Domnule Alexandru Tomescu, ați ales pentru întâlnirea cu publicul de Mărțișor Concertul nr.3 de Camille Saint-Saens, o lucrare rar cântată în momentul de față, trebuie să recunoaștem. Ce v-a făcut să optați pentru astfel de opus? Accentul deosebit pus pe melodicitatea romantică?

Da. Fără îndoială, melodicitatea romantică își are și ea rolul ei în alegere, însă să nu uităm că în această perioadă ne găsim în desfășurarea sezonului cultural româno-francez și m-am gândit că, iată, această lucrare celebră, foarte mult cântată mai ales în străinătate, pentru vioară este o alegere foarte bună. O voi cânta de altmintri pe parcursul întregii luni aprilie la mai multe filarmonici din România și, apoi, la începutul lunii mai, în mai multe concerte alături de Filarmonica Regală din Londra. Deci, e o lucrare alături de care voi trăi, voi simți multe anul acesta. Redeschizând partitura, chiar am remarcat că au trecut 10 ani de când am cântat-o ultima dată aici, pe scena de concerte a Sălii Radio. Eu cred că este un demers foarte interesant acesta de a revizita anumite opusuri - așa cum am făcut-o și în stagiunile precedente cu Concertul de Beethoven sau Concertul de Brahms sau Concertul de Sibelius - la o distanță mare în timp, pentru a vedea în ce fel am evoluat ca artist, ca muzician. Sigur, muzica romantică își are locul ei aparte în inima mea; mă bucur foarte mult să pot aborda aceste pagini romantice împreună cu colegii mei din Orchestra Națională Radio. Veți vedea, sunt foarte multe dialoguri, în special cu partida suflătorilor. Mă bucur foarte mult că putem discuta în acest fel muzical de la egal la egal; este o reală plăcere să cânt împreună cu colegii mei. Cu dirijorul Lubnan Baalbaki am mai cântat până acum o singură dată într-un concert care s-a ținut chiar la Beirut, în Liban, și am înțeles că va reveni destul de des pe scenele din București.

La ce ține neapărat dirijorul libanez?

Noi ne înțelegem deja foarte bine. Am avut o primă repetiție. Eu cred că dincolo de această sincronizare fizică - necesară între solist și orchestră - cu atât mai importantă este sincronizarea la nivel de emoție. Adică, atâta vreme cât vom reuși ca noi toți cei care cântăm, noi toți cei care dăm viață acestui concert acolo, pe scenă, vom reuși să ne sincronizăm trăirile, emoțiile, respirația, atunci rezultatul va fi unul absolut spectaculos. E o muzică extrem de romantică, te ia cu ea. Saint-Saens a știut, într-adevăr, să scrie melodii foarte inspirate și nu întâmplător acest concert e printre preferatele virtuozilor.

Concertul nr.3 este dedicat lui Pablo de Sarasate. Simțiți influența stilului acestui virtuoz spaniol, el însuși un mare autor de de stil în compoziția pentru vioară?

Da. Pablo de Sarasate, sigur, a stimulat imaginația multor compozitori. Fără îndoială, sunt numeroase momente din astea de explozii de virtuozitate și cere destul de mult de la violonist concertul, dar muzica n-aș putea spune că are vreo influență spaniolă, poate doar temperamentul să se simtă așa în anumite teme, în special în temele din partea a treia. Sunt sigur că Sarasate s-a simțit în largul lui acolo.

Cum vă simțiți să cântați pe scena Sălii Radio?

Scena de concerte a Sălii Radio este, dacă vreți, a doua mea casă. Cânt aici în calitate de solist concertist al Orchestrelor Radio încă din 2002, dar primul meu concert ca solist a fost când eram în clasa a XII-a, prin 1994 - un concert de Brahms. Scena de concert este locul în care mă simt foarte în largul meu. Mă bucur mult că a fost renovată în urmă cu câțiva ani; toate sălile de concerte din România ar avea nevoie de o astfel de revizuire. Și, după părerea mea, lucrul cel mai important dincolo de aceste aspecte exterioare de ziduri, cărămizi, scaune, scenă, lumini ș.a.m.d. sunt oamenii. Ei sunt cei care însuflețesc un loc și aici cred eu că este bogăția cea mai importantă a radioului, și anume Orchestra Națională, Orchestra de Cameră, Corul Radio, Corul de Copii Radio - toate aceste ansambluri care, stagiune după stagiune, zi de zi, livrează publicului bucureștean concerte în care-și pun tot sufletul.