Ultimul recital susținut de legendarul pianist Dinu Lipatti, în 16 septembrie 1950, în orașul francez Besançon, a fost reeditat, în format audio, de casa de discuri Solstice și lansat la începutul acestui an. Despre noutățile pe care le aduce această versiune și despre provocările pe care le-a întâmpinat în încercarea de a obține o variantă cât mai completă și mai apropiată de realitate a recitalului, ne-a vorbit cercetătorul canadian Mark Ainley, cel care semnează și prefața discului.

În primul rând, aș vrea să vă întreb cum a luat naștere această inițiativă, de a reedita ultimul recital al lui Dinu Lipatti.

Această reeditare se datorează viziunii și perseverenței lui Yvette Carbou, fondatoarea casei de discuri Solstice din Franța, care a lansat mai multe înregistrări ale profesoarei lui Lipatti, Yvonne Lefébure (sub îndrumarea acesteia, muzicianul a studiat la Școala Normală din Paris). Yvette Carbou a avut această idee de a reedita înregistrarea radio originală, lucru care nu s-a mai făcut din anul 1957, când EMI a lansat prima versiune - în Franța și în Statele Unite ale Americii, inițial și, ulterior, în toată lumea. Toate edițiile care au urmat s-au bazat pe versiunea realizată de EMI, fără a se mai întoarce la înregistrarea radiofonică originală.

Care sunt principalele diferențe, îmbunătățiri față de vechile versiuni?

Această nouă reeditare prezintă câteva diferențe semnificative. Este vorba, în primul rând, despre calitatea sunetului. Cei care s-au ocupat de acest lucru s-au întors la sursă și au curățat totul într-un mod minunat, astfel încât putem percepe aplauzele și zumzetul din public, sonoritatea pianului, chiar zgomotul pașilor lui Lipatti apropiindu-se de pian cu o claritate mult mai mare. Cu totul specială este includerea tuturor anunțurilor care au însoțit transmisiunea radiofonică. Îl auzim pe realizator cum îl prezintă pe Lipatti și lucrările pe care acesta urma să le interpreteze. Sunt incluse, de asemenea, toate arpegiile de încălzire ale lui Lipatti. Unul dintre lucrurile care i-au surprins pe ascultători în ediția originală a fost faptul că pianistul se încălzea și cânta arpegii, ca o tranziție între lucrările din program. Și, dintr-un motiv sau altul, au fost incluse numai arpegiile dinaintea opusurilor de Bach și Mozart, nu și cele care precedau lucrările de Schubert și Chopin, cu toate că ele existau în înregistrarea originală. Nu putem ști de ce EMI a ales să publice o parte dintre arpegii, dar nu pe toate. Deci acestea sunt acum disponibile pentru publicul larg pentru prima dată. Au fost prezentate în documentarul realizat de Philippe Roger despre ultimul recital al lui Lipatti, dar este pentru prima dată când sunt disponibile pe CD, în contextul prezentării întregului recital.

În urma cercetărilor, ați descoperit părți care lipseau din prima ediție a înregistrării. De asemenea, broșura de prezentare cuprinde fotografii de la recital nepublicate până acum. Cum ați descoperit toate aceste elemente-lipsă?

Broșura cuprinde, într-adevăr, câteva documente interesante. De pildă, este cuprinsă fișa care însoțește caseta recitalului din Arhivele Radiodifuziunii Franceze. Mai sunt niște fotografii minunate realizate în timpul repetiției, în Sala Parlamentului din Besançon, chiar în dimineața recitalului și mai avem o fotografie cu Lipatti în oraș, îndreptându-se către un taxi în drumul său spre repetiție. Apoi, mai sunt fotografii realizate de Michel Meusy în timpul recitalului care au apărut, de asemenea, în filmul lui Philippe Roger, dar nu au fost niciodată prezentate în format tipărit, cu câteva excepții care au mai apărut în reviste. Familia sa a fost extrem de amabilă și ne-a oferit oportunitatea de a prezenta aceste fotografii extraordinare alături de materialul audio complet care a supraviețuit de la acest recital magnific. I-am întâlnit pe Meusy și pe familia acestuia când am fost la Besançon în 2010, pentru proiecția filmului lui Philippe Roger și au fost extrem de calzi și primitori. M-au sprijinit foarte mult, oferindu-mi fotografii pentru articolele și prezentările pe care le-am realizat până acum. Sunt extrem de recunoscător că au fost dispuși să ni le pună la dispoziție și pentru acest proiect.

De asemenea, cu ajutorul prietenilor noștri români, am reușit să mai obținem și alte fotografii foarte frumoase. Această broșură conține o colecție extraordinară, aproape că s-a transformat într-o carte. Mi-am asumat redactarea unei prezentări destul de extinse, de aproximativ 3600 de cuvinte. Cuprinde descrierea evenimentului propriu-zis, a înregistrării și a lansării acesteia, cât și câteva detalii privind anumite părți lipsă.

Ați menționat, într-o prezentare pe care ați publicat-o pe rețelele de socializare, o descoperire interesantă privind o secțiune care lipsea din Impromptu-ul în sol bemol major de Schubert. Cum ați reușit să găsiți materialul și să reasamblați lucrarea exact așa cum a fost ea interpretată de Lipatti cu acea ocazie specială?

Impromptu-ul în sol bemol major de Schubert nu a fost difuzat integral din cauza unei note greșite. Ascultând caseta radio, am observat că sunt cam opt măsuri care lipsesc. S-a realizat o tăietură destul de abruptă, deși muzicală. Era neclar de ce caseta era incompletă, în timp ce ediția EMI părea completă. În 2015, când l-am vizitat pe colegul meu Werner Unger, alături de care am editat și am lansat mai multe înregistrări private realizate de Lipatti (majoritatea provenind de la doctorul Marc Gertsch din Berna, care le primise chiar de la Madeleine Lipatti), am venit în contact pentru prima dată, în această colecție, cu un disc original al Radiodifuziunii Franceze, cu Lipatti cântând Impromptu-ul de Schubert. Când l-am ascultat, am fost șocat, pentru că se putea auzi această notă greșită, care nu exista în ediția EMI. Am presupus deci că întreaga secțiune a fost înlocuită, prin utilizarea aceleiași secțiuni care se relua mai târziu în lucrare. Cu toate acestea, fragmentele nu sunt repetate identic în momentele diferite ale lucrării, deci pare că, în 1955, când au lansat Impromptu-urile de Schubert (nu întreg recitalul, ci doar Impromptu-urile de Schubert), inginerii de la EMI au tăiat o parte din materialul de pe caseta cu ceea ce a fost difuzat și au folosit, de asemenea, o parte de pe copia lui Madeleine Lipatti. Au editat atât de bine încât este imposibil de perceput, însă acum putem auzi pentru prima dată exact ce a cântat Lipatti în recital, ceea ce este foarte emoționant, chiar și cu această notă greșită. Calitatea sunetului se modifică puțin de la o sursă la alta, dar este cu adevărat impresionant să auzim chiar cum a cântat Lipatti.

Spuneți-ne, în final, cine v-a fost alături în realizarea acestui proiect.

Sunt foarte recunoscător că atât de mulți oameni s-au unit pentru a face posibilă această reeditare. Toți prietenii mei, colegii și susținătorii din România, doctorul Unger, proprietatea Gertsch, domnul Bărgăoanu, care a fost un sfătuitor extraordinar, Philippe Roger. Desigur, îi datorez foarte mult lui Bryan Crimp, care m-a ajutat în cercetarea mea la finele anilor '80 - începutul anilor '90 și m-a dus la Arhivele EMI în 1991. Foarte mulți oameni au contribuit la toată munca mea cu privire la Lipatti și la acest proiect, în particular și cred că lumea muzicală trebuie să le fie tuturor recunoscătoare pentru că ne putem bucura acum, mai mult ca niciodată, de acest recital minunat.