Arhivă : Interviuri Înapoi

Pianistul Daniel Petrică Ciobanu - primul concert important la București

Publicat: vineri, 18 Mai 2018 , ora 17.29

Tânărul pianist Daniel Petrică Ciobanu se află la București, unde susține, în 18 mai 2018, un concert în compania Orchestrei Naționale Radio și a dirijorului David Crescenzi. Mai multe detalii am aflat de la artist:

Ne propui un program interesant, un program de hituri, să le spunem, cu lucrări de Rahmaninov și Gershwin. Cum ai ajuns la această alegere?

Într-adevăr, o seară cu cele două rapsodii destul de "diabetice", răscântate, dar am fost plăcut surprins cu domnul dirijor. Am discutat să schimbăm un pic placa tectonică cu mici momente mai excentrice și să clătinăm tradițiile, cât de cât. M-am gândit la Rapsodia de Rahmaninov, pentru că Rahmaninov a fost un fan destul de înrăit al jazz-ului. Chiar se simte și în rapsodia lui, sunt momente, chiar acorduri jazzy și câteva variațiuni cu mult swing. Cumva natural, mi se pare că se creează o simbioză cu Rapsodia lui Gershwin și am zis că dacă tot venim la București să facem o petrecere pe cinste și să le unim.


Cum este pentru tine revenirea la București?

E destul de emoționant. Cred că se simte și în voce. E primul concert de anvergura aceasta în România și mă bucur că ușor, ușor încep să creez o colaborare cu orchestrele din București, urmând chiar și în noiembrie să cânt cu filamornica la Ateneu, lucru care mă bucură enorm și sper să se tot multiplice experiențele.


După aceea vei ajunge la Piatra Neamț, unde mai ai și acolo o serie de recitaluri. 

Da. Acum au procurat un nou instrument al orașului, un pian cu coadă, care e un moment destul de istoric pentru Piatra Neamț și m-au rugat să-i fac inaugurarea. Sper să nu fie ultimul concert după ce o să cânt eu pe el și apoi urmează acest proiect TedEx, în care voi vorbi un pic despre cum mi-am clădit cariera și cam ce pași am urmat. Un eveniment de suflet. E festivalul meu de la Piatra Neamț. Deja l-am inaugurat anul trecut în septembrie: Neamț Piano Festival. A fost o ediție strict pe repertoriul de pian, bineînțeles cu mici fuziuni între jazz. Am avut și expoziții de pictură și anul acesta o ediție 1.5, o ediție intermediară, axată un pic mai mult pe muzică de cameră. Ediția se numește Crescendo. Vom începe cu un recital solo, în prima seară și apoi urmează să-l tot clădim printr-un duo, trio, cvartet, cvintet și apoi un sextet jazz în a doua seară și în ultima seară cu Orchestra Filarmonicii din Iași, vom avea un concert de gală.


Interviu realizat de Radu Mihalache