Prezent a doua oară la Bucureşti, muzicologul şi scriitorul italian Paolo Isotta şi-a prezentat volumul "Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii", apărut în anul 2017 la Editura Curtea Veche. Lansarea oficială a avut loc în foaierul Ateneului Român şi a coincis cu serile de concert susţinute de orchestra Filarmonicii bucureştene. Paolo Isotta mi-a vorbit despre prietenia cu soprana Mariana Nicolesco, dar şi despre admiraţia pe care o are pentru George Enescu şi Pascal Bentoiu.

Prietenia dintre dvs. şi soprana Mariana Nicolesco este una relativ recentă. Când i-aţi cunoscut pe artista română şi pe soţul ei?

Pe Mariana Nicolesco o cunosc de 42 de ani, pentru că am asistat la minunata Traviata pe care ea a interpretat-o la Maggio Musicale Fiorentino în 1976, sub conducerea dirijorală a lui Thomas Schippers, iar apoi i-am urmărit numeroasele apariţii extrarodinare. Ea este una dintre cele mai mari soprane ale secolului al XX-lea. O soprană dramatică de coloratură, un tip de voce pe care nu-l mai auzim în zilele noastre. Dar prietenia noastră personală a început abia acum trei ani, mai exact atunci când, din întâmplare, un vânzător de la un stand de ziare parizian (pentru că Mariana Nicolesco şi soţul ei locuiesc la Paris) i-a spus Marianei că i-a păstrat un exemplar din ediţia din ziua precedentă a ziarului Corriere della sera, deoarece conţine un articol despre Enescu. Tocmai se împlineau 60 de ani de la moartea lui Enescu. Mariana şi soţul ei au citit articolul scris de mine şi s-au mirat că un italian poate cunoaşte atât de bine viaţa şi creaţia lui Enescu. Şi în cartea mea i-am dedicat un capitol lui Enescu, pentru că el a fost unul dintre cei mai importanţi compozitori care au trăit vreodată, a fost un gigant. Eu am avut bucuria să fiu primul din Italia care a vorbit pe larg despre el.

Aţi scris, de asemenea, despre Pascal Bentoiu, mult mai puţin cunoscut decât George Enescu în afara graniţelor României. Cum aţi ajuns la creaţiile sale?

Pascal Bentoiu e un mare compozitor român, stins din viaţă de puţin timp. Eu l-am cunoscut mai întâi prin intermediul lucrurilor pe care le-a făcut pentru muzica lui Enescu. Iar apoi l-am descoperit în calitate de compozitor, un compozitor extraordinar. Există ceva ce mă fascinează şi ce demonstrează că România şi Italia sunt legate puternic, nu numai prin rădăcina latină, deoarece Enescu este compozitorul care a ştiut cel mai bine să povestească mitul în secolul XIX. Bentoiu, de asemenea, a făcut acest lucru de câteva ori, într-o manieră extraordinară. Una dintre simfoniile sale derivă dintr-un pasaj din Eneida lui Virgiliu. Deci eu cred că avem atât rădăcini lingvistice, cât şi spirituale comune.