În 6 iunie, pianista Axia Marinescu va apărea pe scena Sălii Radio, în cadrul recitalului "Moștenitorii României muzicale", organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera în cadrul turneului Imageries musicales. Într-un interviu în trei episoade, veți afla mai multe amănunte despre Axia Marinescu, un nume cu mai multe rezonanțe în Franța decât în țara ei natală, România.

O să încep interviul nostru cu câteva elemente biografice pentru că, din păcate, numele Axiei Marinescu nu este foarte cunoscut în România de astăzi și eu cred că este mare păcat. Așa că ar fi cazul să aflăm mai multe despre tine. Ai studiat aici, la București, înainte de a pleca la studii în străinătate. Ai debutat la 11 ani la Sala Radio, un debut despre care au fost, de altfel, cronici elogioase. Povestește-ne tu mai mult!

Sunt născută în București și am studial la Liceul de muzică "George Enescu" cu doamna profesoară Ileana Busuioc - un om minunat, cu care păstrez legătura și în ziua de astăzi și de la care am învățat foarte multe. Am debutat cu Orchestra Radio, într-adevăr, la 11 ani, într-un concert de Mozart, Concertul KV 488, și în același an am debutat și la Orchestra din Bacău, cu maestrul Ovidiu Bălan. Ulterior, am fost într-adevăr la studii la Conservatorul din Laussane când aveam 16 ani. Am absolvit acolo și apoi am mers în Paris, unde am studiat la Școala normală de muzică cu Rena Shereshevskaya. Am studiat și cu Theodor Paraschivescu, cu Jacques Bouvier, iar masterul l-am făcut la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles cu Jean-Claude Vanden Eynden, pe care l-am terminat acum câțiva ani. În afară de studii, am început activitatea competițională destul de mică, pe la 6 ani cred, la concursurile naționale din România. Și, apoi, primul premiu internațional a venit din Italia, la  concursul de la Streza, când aveam 7 ani. Ulterior am mai făcut concursuri, inclusiv olimpiadele naționale și... de aproape 10 ani sunt stabilită în Paris, unde în paralel cu studiile de muzică am absolvit și Facultatea de Filosofie la Sorbona.

De ce ai făcut alegerea aceasta?

Filosofia a fost întotdeauna o pasiune și mi-am dorit foarte mult să o studiez. Am considerat că nu voi avea niciodată timpul necesar, deci mă mulțumeam să citesc foarte mult și să cunosc cât mai multe din domeniul acesta, dar în momentul în care am început masterul la Bruxelles, mi-am spus că e ultima șansă de a încerca să fac și niște studii în filosofie, și-atunci am început o licență aici, în Paris. A fost o perioadă destul de grea pentru că a trebuit să mă împart între cele două, dar a fost extraordinar de frumos. Pentru mine cel puțin, dar cred că și pentru orice artist este foarte important să te deschizi către alte domenii ale artei - pentru că și filosofia e artă în opinia mea. Altfel, suntem destul de limitați în tot ce interpretăm. Mie, cel puțin, îmi oferă o deschidere extraordinară. Frumusețea gândirii se reflectă inclusiv în muzică. Orice compozitor, orice interpret își construiește interpretarea în mod filosofic, după niște precepte foarte bine stabilite, aș spune eu, de gândire.

S-a schimbat ceva în ceea ce înseamnă că ești tu, ca pianistă, de când ai studiat și filosofia? Ți-ai schimbat viziunea asupra a ceea ce înseamnă pianistica?

Mie-mi place să cred că da pentru că, dintr-o dată, viziunea este mult mai largă, stilurile diferite de compoziție se clarifică mult mai rapid și cred că și bogăția de emoții și de idei cu care un artist vine într-o interpretare nouă poate fi foarte mult influențată de exteriorul cu care te confrunți în viața de zi cu zi. N-am crezut niciodată într-un artist închis într-o lume strict muzicală, fără să cunoască tot ceea ce se-ntâmplă în jurul lui.

Ai studiat cu unul dintre numele românești foarte cunoscute în spațiul francez, Theodor Paraschivescu, a cărui integrală Debussy cred că rămâne un reper pentru mulți. Cum a fost această experiență?

Foarte simpatică, mai ales la început, pentru că dânsul este un om extraordinar, foarte cald, foarte uman, foarte natural și prima dată când ne-am cunoscut am avut o întâlnire extrem de firească. Iar ulterior, am încercat întoteauna să-i ascult sfatul. Dânsul m-a sfătuit mereu să cunosc cât mai mult repertoriul nou - și muzică contemporană, dar și muzică veche - să lucrez piese pe care chiar dacă nu le șlefuiesc pentru a le cânta în concert sau la concurs să le asimilez măcar la un stadiu primar și să mă confrunt cu limbaje cât mai diferite. Cred că acesta a fost unul din sfaturile cele mai importante și care contribuie la dezvoltarea unui pianist.

De ce ai optat, în clipa când ai ales să mergi la studii, pentru spațiul francez, francofon mai curând?

N-aș spune că am optat, la început, în mod special, mai ales că eu m-am pregătit de mică pentru spațiul german. Am făcut Școala germană în paralel cu Liceul de muzică în București; germana a fost prima limbă străină pe care am învățat-o, am fost educată în spiritul german. Dar, la 16 ani, când am plecat, îl cunoscusem pe profesorul de la Laussane și mi s-a părut la vremea respectivă o opțiune bună. Nu m-am gândit că voi continua neapărat în această zonă francofonă, dar așa s-au legat lucrurile ulterior.