Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Festivalul Internațional 'Serile de chitară' - ediția a VII-a
În perioada 1-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional "Serile de chitară", un proiect al Asociației Culturale Kitharalogos, care reunește în cele 7 concerte din București muzicieni de top din lumea chitarei clasice. Detalii ne oferă chitaristul Costin Soare:
Începem la Palatul Suțu - locul de unde au pornit, de altfel, serile de chitară în 2008, alături de regretatul Petru Maier Bianu… deci, mâine (n.r. 1 noiembrie 2017), de la ora 19.00, la Palatul Suțu, în cadrul Stagiunii "Iosif Sava", avem gala extraordinară a tinerilor chitariști, unde patru chitariști dintre cei mai buni din țară vor concerta și vor primi premii din partea partenerilor și sponsorilor noștri.
Joi, la Muzeul "George Enescu", "Muzica Orientalis" - un proiect al meu de suflet, în care am rugat compozitorii de la noi să scrie pentru chitară și văd că din ce în ce mai mulți compozitori se apropie de acest instrument destul de mult neglijat. Și anul acesta avem lucrări în premieră scrise de Dan Dediu, Carmen Cârneci, Gabriel Almași și Sebastian Androne.
Sâmbătă, continuăm cu un concert la Institutul Cervantes - Maxim Belciug, Maria Răducanu; un concert la care deja nu mai sunt locuri.
Iar săptămâna viitorare începem cu un workshop în concert în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică București la care vor participa studenți ai U.N.M.B. alături de Cvartetul Kitharalogos.
Miercuri, la Tinerimea Română, 8 noiembrie, de la ora 19,00, avem un concert intitulat "Shakespeare între două lumi" la care participă lutistul Cristi Lazăr alături de tenorul Dragoș Cohal în prima parte a concertului, iar în cea de-a doua reputatul chitarist german Reinbert Evers.
Festivalul se va încheia cu două concerte extraordinare. Acestea sunt, să spunem, punctele de maxim interes ale festivalului, la care vor participa - sâmbătă și duminică, 11 și 12 noiembrie, de la ora 19.00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I - SoloDuo (Lorenzo Micheli și Matteo Mela - doi chitariști care au străbătut întreaga lume cu concertele lor), cu un program special "În Țara Oglinzilor" în care vom auzi Sonata Lunii sau Patetica de Beethoven interpretate la două chitare; iar pe 12 noiembrie, unul dintre cei mai importanți chitariști în viață, Pablo Marquez, singurul chitarist clasic care colaborează cu celebra casă de discuri ECM, va concerta tot în aula Bibliotecii Centrale Universitare un recital intitulat "Catalanesca", cu muzică în special din prima jumătate a secolului XX, compozitori spanioli și una dintre cele mai importante lucrări scrise pentru chitară de Manuel Maria Ponce - Variațiuni pe tema "Folia de España".
Mai avem masterclassuri la care vor participa elevi și studenți din București și o conferință joi, 9 noiembrie, la Conservator, cu doi lectori.
Cam acesta este programul festivalului. Vă așteptăm cu drag!
Trebuie să mai menționez că, pe lângă sprijinul partenerilor noștri, anul acesta Festivalul Internațional "Serile de chitară" este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.