Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Vioara lui George Enescu ajunge la Izmir'

Publicat: marți, 7 Noiembrie 2017 , ora 12.37
Astăzi, 7 noiembrie 2017, în sala de concerte a Centrului Cultural Ahmed Adnan Saygun din Izmir se va auzi vioara Guarnieri del Gesu Catedrala, ce i-a aparținut lui George Enescu, pe care interpretează actualmente Gabriel Croitoru. El va cânta alături de fiica sa, Simina Croitoru, într-un recital organizat de Institutul Cultural Român de la Istanbul. Mai multe detalii am aflat de la Nadia Tunsu, directorul instituției organizatoare.


Cel mai nou proiect muzical pe care îl realizați este Vioara lui George Enescu ajunge la Izmir.
Cum a luat naștere această inițiativă?

Inițiativa ne aparține nouă. Am invitat doi prestigioși artiști, pe Gabriel Croitoru și pe fiica acestuia, Simina Croitoru, pentru a susține un concert, credem noi, excepțional, la Izmir. Concertul are loc chiar marți, pe 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, în sala de concert al Centrului Cultural Ahmed Adnan Saygun din Izmir, care, de altfel, poartă numele celui mai renumit compozitor și muzician născut în Izmir. Un centru cu o acustică particulară care se numără printre sălile prestigioase de concert din Turcia. Concertul pe care noi îl organizăm, cum spuneam, susținut de doi violoniști de excepție, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată și fiică, doi muzicieni cu zeci de premii naționale și internaționale, este cu atât mai important, cu cât, dacă pot spune așa, un al treilea personaj principal al concertului este chiar vioara pe care va cânta Gabriel Croitoru. Este vorba despre vioara care i-a aparținut marelui compozitor George Enescu, un instrument de secol XVIII și care, în prezent, se află în administrarea Muzeului Național George Enescu din București.


Cum va arăta în mare programul muzical pe care îl vor prezenta cei doi?

Programul desigur va cuprinde nu numai piese românești, dar și piese, să zicem, din repertoriul internațional, după cum prea bine se știe, nu există partituri, să spunem, strictamente pentru două viori; în shcimb, cei doi viololniști vor încerca să adapteze. În program, în acest moment sunt incluse piese de Ciprian Porumbescu - Balada sau Lăutarul de George Enescu, piese a lui Beriot sau a lui Carlos Gardell sau Johan Halvorsen ș.a.


Ce alte proiecte muzicale aveți în lucru în acest moment la ICR Istanbul?

În acest moment, ne pregătim de Ziua Națională care urmează foarte repede, de altfel. Pentru Ziua Națională vom avea un concert la Istanbul susținut de Orchestra Română de Tineret, în data de 5 decembrie. Acesta este următorul eveniment major muzical pe care-l vom organiza.


Interviu realizat de Ana Diaconu