Pianistul suedez Peter Jablonski a cântat și a înregistrat toate concertele pentru pian de Beethoven, Ceaikovski, Rahmaninov și Bartók și toate sonatele pentru pian de Prokofiev. De asemenea, apreciază colțurile mai puțin explorate ale repertoriului pianistic, cum ar fi lucrările de Barber, Gershwin, Szymanowski, Lutosławski sau Copland.

Anul acesta, Peter Jablonski face parte din juriul Secțiunii Pian a Concursului Internațional "George Enescu" și este invitat să susțină un recital pe scena Ateneului Român sâmbătă, 22 septembrie 2018. Cu prilejul sosirii sale la București, am discutat despre repertorii, despre tineri pianiști și despre idealuri pentru viitor.

Renunțați, timp de o zi, la postura de membru al juriului în favoarea celei de solist. Veți susține un recital în una dintre cele mai prestigioase săli din România, Ateneul Român.

Este un sentiment ușor bizar să concertezi în cadrul unei competiții; nu am mai făcut acest lucru până acum, însă cineva trebuie să o facă... Aștept cu mare nerăbdare această seară pentru că sala este cu adevărat frumoasă. În urmă cu 8-9 ani, am mai cântat în această sală un concert de Mozart, alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane. Îmi amintesc că m-am simțit foarte confortabil pe scenă; este o sală mare, însă îți creează o stare de intimitate.

Am mai interpretat două concerte la două piane, alături de fratele meu, cu mulți ani în urmă, dar nu în această sală.

Vorbiți-ne despre programul pe care l-ați ales pentru recitalul de la Ateneul Român.

Știind că în cadrul concursului vom asculta foarte multe opusuri de Haydn, Mozart, Beethoven, sonate romantice, am vrut să merg într-o direcție diferită. Deci voi interpreta, în primul rând, muzici foarte apropiate de sufletul meu, unele care m-au însoțit pe aproape întreaga durată a carierei mele, iar altele care sunt destul de noi. Încep cu Serenada lui Don Juan de Karol Szymanowski, una dintre cele mai reușite lucrări ale sale. A fost compusă pentru Arthur Rubinstein și face parte din suita "Măști". Este o lucrare foarte complicată, scrisă, în întregime, pe sisteme de câte trei portative. Urmează o sonată semnată de un compozitor rus mai puțin cunoscut, Alexei Stanchinsky. A fost coleg cu Scriabin, în perioada studiilor, iar în Rusia acelor timpuri, foarte mulți oameni credeau că el este cel care va deveni următorul mare compozitor. Din nefericire, și-a găsit sfârșitul în mod tragic la doar 21 de ani, deci nu a avut prea mult timp să își dezvolte talentul, însă această sonată a fost scrisă pe când avea 18 ani. Iar Stanchisky a apreciat și a fost puternic influențat de muzica lui Grieg, așa că voi continua și eu programul cu Grieg. Iar Balada în sol minor este preferata mea, dintre toate opusurile mari ale compozitorului. A compus-o după moartea mamei sale și a reprezentat ceva foarte personal pentru el. A spus că nici măcar nu a îndrăznit să o cânte în concerte, întrucât era prea emoționant pentru el. A doua jumătate se constituie din muzici de inspirație populară; sunt mazurci de Scriabin, care a fost prieten cu Stanchinsky, dar și de Chopin, care era compozitorul preferat al lui Scriabin în momentul în care a creat mazurcile. Deci totul se leagă, după cum puteți vedea. Închei cu muzică americană pentru pian pentru că eu vin dintr-o tradiție a jazzului. Am fost percuționist de jazz când eram foarte tânăr, așa că voi interpreta niște muzică americană ritmică pentru pian, de Barber și Copland. Este un recital foarte divers, însă sper că va funcționa.

Ați menționat orientările dumneavoastră în direcția jazzului, sunteți în același timp pianist și dirijor. Considerați că specializarea în mai multe arii ale domeniului muzical este esențială pentru muzicienii celui de-al treilea mileniu?

Acestea au fost lucrurile care m-au pasionat pe mine, nu este obligatoriu să procedăm așa. De fapt, în zilele noastre mi se pare că există o tendință către supra-specializare. Cum sunt acești tineri pianiști care studiază și își îmbunătățesc tehnica, repertoriul în mod continuu. Este necesar să facem aceste lucruri, dar să nu devenim înguști în gândire. Ar trebui să privim puțin în urmă la muzicieni precum Mozart, Beethoven, Liszt, Rahmaninov, Anton Rubinstein; ei putea să cânte, să improvizeze, să compună, să dirijeze, aprofundau foarte multe lucruri despre muzică, nu doar cântatul la pian. Un sfat pentru tinerii pianiști ar fi, desigur, să studieze cât de mult posibil într-o anumită etapă a vieții, însă este important să nu te limitezi la asta, ci să îți îmbogățești interpretările prin lărgirea orizontului.

Chiar dumneavoastră procedați astfel în privința repertoriilor. Explorați întotdeauna domenii noi. În ce măsură ați avut ocazia să cunoașteți muzica lui Enescu?

Am Suita a II-a de câteva ori, care va fi prezentată și în cadrul concursului, și am ascultat, de asemenea, și Sonata I. Nu am avut încă ocazia să cânt Enescu, dar îmi doresc să o fac la un moment dat pentru că cred că este o muzică extraordinară care, din păcate, nu primește suficientă atenție pe cât ar merita.

Cum apreciați nivelul participanților din cadrul Concursului Enescu de anul acesta?

Cred că este foarte ridicat. Am fost chiar surprins, trebuie să recunosc. Și se face muzică foarte bine, nu este vorba doar despre cântatul la pian. Pentru că în majoritatea competițiilor, vorbim numai despre acest cântat la pian performant, iar acest lucru nu este atât de dificil de găsit. Sunt niște tineri muzicieni foarte buni, deci cred că etapele finale vor fi foarte interesante.

Cei mai mulți dintre concurenți vin, anul acesta, din țările asiatice.

Chiar și în societate, ei prețuiesc foarte mult muzica clasică occidentală. În parte, pentru că este puțin mai nouă pentru ei decât este pentru noi. În Japonia, de pildă, poți cânta liniștit patru sonate de Beethoven într-un recital, iar oamenii sunt interesați să vină. În vest, trebuie să fii Pollini sau Sokolov ca oamenii să vină la un recital doar pentru Beethoven. Și numai dacă ne gândim la populație, în China cred că sunt milioane de tineri care vor să studieze pianul, deci cred că este firesc ca numărul concurenților din acea zonă să fie foarte ridicat.

Cât de important este pentru un tânăr muzician să câștige o competiție internațională?

Din nefericire, cred că este destul de important. Spun din nefericire pentru că este un proces dificil prin care trebuie să treci. Ai cam 20 de minute să demonstrezi ce poți face și chiar în general ideea de competiție în artă este puțin bizară, dar altfel, cum te-ai putea remarca în aceste vremuri. Deci dacă ai un talent foarte special și câștigi și un concurs atunci poate fi foarte util, desigur.

Spuneți-ne, în final, ce repertorii explorați în acest moment.

Când ești tânăr, oamenilor le place să te poziționeze într-o cutie ca să poată înțeleagă cine ești. Eu sunt slavic nordic, așa că mi s-a cerut să cânt foarte mult Grieg. Am interpretat Concertul pentru pian de Grieg de mai bine de 110 ori cu orchestra. Iar înregistrarea mea de debut a fost cu Concertul de Gershwin, deci și pe acesta l-am cântat de peste 100 de ori cu orchestra. Dar mie îmi plac în egală măsură și clasicii; Mozart, Beethoven, am cântat destul de mult Schubert în ultima vreme. Așa că în următorii 2-3 ani, plănuiesc să învăț toate sonatele de Mozart. Am cântat deja câteva dintre ele, dar numai 2-3 în public, până acum. Probabil din cauza unei combinații între un respect enorm și o frică față de această muzică. Mi-am dorit să aștept până m-am simțit, măcar pe departe pregătit să fac un fel de dreptate. Deci îmi doresc ca, în următorii doi-trei ani, la un moment dat, să fi cântat toate sonatele de Mozart.