Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Steffen Schlandt despre Festivalul Musica Coronensis de la Brașov

Publicat: luni, 1 Octombrie 2018 , ora 12.29
Evenimentele din cadrul festivalului includ prime audiții și concerte de muzică veche, recitaluri camerale și concerte corale.


Ediția a XIV-a e Festivalului Musica Coronensis începe la Brașov în data de 30 septembrie. Cum ați pregătit această serie de evenimente, mai ales având în vedere diversitatea acestora?

Ultimele ediții le-am făcut sub formă de bienală, fiindcă ne-am dat seama că volumul de pregătire a acestui festival este prea mare pentru a fi un festival anual; pregătirea se referă mai ales la cercetarea din arhive. Suntem un festival care încearcă să descopere comorile Brașovului. Aceste arhive trebuie cercetate și după ce culegem suficiente informații putem să creionăm un program.

Pentru ediția din acest an ne-am gândit la compozitorii de acum 100 de ani din Brașov, din preajma anului 1918, să vedem care au fost gândurile lor și cum a decurs viața muzicală în Brașov acum 100 de ani.

Ediția din acest an dorește să aducă lumină în partea istorică pe de-o parte și pe de altă parte să aducă și limbajul contemporan al muzicii în urechile ascultătorilor. Am încercat să includem și muzică contemporană.Unele lucrări vor fi cântate în primă audiție la Brașov, alte lucrări sunt compuse în anul 2018. Am încercat să găsim un program echilibrat care să includă pentru toate gusturile ceva cu care să râmănă.


Am observat o diversitate foarte mare în cadrul programului vizavi de cursul interactiv de dans renascentist, de exemplu. Care a fost ideea de pornire a acestuia?

Muzica are puterea să ne dezlege din starea de amorțeală, câteodată ne și mișcăm involuntar, iar dansul bineînțeles este o formă mai artistică a acestei mișcări. Și dansurile din zona renascentistă, cu siguranță nu foarte populare, nu sunt cunoscute oamenilor și ne-am gândit să oferim o lecție pentru acest tip de dans fiindcă, cu siguranță, oamenii vor învăța foarte multe lucruri în acea seară când vor fi prezentate. Și, mai ales, ansamblul cântându-le live, vor avea ocazia să asculte cât mai original felul de a dansa pe muzică. O să cânte formația Codex și o să explice conducătorul grupului exact seria de mișcări care trebuie să fie făcută.


În legătură cu concertul de final - Young Coronensis - care este rezultatul unui proiect educațional local... Cum a fost acest proiect recepționat de copii și care va fi repertoriul concertului?

Fundația Forum Arte care a preluat organizarea Festivalului Musica Coronensis are deja o experiență de cinci ediții cu proiectul "Ascultați colindul îngerilor"; este un proiect care a adunat timp de cinci ediții mai multe sute de copii la fiecare ediție pentru a cânta în preajma Crăciunului colinde în multe limbi. Din păcate, anul trecut s-a stricat încălzirea din Biserica Neagră și nu putem să cântăm în Biserica Neagră anul acesta la fel cum nu am putut cânta nici în anul 2017, și de aceea am dorit totuși să-i motivăm pe copii să cânte în alt sezon, nu neapărat în sezonul de colinde, să cânte cântece împreună, mai ales sub aspectul acesta al diversității, să cânte în mai multe limbi, să se adapteze, să fie receptivi și să cunoască prin intermediul diferitelor limbi culturile. Concertul de final așa s-a gândit, să fie și un liant al muzicii către actuala generație, să încercăm să-i îndrumăm și pe ei să facă muzică împreună. Faptul că vor fi peste 150 de copii cred că o să îi lase pe toți cu un sentiment foarte plăcut la capăt.

Interviu realizat de Petre Fugaciu