Valentina Sandu Dediu, Colegiul Noua Europă propune conferința 'Playlistul lui Stalin', un eveniment puțin altfel. Ce ne puteți spune despre acesta?

M-am gândit atunci când am invitat-o pe Marina Frolova Walker să țină conferință la NEC, că va propune un titlu atât de catchy. Ea este un muzicolog de mare succes actualmente, educată la Conservatorul din Moscova, stabilită apoi în anii '90 în Marea Britanie, unde s-a măritat cu un muzicolog și actualmente este profesoară la celebra și vestita Universitate Cambridge, la Colegiul Claire. Ea se ocupă în principal de muzică rusă și sovietică. În ultimii ani și-a mutat centrul de interes asupra secolului XX și a muzicii sovietice și a scris o carte despre Stalin și muzică, să spunem așa în linii mari. Deci, premiile mari de stat oferite de Stalin, care ar reflecta, să spunem, preferințele lui muzicale sau nu, mai mult sau mai puțin decât ne-am fi așteptat. Cred că despre asta o să vorbească și la Colegiul Noua Europă, sigur că mi se pare într-adevăr că a găsit un titlu, jurnalistic e puțin spus, - excepțional. Sunt convinsă că și prezentarea ei va fi pe măsură, pentru că ea este un om care știe să comunice, care își alege cu grijă mijloacele, exemplificările. Eu am ascultat-o și la alte conferințe. Este dinamică și atunci cred că va fi un subiect interesant. Din ce în ce mai mult, pe muzicologii din lume îi interesează legătura creației muzicale propriu zise cu ideologia, cu politicile, cu situația socială, cu istoria secolului XX, că deocamdată acolo ne aflăm.

Am văzut o reacție foarte frumoasă pe social media, pentru acest eveniment. Ce alte evenimente legate de muzică mai pregătiț la NEC?

Această conferință este de altminteri și un prim pas pentru colaborarea de ceva mai lungă durată între Universitatea Națională de Muzică și Colegiul Noua Europă, colaborare care se va desfășura pe parcursul a câtorva luni până la finalul calendaristic al acestui an. E vorba de un proiect de cercetare câștigat de UNMB și care se va derula parțial și la Colegiul Noua Europă. E vorba de cercetare avansată și internaționalizarea cercetării. Această conferință e un prim pas, cum spuneam, iar în toamnă, în octombrie, vom organiza, domnul Nicolae Gheorghiță și cu mine, un colocviu internațional pe tema 'muzicilor puterii'. Iată că lucrurile se leagă, unde pot să vă spun de pe acum că vom avea o stea a muzicologiei mondiale invitată, Richard Taruskin. Alături de el și alte nume de rezonanță pentru noi muzicologii sau muzicienii, să spunem, dar va fi la mijloc de octombrie acest simpozion, unde vorbitorul de onoare va fi Richard Taruskin.

Vorbind acum ceva mai mult despre muzicologul Valentina Sandu Dediu, de curând ați primit titlul de Doctor Honoris Causa, la Academia Gheorghe Dima din Cluj Napoca. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră?

A fost o enormă surpriză. Vă rog să mă credeți că nu utilizez aici falsa modestie, a fost cu adevărat o enormă surpriză pentru mine, atunci când colegii de la Cluj mi-au trimis invitația. Sigur că m-am simțit onorată. Știți că acest titlu se dă de obicei la vârste mai înaintate, nu că a mea ar fi foarte fragedă, însă m-am bucurat enorm că înseamnă că ceva din muzicologia pe care o fac e importantă și pentru celeltalte centre universitare. A fost o ceremonie caldă, scurtă, frumoasă și mi-a făcut mare plăcere să văd în public și să salut pe maeștrii de la care am avut mult de învățat până acum, începând cu maestrul Petre Zbârcea, care am cântat pe vremuri un concert de Mozart. Cred că acum trei decenii la Sibiu sau pe maestrul Cornel Țăranu sau pe Ștefan Angi, reputatul estetician și mulți alți prieteni, precum și mulți studenți. A fost pentru mine evident, nu aș putea spune altfel, o mare bucurie.

Ne puteți povesti și câte ceva și din conferințele pe care le-ați susținut la finele lunii trecute, în Statele Unite ale Americii?

Așa s-a întâmplat. E o coincidență, pare că am o activitate frenetică, dar în aprilie și mai așa a fost. Am primit o invitație din partea a două universități californiene. Una este University of California Davis și cealaltă Stanford și am susținut la fiecare câte o conferință concentrată pe muzica românească contemporană. Acolo, eu am această conferință mereu pregătită pentru a o exporta și am selectat cu grijă șase exemple de muzici. Le explic colegilor întotdeauna și contextul istoric, politic, ideologic, al muzicii românești, după 1944. Pomenesc mulți compozitori și le explic că nu doar aceștia șase sau doar acestea șase muzici sunt demne de a fi cunoscute, însă sigur că trebuie să mă restrâng la ceva într-o oră. Și cele șase muzici sunt, și le-aș putea numi 'playlistul Valentinei', cronologic vorbind (și aș recomanda asta și în orice emisiune radiofonică), Concertul de pian și orchestră de coarde de Dan Constantinescu, Ritual pentru setea pământului de Myriam Marbe, partea a doua 'Psalm' din Simfonia a II-a de Anatol Vieru, Ison 2 de Ștefan Niculescu, Simfonia a III-a de Tiberiu Olah și 'Capricii și ragas' de Aurel Stroe. Sigur că pun fragmente foarte scurte și explic puțin din sistemele de compoziție și conjunctura lor, dar întotdeauna, și nu e prima oară, sunt foarte încântată să observ că toți colegii muzicieni apreciază la superlativ muzicile auzite și pun întotdeauna aceeași întrebare de ce nu le cunoaștem?

E o întrebare destul de dificilă... Cum putem să le facem cunoscute la nivel internațional?

Noi, ca persoane individuale și în diverse activități pe care le avem putem să ne străduim și asta și facem, nu sunt eu singura. Dar nu ajunge. Tot la Cluj am aflat, pentru că a primit titlul de Doctor Honoris Causa și compozitorul Kalevi Aho și am aflat despre ce face Finlanda pentru cultura ei și pentru muzica ei. În primul rând că investește bani serioși în această muzică, face o propangandă agresivă în cel mai bun sens al cuvântului pentru muzicienii săi și nu mă pot abține să nu spun în paranteză, că între Sibelius și Enescu, întotdeauna comparația va fi în favoarea celui de-al doilea, dar Sibelius nu se compară ca notorietate internațională cu Enescu. Pentru că, sigur, concursul și festivalul fac enorm de multe și-au reușit să-l repună totuși pe Enescu într-un circuit, dar tot nu l-a ajuns pe Sibelius. Chiar sunt curioasă dacă în Finlanda, la istoria muzicii secolului XX se studiază Enescu cu atât cât îl studiem noi pe Sibelius aici. Am închis paranteza. Guvernul finlandez dă burse compozitorilor importanți, burse pentru 10 ani sau 15 ani, mi-a spus Kalevi Aho, în care să stea acasă să creeze. El a scris 17 simfonii, care toate au fost cântate. Dirijorii mari finlandezi din lume, și sunt destui, programează peste tot muzicile lor. Și atunci sunt cunoscuți, intră într-un circuit mondial, au edituri de prestigiu care și ele promovează. Nu pot eu pe nimeni să învăț politici culturale, dar este foarte simplu să observi cum fac alții. Sigur că nu dai această bursă de stat oricui, sigur că trebuie să-ți asumi o selecție și să încurajezi pe anumiți muzicieni. Dar iată și acesta este un prim pas. Pasul al doilea este într-adevăr această propagandă mondială. La fel și muzicologia finlandeză, că a fost prezent la Cluj Eero Tarasti, care actualmente e numele de frunte în semiotica mondială. De ce? Și din aceste motive. Sigur că este un cercetător absolut respectat și respectabil, dar mă întreb și eu, unde sunt Dinu Ciocan și Antigona Rădulescu, care la rândul lor, sunt absolut echivalenți în calitatea cercetării semiotice muzicale cu ceea ce face Eero Tarasti sau Márta Grabócz sau orice alt nume foarte cunoscut.

Știu că nu există moment în care să nu vă rezervați și ceva timp pentru scris. Pregătiți ceva, vreun volum?

În momentul de față acesta este un punct dureros pentru că nu mai reușesc să -mi rezerv acel timp. Am prea multe proiecte, din fericire și din păcate pentru mine, primul proiect pe masa de lucru este un scurt, concentrat și altfel scris Istoric al Filarmonicii bucureștene. Contez pe câțiva colaboratori tineri, că singruă nu voi face față. Am promis că fac asta și probabil că o voi face, că am promis. Apoi colaborez cu câțiva colegi de la Universitatea de Muzică, la inițiativa lui Adrian Iorgulescu, președintele Uniunii Compozitorilor să elaborăm în vreo trei ani o istorie a muzicii românești sintetică și cu o nouă mentalitate. Nu vom descoperi noi alte date decât au făcut-o istoricii consacrați ai muzicii românești, dar sperăm să schimbăm puțin tonul. Și de fapt, proiectul la care țin cel mai mult, dar care se va întinde pe ani buni de-acum încolo din lipsă de timp este de-a vedea puțin cum se situează naționalismele muzicale românești ale secolului XX, în contextul naționalismelor europene ale muzicii secoluilui XX. Am început să citesc una alta, dar va fi nevoie de timp.