Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. 10 ani dedicați tinerelor talente - Concertul Regal Caritabil
10 ani dedicați tinerelor talente, 300 de burse oferite, peste 1 milion de euro investiți în viitorul cultural al României în urma celor 10 ediții ale Concertului Regal caritabil și artiștii români de renume internațional care se reunesc în 2017 pe scena Ateneului - sunt subiectele despre care Lucian Haralambie a discutat cu Mugurel Mărgărit Enescu, Director Executiv al Fundației Principesa Margareta a României, invitatul săptămânii în ediția Perpetuum mobile de luni, 23 octombrie 2017. Primul subiect dezbătut a fost Concertul Regal caritabil susținut miercuri, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român.
Este un eveniment special pentru că este al zecelea astfel de eveniment pe care-l organizăm; un concert regal caritabil menit să strângă banii necesari să putem să susținem și să dezvoltăm un proiect extraordinar - Proiectul Tinere talente, proiect care susține tineri talentați la arte plastice și la muzică, tineri care fără o astfel de susținere nu ar putea să-și continue dezvoltarea artistică. Ne referim, bineînțeles, la tineri care vin din familii cu posibilități materiale reduse. Proiectul în sine este răspunsul la o problemă majoră pe care o avem. În fiecare an, România pierde un număr important de valori, valori care ar putea deveni valori universale, pentru că acești tineri, în loc să-și continue dezvoltarea, se opresc pentru că nu mai au resursele necesare. Ei sunt o pierdere pentru România, cum spuneam, o pierdere pentru întreaga lume, dar reprezintă și o dramă personală, o dramă a familiilor, pentru că aș vrea să vă închipuiți cât de greu îi este unui părinte care până la acest moment a investit tot ceea ce avea în copilul lui, în ore de muzică sau de arte plastice, în instrumente muzicale sau în manuale, și acum realizează că deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu mai poate să-l ajute pe mai departe și trebuie să se oprească. Toate aceste lucruri sunt la baza proiectului "Tinere talente". Când lucrăm cu tinerii, ne gândim la aceste lucruri, la pierderea extraordinară și încercăm să-i ajutăm cât se poate de bine prin burse pe care le oferim prin mentorate care sunt realizate de personalități ale lumii artistice, prin evenimente de promovare, printr-o tabără, printr-o orchestră pe care am pus-o la punct și multe, multe alte evenimente.
Este o ediție aniversară. Se împlinesc zece ani de când organizați Concertul Regal caritabil, zece ani dedicați tinerelor talente. Să vorbim despre statistică. Mai exact, câte burse au fost oferite până în prezent?
Noi am estimat peste 300 de burse care au fost oferite în acești zece ani ai proiectului și, de asemenea, o cifră impresionantă de 1,2 milioane de euro care au fost cheltuiți pentru bursele acestea și pentru programul "Tinere talente". Sunt 90 de masterclass-uri la care tinerii au putut să participe sau pe care noi le-am organizat și mai mult de 80 de sesiuni de mentorat, de întâlniri între tineri și artiști consacrați, oameni care le vorbesc din experiența lor și le spun cum este să lupți pentru cariera ta și cum este să te dezvolți. De altfel, un lucru foarte interesant, Alexandra Dariescu, care este invitată la acest concert, și Remus Azoiței la rândul lui vor susține și un mentorat după concert, în ziua următoare, cu tinerii din "Tinere talente". Teodor Ilncăi, bineînțeles, a fost prezent la mentorat la rândul lui. Ținem foarte mult la această latură în care tinerii să-i întâlnească pe artiștii consacrați.
Am vorbit de cei trei soliști ai ansamblului dirijat miercuri de Tiberiu Soare. Ce vor asculta cei care vor fi în sala Ateneului Român?
Un repertoriu variat. Am zis să mergem anul acesta pe o formulă mai puțin obișnuită, un best of i-am spus, pentru că toți cei trei artiști - Alexandra Dariescu, Remus Azoiței, Teodor Ilincăi - au mai fost invitați ai concertului trecut și au fost unii dintre cei mai apreciați invitați ai concertului. Și atunci am zis să facem ceva neobișnuit, să-i aducem pe aceștia trei împreună și să oferim publicului din România un spectacol nobil pe de-o parte, dar un spectacol de foarte bună calitate pe de altă parte. Și-atunci, vom avea un program variat, de la Rahmaninov și până la Beethoven și Vivaldi… și-o să fie ceva foarte frumos, vă garantez!