Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu pianistul Josu de Solaun
Muzicianul, distins cu premiul I al secțiunii pian din cadrul ediției din 2014 a Concursului Internațional "George Enescu", va prezenta Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 de Ludwig van Beethoven pe scena Sălii Radio.
Cum interacționați de obicei cu publicul? Se schimbă acest fapt într-o țară ca România?
Simt că am datoria față de cei din public să le pot oferi libertatea de a-și părăsi rutina zilnică. Vreau să îi pot convinge, să îi pot persuada - să fiu un mesager pentru ceea ce a scris compozitorul pentru ei. Pentru mine, o muzică fără adresant nu există, așa că ei sunt aproape cel mai important factor. În România am o relație specială cu publicul. În primul rând, ador istoria și cultura țării și învăț, ușor-ușor, limba română. În al doilea rând, unii din cei mai buni prieteni pe care îi am sunt români. De când am câștigat Concursul "George Enescu" m-am simțit bine-venit. În acest sens mă simt întotdeauna onorat să cânt în România.
Cum ați ales lucrarea pentru concertul de la Sala Radio?
Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven a fost primul concert pe care l-am cântat cu o orchestră, astfel că are o însemnătate specială pentru mine. Ceea ce apreciez la această lucrare este faptul că Beethoven are un mod de a prezenta o gamă largă de emoții. Spre exemplu, începutul este dramatic, cu foarte multă gravitate și se transformă încet, încet în lirism în cadrul părții secunde.
Sunteți fără îndoială un artist universal. Ce părere aveți despre contextul muzical românesc?
Mi-am dedicat o mare parte a vieții studiului integralei lucrărilor pentru pian de George Enescu, iar acum studiez muzica a patru compozitori români - Mihail Jora, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu și Dinu Lipatti - lucrările acestora alcătuiesc o parte a repertoriului meu pentru recitaluri și pentru înregistrări, astfel că am o relație intensă cu muzica românească și simt că am o datorie ca această moștenire incredibilă să fie cunoscută la nivel mondial.