Ion Bogdan Ştefănescu, prim flautist al Filarmonicii "George Enescu" şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a fost miercuri, 7 februarie 2018, Invitatul Săptămânii în Perpetuum Mobile, ediţie realizată de Lucian Haralambie. Dialogul lor a plecat de la concertul susţinut de Ion Bogdan Ştefănescu vineri, 9 februarie, din postura de solist al Orchestrei Naţionale Radio.

Veţi concerta alături de ansamblul simfonic mare al Radioului aşadar vineri, iar lucrarea aleasă este Concertul în mi minor pentru flaut şi orchestră de coarde de Saverio Mercadante. Cum aţi defini scriitura pentru flaut a acestui compozitor?

E un concert - poate părea mai ciudat pentru melomani - greu de încadrat, fiindcă e un compozitor care în mod evident îşi trage toată seva dinspre Mozart, dar trece în perioada romantică şi reuşeşte un melanj extraordinar, de fapt, de stiluri cu o scriitură, o armonie perfect clasică. Reuşeşte să aducă nişte teme atât de romantice încât reuşeşte să capteze publicul, să facă deliciul publicului prin această muzică. Practic, sunt şlagăre după şlagăre însăilate. Este un concert sclipitor, de mare bravură. Partea a doua este extrem de romanţioasă, de lirică; iar partea a treia, pe lângă virtuozitate, are un impact melodic fantastic. De altfel, prin anii '80, îmi aduc aminte, eram un tânăr învăţăcel în ale flautului şi ascultam cu mare bucurie această prelucrare după partea a treia a Rondo ruso de Saverio Mercadante a unei flautiste din Olanda, care cu o trupă rock a reuşit să domine topurile Bilboard săptămâni la rând. Aşa că va avea, cu siguranţă, mare impact la public acest concert rar cântat, din păcate, în stagiunile româneşti. Eu îl cânt pentru a doua oară; l-am cântat săptămâna trecută la Piteşti, alături de Filarmonica din Piteşti şi Alexandru Ganea - dirijor. A avut un succes fulminant, aşa cum mă aşteptam. Este drept că în spectacolele pe care le-am organizat de-a lungul vremii, partea aceasta a treia am cântat-o de zeci de ori, de sute de ori, dar întregul concert îl cânt pentru a doua oară cu Orchestra Radio şi mă bucur din tot sufletul că am ocazia să cânt cu orchestra mare, fiindcă un ansamblu cu cordari mulţi sună spectaculos. El, sigur, în mod normal se cântă cu o orchestră de cameră, dar eu sper ca dirijorul să aleagă o distribuţie ceva mai generoasă ca să sune, într-adevăr, puternic, fiindcă merită acest concert. Armonia o cere practic.

Solist, membru al unor ansambluri de muzică de cameră, muzică contemporană - Trio Contraste şi Profil, profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unul dintre protagoniştii turneelor organizate de Radio România - amintesc aici seria Flautul fermecat, un proiect susţinut alături de pianistul Horia Mihail -, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu… trag linie şi întreb când aveţi timp pentru toate?

Sincer, eu îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a dat un dar pe care puţini muzicieni îl au, să pot realiza orice lucrare oricât de dificilă ar fi într-un timp foarte scurt. Şi-atunci îmi permit să cânt săptămânal practic alt program. Consider că e un dar, fiindcă în mod normal instrumentişti foarte mari studiază foarte mult ca să pregătească bunăoară, iată, un turneu cum ar fi cel cu Horia Mihail. Or, am şansa ca şi Horia Mihail să aibă acest dar şi cu o singură repetiţie, maximum două, noi putem pleca într-un turneu. Ceea ce este fantastic! În plus - mi-am făcut la un moment dat o socoteală - am ajuns ca pe an să învăţ şi să cânt cam 60-70 de lucrări noi. E un număr considerabil de piese. Cânt cu Trio Contraste de aproape 20 de ani; cu ei am cea mai mare aventură muzicală din viaţa mea. Am ajuns să cântăm pe lângă muzica modernă, contemporană pe care o promovăm zi de zi şi nu numai în România, mai cu seamnă în străinătate - am ajuns la performanţa de a avea 30-40 de concerte pe an în străinătate. Şi, sigur că ţi se cer tot timpul programe noi şi-atunci trebuie să fim atât de inventivi, pe lângă faptul că ni se scriu piese în mod special, dar mai facem şi aranjamente, dar am ajuns să cântăm şi muzică de jazz foarte profesionist şi muzică populară, folclor, pentru că mai ales nemţii au o idee infailibilă de a împăna un concert de muzică contemporană cu momente de jazz sau de folclor românesc, tocmai pentru a atrage cât mai mult public. Şi sălile sunt pline. Bucuria noastră este de fiecare dată când cei care au venit pentru muzica populară sau jazz vin şi ne mărturisesc că au rămas stupefiaţi de valoarea şi impactul muzicii contemporane pe care o cântăm. Este realmente un câştig. Ar fi o reţetă de luat în seamă de către toţi organizatorii de festivaluri din România, fiindcă impresari de muzică cultă în România nu există. Dar, ar trebui cumva regândită, rebranduită propunerea de muzică contemporană pentru a atrage public.

Rămânem la Trio Contraste. Ce urmează?

Rămânem la Trio Contraste, cu care cânt aproape lunar. Urmează un turneu în Germania, unde vom cânta numai muzică de film. Avem şansa să fim acreditaţi de Fundaţia Murnau, prin celebra compozitoare română Violeta Dinescu care a compus muzica acestor două filme regizate de Friedrich Murnau - Nosferatu şi Tabu. Este un succes enorm pe care noi îl realizăm de fiecare dată cu această muzică cântată live în timp ce filmul rulează. Deci, vom fi în Germania - Hamburg, Carlsruhe - luna viitoare, după care vom cânta şi la Timişoara un program de larg consum, şi cu puţină muzică contemporană, dar mult jazz şi folclor. Loyd Webber, pe care l-am auzit şi în emisiunea dumneavoastră de curând, va fi şi el prezent. Noi avem o activitate susţinută şi cu un repertoriu pestriţ, dar foarte bine alcătuit. Pentru mine, mărturisesc, ca interpret, colaborarea mea cu Sorin Petrescu şi cu Doru Roman a fost esenţială fiindcă am reuşit să abordez nişte genuri pe care nu mă gândeam că vreodată voi avea ocazia să le parcurg. Or, pe an ce trece, repertoriul nostru se îmbogăteşte, devine din ce în ce mai variat şi mai spectaculos şi simt că pentru mine, ca interpret, a contat enorm această colaborare şi şansă de a cânta atât de diversificat.

Se discută de fiecare dată, Ion Bogdan Ştefănescu, de importanţa instrumentului la care cântă un muzician. În cazul dumneavoastră, colaboraţi cu cei de la Muramatsu pentru flautele pe care le folosiţi. Ce înseamnă experienţa Muramatsu?

Pentru mine a fost esenţială, a fost practic un vis pe care chiar l-am văzut cu ochii. E fantastic pentru un instrumentist de un anumit nivel să aibă un instrument excelent. Nu e o colaborare cred eu perfectă imediat, trebuie să te apropii de instrument, instrumentul trebuie practic să devină parte din tine ca să poată să rezoneze aşa cum îţi doreşti, dar întotdeauna când un instrument este ultra-performant şi dacă tu ai mijloacele să-l descoperi atunci acel instrument începe să sune fantastic. Ceea ce vreau eu să spun este că dacă ai da o vioară Stradivarius pe mâna unui elev ea va avea un sunet pe care elevul acela îl poate emite în clipa aceea pe acel instrument fantastic, însă în clipa în care ajunge în mâna unui instrumentist cu anumite calităţi instrumentul dintr-o dată înfloreşte şi capătă nişte valenţe de-a dreptul dumnezeieşti. O vioară Stradivarius sună uluitor în mâna unor maeştri cum am avut de-a lungul istoriei noastre interpretative. Aşa se întâmplă şi cu acest flaut pe care că eu sigur că l-am visat, mi l-am dorit. Nu mi-a fost uşor să mă acomodez cu el, ba chiar am avut şi experienţa ca în clipa în care l-am ales, de fapt, să-mi dau seama că n-a fost alegerea mea, ci a celor de la firma Muramatsu, care timp de patru ore m-au înregistrat cântând pe mai multe tipuri de flaute, din diferite karate de aur. Mie-mi plăcea, culmea, cel de 14 karate, al meu este de 18. Am cântat şi pe cel de 24, am cântat şi pe platină ş.a.m.d. Şi Hiroshi Aoki, cel care este creierul acestei companii de mai bine de 40 de ani, a ascultat mai bine de patru ore cu sfinţenie tot ce am cântat şi el a zis "acesta ţi se potriveşte, pe acesta îl ve lua". Şi m-am tot gândit, puteau să zică "dom'le, ia-l pe acela de 24 de karate", că era implicit mai scump. Nu, sunt atât de profesionişti, atât de cinstiţi, atât de aplicaţi, de dăruiţi creării acestui instrument, încât ei nu pot face rabat pentru un venit imediat şi rapid. Aşa că au ales în mod special pentru mine acest tip de flaut. Eu le-am mărturisit că mi-a fost cel mai greu să mă înţeleg cu el pe moment şi Hiroshi Aoki, acest constructor de flaute, mi-a spus secretul. "E bine să ştii că întotdeauna trebuie să alegi instrumentul la care ţi-e cel mai greu să cânţi, nu pe cel facil, pentru că nu vei progresa niciodată şi niciodată nu-ţi vei dori mai mult dacă în clipa imediată ai toate răspunsurile. Trebuie să cauţi, trebuie să te obişnuieşti, trebuie să îţi doreşti atât de mult să te împrieteneşti cu instrumentul acesta şi să devină al tău şi abia atunci vei ajunge la performanţă." Şi cred acum că a avut perfectă dreptate. Mă uit acum cu condescendenţă la studenţii mei care au tentaţia normală să îşi aleagă ceva ce răspunde imediat, ce li se pare foarte uşor de mânuit. Or, într-adevăr, dacă ne gândim logic, varianta facilă e scurtătura, dar care nu-ţi va da în viitor satisfacţii. Or, acest instrument a devenit, iată, şi în România, şi mă bucur, prin eforturile Radio România, o vedetă pe plan naţional. Sigur că internaţional Muramatsu reprezintă Everestul mărcilor de flaut din lume, Rols Roice, cum aţi vrea să-ţi spuneţi, fiecare de ce domeniu e pasionat, dar acest instrument a reuşit să capteze atenţia publicului în aşa măsură încât noi am pornit cu turneul acesta naţional care, de-a lungul anilor, a devenit internaţional, şi care s-a numit Flautul de aur la început. Până la urmă am avut ideea de a schimba această titulatură pentru faptul că cei care veneau la concertele noastre invariabil spuneau că au asistat la prestaţia unui flaut fermecat. Şi-atunci am zis că e chiar mult mai potrivit, deoarece câteodată flautul de aur pare o chestie pur şi simplu de reclamă - "se dă ăsta mare că are el un flaut de aur". Mai sunt flaute şi prin România, primite cadou de pe la tot felul de ajutoare, dar, sincer, un flaut ca acesta bag eu mâna în foc că nu există în România, de aur masiv, şi de 18 karate.

Foarte scurt, pentru 2018, legat de Flautul fermecat, sunt stabilite date, este stabilit repertoriu?

Acum aştept. Repertoriul este stabilit şi e bine că m-aţi întrebat. Aştept însă datele exacte şi locurile unde vom cânta - probabil sfârşit de mai, până la mijlocul lui iunie vom colinda din nou ţara, poate şi în Bucureşti, sper, dar surpriza este că nu va mai fi cu Horia Mihail de data aceasta. E foarte ocupat şi am zis să nu-l mai tracasez de data aceasta şi să-l încarc cu un program pe care de fapt îl gândisem deja şi era destul de complicat dar foarte spectaculos. Însă vin cu o idee, poate mai bună pentru anul acesta, fiindcă abia am lansat acest CD din care aţi şi dat o mostră muzicală - Twenty shades of music - aşa încât pentru prima dată Turneul "Flautul fermecat" va fi alături de chitaristul Costin Soare şi cu ocazia asta vom aduce cu noi pe unde vom cânta şi CD-ul pe care l-am produs. Anul trecut a apărut, dar nu am apucat să-l lansăm atât de somptuos pe cât ne-am fi dorit pentru că Twenty shades of music conţine o muzică atât de spectaculoasă, cu clenci la public, încât cred că merită să afle de acest CD cât mai mult lume din ţara asta. E o muzică care-ţi poate oferi satisfacţii în orice moment, în orice clipă, pentru că este practic o însăilare de 20 de dansuri care mai de care mai pline de senzualitate, de vivacitate, de exuberanţă ş.a.m.d., fiindcă sunt dansuri din America latină şi în contrapunct din Balcani - cele şase dansuri româneşti ale lui Bartok şi muzică macedoneană, de un efect incredibil.

La final, Ion Bogdan Ştefănescu, o să vă rog să adresaţi o invitaţie publicului pentru a participa la concertul de vineri seară, susţinut alături de Orchestra Naţională Radio.

E un program alcătuit splendid. Amurg de toamnă a lui Alfred Alessandrescu este o muzică splendidă. Imediat parcă, încă şi mai mult de atât, acest concert de flaut cu orchestră de coarde de Saverio Mercadante, care cu siguranţă va fi un hit pe care melomanii îl vor ţine minte multă vreme. Iar Beethoven, Simfonia I - iarăşi, o capodoperă. Aşa cum este alcătuit, programul are o proporţie, după părerea mea, extraordinar de bine ticluită şi merită ca melomanii noştri în număr cât mai mare să aibă ocazia să asculte acest concert.