Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Daniel Petrică Ciobanu despre 'Neamț Music Festival Opus: 1'
În perioada 7-9 septembrie 2018, se va desfășura "Neamț Music Festival opus: 1" - manifestare muzicală propusă de pianistul Daniel Petrică Ciobanu. Acesta din urmă ne-a oferit mai multe detalii despre seria de evenimente în interviul ce urmează.
Începe Neamț Music Festival Opus: 1 pe care am văzut că l-ați numit "o aventură muzicală la Piatra Neamț, intermediară evenimentului bienal Neamț Piano Festival". Care este povestea inițiativei de anul acesta și care este corelația dintre cele două?
În principiu, am încercat să lărgim un pic orizontul artistic, să nu ne limităm doar la instrumentul pian și, fiind pianist, am zis că totuși nu pot să renunț la acest concept și din acest motiv m-am gândit să-l fac bienal, dar și acest festival, Neamț Piano Festival, va fi sub umbrela Neamț Music Festival care sper ca în viitor să pot să-l mai coafez și cu altfel de evenimente - de jazz, de dansuri contemporane, probabil și evenimente electronice ș.a.m.d. Ca ingrediente, ar putea să se dezvolte mult mai bine sub nuanța Music decât sub titulatura de Piano.
Chiar în deschiderea festivalului susțineți un recital pe care l-ați intitulat Rugăciuni de oțel și știu că are și o poveste. Despre ce este vorba și ce veți interpreta?
În principiu, m-am legat un pic de sărbătoarea noastră națională de 100 de ani de România, dar trebuie totuși să ne reamintim că 100 de ani sunt de fapt de la sfârșitul Primului Război Mondial și eu, cumva, am încercat să ies un pic din tradiție și să comemorez chiar acest sfârșit de an care a produs Marea Unire. Am zis Rugăciuni de oțel, ca să aduc aminte oamenilor că am avut o istorie destul de aprigă și am trecut prin niște evenimente destul de acerbe acum 100 de ani și să încercăm, pe cât posibil, să ne amintim și să evităm cumva prin aceste rugăciuni de oțel (corzile pianului) să nu mai ajungem în acel punct de conflict.
Și care sunt lucrările la care v-ați gândit că ilustrează cel mai bine aceste sentimente?
Prima lucrare e chiar una extrem de cunoscută de-a lui Beethoven, Sonata Lunii care, de fapt, Mondscheinsonate a fost titlul unui atac în Primul Război Mondial, dat de germani la catedrala din Coventry. Și am zis că dacă tot comemorăm războiul, să fie și ceva strict și direct relaționat cu el și, cumva, a picat la fix această Sonată a Lunii. Continuăm cu o lucrare de-a lui Chopin - Andante Spianato, scrisă în Paris când Chopin a plecat în exil din Polonia atacată de ruși. După această poloneză care este un simbol al pozitivității - fiind exilat și departe de casă, totuși a reușit să păstreze acea mândrie națională, că totul o să fie bine și că va putea trece peste acest eveniment - voi face o tranziție între preludii de Chopin și preludii de Scriabin, cumva să ne îndreptăm ca un armistițiu între Polonia și Rusia, spre tărâmul rus în partea a doua cu Prokofiev - Sonata a II-a, care a fost scrisă ca un omagiu pentru un prieten de-al lui Prokofiev care s-a sinucis tot din cauza unor conflicte politice. Ultima piesă, de Stravinski - Pasărea de foc, pe care eu o văd mai mult ca pe o pasăre Phoenix, ca o reinventare, tabula rasa, un nou început, spre un viitor mai strălucit.
Cum arată programul celorlalte două zile de festival?
Edița curentă se numește Opus 1 Crescendo și arhitectura ansamblurilor pornește de la un pian, în prima seară, urmând în a doua seară să legăm tot printr-o piesă la pian și să tot crească din punct de vedere al arhitecturii... un duet cu vioară, un trio cu violoncel, un cvartet scris în premieră de compozitorul în rezidență Pierre Audiger și terminăm cu Cvintetul lui Cesar Franck. Apoi, în seara de duminică, pentru a atinge climaxul și vizual, și muzical, am invitat Filarmonica de Stat Moldova din Iași, unde vor fi 70 de instrumentiști și vor interpreta Sibelius - Concertul pentru vioară, Dvorak - Concertul pentru violoncel și vom deschide șampaniile cu Gershwin - Rhapsody in blue.
Sâmbătă va începe Graeme McNaught (care mi-a fost mie profesor la Academia Regală din Scoția), apoi violonista din duet e Kristine Balanas (violonistă letoniană), Alberto Casadei la violoncel, Michelle Dierx la a doua vioară, Cătălina Toma la violă și fratele meu, Bogdan Ciobanu, la percuție. În seara de duminică îl avem invitat pe celebrul dirijor român Gabriel Bebeșelea și ca soliști îi avem pe Andrey Baranov, câștigătorul de la Concursul Regina Elisabeta din Bruxelles, Margarita Balanas, la violoncel și eu voi termina la pian.