Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu violonistul Manrico Padovani

Publicat: vineri, 29 Decembrie 2017 , ora 14.03

În 8 ianuarie 2018, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național din București tradiționalul Concert de Anul Nou. Printre invitații acestui eveniment se numără și violonistul elvețian Manrico Padovani, care cu amabilitate mi-a acordat acest interviu:

Manrico Padovani, îți vei începe anul 2018 în România, la București, cântând alături de orchestra Symphactory și dirijorul Tiberiu Soare. Ce așteptări ai de la această experiență? Este pentru prima dată când vei cânta la București?


Legătura mea cu România a început în urmă cu mai mulți ani, când am fost invitat să cânt și să înregistrez Concertul nr.1 de Paganini alături de Filarmonica Oltenia din Craiova. Mă simt foarte norocos că am ocazia să încep noul an 2018 cu un concert la București, care va fi și debutul meu în Capitală, cântând același concert. Este o onoare să pot cânta în acest frumos oraș, atât de bogat în tradiții culturale, inspirat de personalități precum Enescu, Celibidache sau Silvestri. Sunt foarte încântat și aștept cu nerăbdare colaborarea cu Orchestra Symphactory și Maestrul Soare și sunt foarte bucuros pentru alegerea acestui minunat concert de Paganini.


Să pornim de la început… Ai putea identifica un moment în viața ta când ai realizat 'Da, muzică - asta vreau să fac!'


Eu m-am născut într-o familie non-muzicală, așa că vioara nu mi-a fost 'în gene'. Într-o zi, foarte probabil prin copilărie, s-a întâmplat să văd un film despre viața lui Niccolò Paganini. Cred că acela a fost momentul magic, pe lângă fabuloasa viață a artistului și personalitatea sa, am fost foarte , foarte impresionat de arta viorii. Din acel punct am știut - voi deveni violonist!

La început, această decizie a fost o mare surpriză pentru părinții mei, pentru că eram un copil foarte activ și asta nu se potrivea foarte bine cu ideea preconcepută cum că muzicienii din sfera clasică sunt oameni liniștiți, tăcuți. Dar am luptat pentru dorința mea și nu mi-a păsat de părerile celor din jurul meu. M-am hotărât să îmi găsesc prima vioară chiar eu și asta am făcut. După aceea, tatăl meu nu doar că a fost de acord cu decizia mea dificilă, ci mi-a oferit tot sprijinul în viitor.

Care au fost idolii tăi muzicali, în anii formativi?



Îmi plăcea foarte mult să ascult înregistrări cu J.Heifetz, A. Grumiaux, L.Kogan… Unul dintre idolii care încă îmi sunt foarte dragi și astăzi este Andrei Korsakov, un mare violonist și dirijor rus, pe care l-am pierdut din păcate mult prea devreme(1946-1991). Dintr-o întâmplare fericită am ascultat cu el o înregistrarea cu 'Fantezia Otello' de H.W.Ernst și de la primele note mi-a aprins inima. Îi iubesc sunetul, atât de puternic și sensibil în același timp, nostalgic și foarte clar, evident. Mare îmi este norocul că pot cânta pe vioara lui ( pe care a cântat și la București în anii '80), un fabulos instrument G.Roggieri (Brescia), cu care alternez vioara Stradivarius de la un concert la altul.


Pe 8 ianuarie vei cânta Concertul nr.1 de Paganini. Care este relația ta cu această lucrare, pe care știu că ai și înregistrat-o?


Acest concert, împreună cu nr.2, a fost mereu unul dintre dintre preferatele mele. Diferența dintre acest concert și altele sunt cele vâteva momente de recitativo, care îi oferă solistului multe posibilități de a se exprima. Există un moment înspăimântător de asemenea: flajoletele duble din a treia mișcare. Nimeni nu poate garanta dacă vor ieși cum trebuie sau nu, indiferent de cât de mult le-ai studiat înainte. A doua mișcare a Concertului este poate cea mai dramatică din toate compozițiile lui Paganini. În esență, vorbește despre un prizonier condamnat la moarte, care își regândește toată viața și destinul. De fiecare dată când cânt această parte, mă lovește într-un mod foarte emoționant.


Ești primul violonist elvețian care a cântat în concert toate cele 24 de Capricii op.1. Ce crezi că ar putea învăța orice violonist de la personalitatea lui Paganini?



Pe lângă faptul că a fost un violonist excepțional, Paganini a fost și un inventator revoluționar pentru lumea viorii. Numeroși instrumentiși ai generației sale și ai celor viitoare, precum H.W.Ernst, C.Sivori, Ole Bull, H.Vieuxtemps, E.Ysaye, P.de Sarasate, precum și violoniști contemporani și colegi de-ai mei sunt în continuare influențați de acest muzician incredibil. Deși, aparent nu aavea nicio limită tehnică, el a încercat mereu să caute lucruri noi, lucruri neauzite până la el. Flajoletul dublu, pizzicato cu ambele mâini, utilizarea celor mai înalte poziții sau imitarea trilurilor de păsări pe vioară, sunt doar câteva dintre inovațiile sale. El este un exemplu de iubire necondiționată pentru vioară, ea însemna totul pentru el, chiar și când sănătatea i-a adus multe neplăceri. Cred că putem învăța în continuare de la el cum să fim deschiși la minte, pasionați de experimente, neînfricați când vine vorba despre nou și cum să nu ne mulțumim doar cu potecile gata bătătorite.


Ce alți artiști îți plac, din orice gen muzical?


Gusturile mele muzicale sunt largi și diverse. Admir marii cântăreți de operă pentru incredibila lor creativitate în ceea ce privește vocea umană. De asemenea îmi place să ascult jazz, pop, musicaluri, chiar și rap. Jimi Hendrix, Pink Floyd, Jaques Brel sunt cu siguranță nume de neuitat.



Dacă ai fi putut avea o carieră întrun alt domeniu, care ar fi fost acela?


Ar fi fost într-un fomeniu unde este posibil să visez: actor, avocat sau fizician. Despre ultima altegere: mereu am fost fascinat de puterea nelimitată a fizicii.


Dacă un tânăr violonist vine la tine și îți cere un sfat pentru cariera sa, care ar fi acela?



Este important să îți clădești o rețea bună și în același timp să rămâi autentic, fără a încerca să imiți pe cineva.


Interviu realizat de Radu Mihalache