Concertul aniversar urmează să aibă loc în data de 27 noiembrie. Cum a luat ființă acest eveniment?

Împlinind vârsta aceasta de 75 de ani am solicitat Universității Naționale de Muzică, permisiunea de a accede la această foarte interesantă stagiune de marți seara, pe care a inaugurat-o Universitatea Națională de Muzică Noi dăm tonul și au fost de acord forurile responsabile, ne-au dat sala și așa a luat naștere.

Care a fost criteriul după care au fost alese lucrările dumneavoastră?

Ca să fiu sincer, criteriile au fost interpreții. Adică, ce puteam să am la dispoziție niște formații camerale, mai mare de formații orchestrale, cu atât mai puțin, nu se punea problema, așa încât am ales niște muzică corală, întrucât, întotdeauna m-am putut baza pe sprijinul artistic al corului Preludiu, condus de Voicu Enăchescu. De asemenea, am apelat la Corul de Copii Radio, cu care am avut niște colaborări foarte frumoase și de asemenea, un cor de la facultate. În plus, vor participa, fie cupluri de instrumentiști sau voce-instrument, fie instrumente solo, deci formații camerale, ca să spunem așa, reduse la minimum de interpreți.

Privind acest concert drept o invitație la retrospectivă, ați putea încerca o caracterizare a parcursului carierei dumneavoastră?

Spuneam că este foarte greu de tras niște concluzii, fiindcă lipsesc lucrări importante dintr-un concert, care, repet, formațiile camerale mai mari nu sunt prezente și cu atât mai puțin, orchestrele. Însă, piesele sunt alese din diverse perioade. Una dintre lucrările corale, chiar am scris-o în vara anului IV, deci când eram student la compoziție, iar ultimele două despre care doream să amintesc sunt niște prime audiții absolute. E vorba de o piesă pentru Corul de Copii Radio, pe care am dat-o domnului Răzvan Rădos și de asemenea, o lucrare pentru vioară și violoncel, Melopee pentru doi, care va fi prezentată, repet, în primă audiție absolută și se parcurge un traseu din punctul acesta de vedere, oarecum complet așa, vorbesc în ani, există diverse zone istorice, ca să spunem așa, lucrări și sunt marcate de aceste două borne care într-adevăr reprezintă în clipa de față, extremele.

Care ar fi evidențele, mai puțin evidente dintre contextul cultural românesc actual și cel în care v-ați început dumneavoastră cariera?

Sunt diferențe foarte mari. Acuma e o libertate totală de exprimare, dar în schimb, posibilitățile de a-ți auzi o lucrare cântată sunt destul de mici din cauza problemelor financiare. Înainte, mai ales dacă erai aliniat în zona ideologică, care reprezenta idealul estetic comunist, atunci aveai toate șansele să fii cântat, chiar pe toate drumurile, însă sigur că atunci ar fi trebuit să faci și niște mai mici sau mai mari compromisuri ideologice, ceea ce la mine nu a fost cazul, așa încât, sigur am profitat și eu, m-am mai strecurat așa, cum am făcut cu toții, chiar sub o siglă cum era Cântarea României, dar în care puteai la un moment dat să mai aduci și alte lucruri decât acele ideologii. În timp ce acuma, repet, posibilitățile sunt mult mai restrânse, din cauză că totul costă. Aș face mențiunea că toți interpreții au acceptat să colaboreze cu mine din pură amiciție și aș dori să le aduc pe această cale niște mulțumiri cu totul deosebite, mai ales că absolut cu toții sunt într-adevăr niște interepreți de excepție.

Ce proiecte urmează pentru dumneavoastră, dacă aveți?

Există un proiect, să termin un ciclu de lieduri, care se cheamă Despre pisici. Asta ca o perspectivă mai clară. În rest am în vedere o lucrare pentru orchestră simfonică. Am schițat-o, dar mai durează mult până va fi gata. Și în rest, se mai întâmplă și la inspirație, să spunem. Îmi vine o idee, îmi place și mă apuc de lucru. De regulă, proiectele acestea sunt legate și de ideea de comenzi ș.a.m.d., ori lucrurile acestea sunt minunate în Țara Românească, dar le lipsesc aproape cu desăvârșire. Proiectele, de cele mai multe ori se întâmplă, în momentul în care un interpret sau un grup de interpreți, îți fac și o solicitare amicală și atunci proiectul este realizat în felul acesta.