Matei Ioachimescu va fi solistul Orchestrei Naționale Radio în concertul de vineri, 19 octombrie, de la Sala Radio, iar de luni, 22 octombrie, pornește într-un turneu alături de pianista Mara Dobrescu.

Mâine seară de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio îl are ca invitat pe flautistul Matei Ioachimescu. Tocmai de aceea l-am invitat în această dimineață la noi în matinal.

Bună dimineața, Matei!

Bună dimineața, dragilor!

Știu că ai o activitate concertistică foarte intensă atât pe importante scene din afară, cât și de acasă, din România. Există locuri, scene unde te simți răsfățat de public? Care ar fi acestea?

Mă simt răsfățat în anumite momente, pe anumite scene. Cred că are legătură mai mult cu magia momentului decât cu tradiția sau acustica unei săli. Cred că peste tot se pot crea momente absolut minunate. Deja mă simt un muzician universal, mă simt bine peste tot în foarte multe ipostaze, fie că este vorba de o ambianță clasică, de concert clasic, într-o sală de concert tradițională sau în proiecte crossover, în locuri mai puțin convenționale.

Cum este să fii Ambasador al Integrării? Un titlu pe care l-ai primit din partea secretariatului de stat al Austriei.

Este o responsabilitate față de generațiile care vin după noi. Ceea ce încercăm să facem este să sensibilizăm mai ales populația tânără, mergem foarte mult prin școlile din Austria. Acest proiect care prezintă, dacă vreți, străini de succes, care trăiesc în Austria își dorește să sensibilizeze populația vizavi de fenomenul migrației, o tematică extrem de sensibilă în momentele astea.

Îi familiarizezi și cu muzica românească, bănuiesc.

Desigur, muzica românească este nelipsită din programele noastre.

Înainte de a vorbi despre concertul de mâine seară, aș vrea să aduc în discuție și CD-ul tău de debut, Lumiere. L-am ascultat și chiar se simte acea patină a Parisului de la sfârșitul secolului XIX. Cum a fost colaborarea pentru CD-ul acesta cu Cătălina Butcaru?

Eu cred că a fost extrem de organică. Pe Cătălina o cunosc din timpul liceului. A plecat și ea de tânără la Viena, cândva în clasa a IX-a, a X-a. A studiat acolo, ne-am regăsit acolo și cumva această colaborare a venit firesc. A fost un pic mai complicat să găsim o tematică interesantă și ofertantă pentru ambele instrumente și așa am ajuns la muzica franceză, încercând, pe de-o parte să prezentăm o perioadă extrem de importantă pentru repertoriul şi de fapt pentru viaţa culturală universală şi anume, la graniţa dintre secolele XIX şi XX, un moment de înaltă efervescenţă culturală, nu, de acel club artistic unde pictorul se întâlnește cu poetul, se întâlneşte cu compozitorul, cu instrumentistul ş.a.m.d.

Trecerea de la romantism la modernism.

Da. O perioadă absolut minunată şi extrem de ofertantă pentru aceste două instrumente, evident, în special pentru flaut, un instrument modern, un instrument care îşi găseşte, mai ales în secolul XX nişte piese absolut minunate. Repertoriul merge desigur mână în mână cu dezvoltarea tehnică a acestui instrument. Aşadar, început de secol XX...

L-aţi inclus şi pe Enescu pe acest CD.

Da, pe Enescu l-am franţuzit. De data asta l-am pus pe un album cu muzică franceză. Întâmplător, această piesă are foarte, foarte vagi elemente româneşti. Este o piesă scrisă în stilul pieselor de concurs de la Conservatorul Naţional Superior din Paris, deci piesă de virtuozitate în stil francez. Aşadar, pe Enescu l-am franţuzit de această dată.

Matei, eşti un promotor al muzicii de secol XX. Este greu să cânţi muzică contemporană la flaut?

Deloc. Este poate mai greu să cânţi un concert de Mozart decât o piesă de Doina Rotaru. Eu încerc, în general, în programele mele să nu fac o arhivare sau o ierarhizare sau de a le pune în nişte sertare, de a face o diferenţă între muzica momentului şi muzica veche. Tratez totul cu ideea că totul este muzică, şi e muzică bună şi muzică mai puţin bună.

Fiecare are farmecul ei şi trebuie înţeleasă...

Exact. Motivul pentru care fac lucrul acesta, dincolo de convingerile mele personale este şi că dau o încărcătură mult mai importantă muzicii contemporane, o pun într-un context universal. Pun alături de Doina Rotaru să zicem Marin Marais sau o sonată de Bach. Ideea este de a evita cumva aceste împachetări și aceste arhivări. Desigur, sunt prezent și la festivaluri de profil - festivaluri de muzică contemporană - dar, în general, în programele mele încerc să includ măcar o piesă contemporană tocmai pentru a sensibiliza publicul cu limbaje noi, dar, în același timp pentru a-i face să asculte această muzică exact așa cum o fac atunci când ascultă Carl Philipp Emanuel Bach.

Și am ajuns la Mozart - lucrarea pe care o vei cânta mâine seară, Concertul nr. 1 în Sol major. Știi povestea acestui concert al lui Mozart?

Povestea poate e mai puțin relevantă, dar e relevantă pentru că demonstrează geniul lui Mozart. Cum este să nu ai timp, să nu ai chef, să preiei însă o comandă din motive financiare... La Manheim, singurul care i-a oferit atenție îndată ce a aterizat acolo a fost un flautist cvasiamator care i-a dat comandă de mai multe concerte de flaut - cvartete ș.a.m.d. - pentru a contribui la dezvoltarea repertoriului flautistic. Asta l-a prins pe tânărul Mozart într-o perioadă destul de dificilă. Tocmai se îndrăgostise de Aloysia Weber, sora viitoarei lui soții, și avea cu totul alte treburi, cu totul alte gânduri și numai de scris încă un concert de flaut nu avea el chef. Ceea ce este interesant este... oricum, a scris acest concert, pe al doilea concert l-a transcris de la oboi și de celelalte, oricum, a uitat... ce este interesant este că totuși, fiind atât de presat de timp, de lipsa de chef... Apropo de lipsa de chef, există o scrisoare legendară către tatăl său în care specifică în cuvinte foarte dure antipatia lui față de flaut ca instrument solist - a avut motivele lui, poate și construcția instrumentului vremii. În orice caz, eu cred că nu era o antipatie, era mai degrabă lipsa lui de chef la un anumit moment de a scrie concerte de flaut.

Revenind, faptul că a reușit să scrie o asemenea bijuterie muzicală, faptul că, deși presat de timp și de lipsă de chef, nu a făcut nici un compromis și a ieșit așa o lucrare minunată, plină de exuberanța pe care o știm de la Mozart; în același timp, în partea a doua, un lirism nostalgic - îndrăgostirea lui de această femeie reiese din tematică părții a doua; și, iarăși, momente de virtuozitate explozivă în partea a treia... cum spuneam, nu a făcut nici un compromis chiar atunci când ar fi avut toate motivele să o facă.

Când ascultam muzica lui Poulenc, l-am întrebat pe Matei ce cadență cântă în prima parte și ar trebui să le spunem și ascultătorilor. Este o cadență de...

Cadențele sunt scrise de mine, dar asta nu este un lucru extraordinar. Să nu uităm că, asta o aflăm din tratatele de specialitate, fie că e vorba de tatăl lui Mozart, Leopold Mozart sau ne ducem în trecut la Couperin, se încuraja tocmai momentul cadenței... încuraja de fapt abilitățile tehnice și stilistice ale instrumentiștilor. În plus, totul tratat cu foarte mult bun gust și cu foarte multe surprize. Așa că, în spiritul acestei tradiții, am făcut aceste cadențe. Publicul din București de mâine seară va avea parte și de surprize în interiorul cadențelor. Sunt curios cine va recunoaște ce.

Vom avea de recunoscut, nu?

Desigur.

Mâine, așadar, Matei Ioachimescu în compania Orchestrei Naționale Radio - Concertul nr.1 în Sol major de Mozart. Îi mulțumesc pentru prezență, însă înainte aș vrea să ne vorbească - foarte puțin, pentru că suntem și noi presați ca și Mozart de timp - despre turneul cu Mara Dobrescu, pe care o avem în această seară în cadrul Festivalului "Moștenitorii României Muzicale".

A sosit încă un moment absolut minunat pentru mine, să o pot invita pe extraordinara pianistă Mara Dobrescu, din Franța, pentru un turneu excepțional - Muzică românească în România - un turneu absolut de vis, devenit realitate. În șapte orașe, începem de luni. Și noi suntem acum presați; în seara asta Mara cântă un recital solo, mâine - eu cu Orchestra Națională și de luni pornim în turneu. Începem la Cluj, mergem la Oradea, la Deva, la Bistrița, la Brașov, la Tecuci și terminăm pe 30 octombrie la Muzeul Național Cotroceni. Trebuie să vă asigurați biletele de acum, respectiv invitațiile. Fiind un proiect cofinanțat de AFCN, acest proiect de vine un privilegiu pentru publicul din România pentru că majoritatea concertelor au intrarea liberă.

Mulțumim pentru toate informațiile, Matei Ioachimescu!