert era o persoană foarte modestă, care nu a avut curajul de a-l aborda pe Beethoven. Desigur, Schubert cunoștea creația lui Beethoven și o admira, dar a dezvoltat un limbaj muzical propriu. Lucrarea pe care eu o voi interpreta (Sonata nr. 21 D 960 în Si bemol major) a fost ultima sonată scrisă de Schubert, piesă ce ar putea fi considerată testamentul muzical al compozitorului. El știa că nu mai are mult de trăit. Avea doar 31 de ani când a scris această partitură, pe care eu o consider foarte emoționantă și captivantă. Nu te-ai aștepta ca o persoană în vârstă de doar 31 de ani să scrie o astfel de muzică, ce pare mai degrabă compusă de cineva care privește înapoi după o viață de 70-80 de ani.

Vă rog să ne vorbiți și despre recitalul pe care îl veți susține în 15 septembrie împreună cu violonistul Dan Zhu. De când datează colaborarea dumneavoastră cu acest muzician?

Da. Ne cunoaștem de șapte ani. Ne-am întâlnit pentru prima dată atunci când am participat amândoi în cadrul unui festival foarte important, Tanglewood din Statele Unite ale Americii, care este "casa" Orchestrei Simfonice din Boston. El a fost invitat să interpreteze Serenada pentru vioară și orchestră de Leonard Bernstein. L-am ascultat și am fost foarte entuziasmat de evoluția sa. În același festival eu susțineam patru recitaluri cu muzică de Brahms și un concert de Mozart cu Orchestra Simfonică din Boston. Ne-am ascultat unul pe celălalt și ne-am împrietenit. Am decis să ne întâlnim mai des, să cântăm împreună și să studiem repertoriul pentru vioară și pian. Sunt atât de multe piese minunate, începând cu sonatele de Mozart, Beethoven și venind spre lucrările de secol XX... Trebuie să spun că Suita "Impresii din copilărie" de Enescu, pe care o vom cânta la București, a fost o descoperire completă și nouă pentru mine. Nu o știam înainte și cred că este o compoziție superbă, care ar trebui cântată mai des.

În același program pe care îl propuneți împreună cu violonistul Dan Zhu, în cadrul Festivalului Enescu, veți mai interpreta piese de Beethoven, Szymanowski și Richard Strauss. Deci, din nou, un program cu lucrări din zone stilistice relativ diferite. Este diversitatea o caracteristică pe care o căutați atunci când alcătuiți un program de recital?

Depinde de ocazie. Am avut și multe programe de recital focusate doar pe un singur compozitor. Poate fi o ocazie minunată pentru interpret și ascultător de a descoperi mai multe despre un anumit compozitor. Dar, pe de altă parte, este atât de interesant să ai programe cu trei sau patru compozitori diferiți, pentru a avea șansa de compara limbajele lor muzicale, tipurile lor de mesaje artistice și eventual să afli cum un compozitor a fost influențat de altul. De exemplu, când cântăm Sonata în Mi bemol major de Richard Strauss, putem simți că acest compozitor i-a admirat pe Johannes Brahms și pe Ludwig van Beethoven. Deci, cred că diverisitatea repertorială este un mod fantastic de a rămâne alert și flexibil ca artist.

Ce vă pasionează mai mult - să cântați în fața publicului sau să predați și să urmăriți evoluția studenților dumneavoastră? Știu că ați avut o prodigioasă activitate ca profesor de pian la München.

Da. Am predat pianul timp de 31 de ani la Academia de Muzică din München și a fost o șansă minunată pentru mine de a rămâne contectat la generația tânără de artiști, de a-i ajuta în alcătuirea programelor și a le da sfaturi. Și în același timp eu am putut învăța mult din această conexiune cu tinerii muzicieni. Dar am încetat să mai predau la München acum șapte ani și privesc înapoi la acea perioadă cu multă plăcere. Acum mă concentrez mai mult pe activitatea mea concertistică și interpretativă, care cred că a fost întotdeauna partea cea mai importantă pentru cariera mea artistică. Si încă mă bucur de aceasta foarte mult.

Care sunt principalele proiecte ale dumneavostră pentru perioada următoare?

În următorii doi ani plănuiesc să înregistrez lucrări pentru pian solo de Robert Schumann, pe care le-am interpretat foarte des în recital, dar nu le-am imprimat niciodată în întregime. Un alt proiect major este înregistrarea tuturor concertelor pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Și pe acestea le-am cântat de multe ori în ultimele decenii, dar nu le-am imprimat până acum. Pe lângă cele două proiecte majore despre care v-am vorbit, mai plănuiesc să interpretez și să înregistrez cât mai multă muzică franceză, nu doar Debussy și Ravel, ci și alți compozitori precum Gabriel Faure, Vincent d'Indy și Deodat de Severac. Deci sunt multe de făcut și multe de descoperit... Sunt sigur că nu voi ajunge vreodată la un punct în viața mea în care să spun "acum sunt plictisit". Repertoriul muzical este atât de minunat și amplu ca dimensiuni, încât cred că întotdeauna, ca artist, poți deveni mai matur și înțelept, atâta timp cât ești activ ca interpret.