Noi suntem nerăbdători să vă vedem, să vă ascultăm. Pentru dumneavoastră cum credeţi că va fi întâlnirea cu un public nou, cum este cel de la Bucureşti?

Am auzit de la mulţi colegi români despre România şi publicul de aici.Cât despre public, pot să spun că este ca o ...paletă de culori să cânţi în săli de concerte diferite, să întâlneşti oameni diferiţi. Iar acum este ca şi cum cineva a verificat lista mea şi a spus: "e timpul să cânţi la Bucureşti".

De ce nu aţi venit până acum în România?

Pentru că sunt un "băiat" foarte ocupat, de aceea, iar aceste companii de operă îţi fac programul cu foarte mult timp înainte, câteodată chiar cu patru ani, ceea ce este puţin înspăimântător...

În convorbirea noastră anterioară, cu câţiva ani în urmă, stăteam de vorbă cu muzicianul Bryn Terfel. Astăzi mă adresez lui Sir Bryn Terfel. S-a schimbat ceva în viaţa dumneavoastră odată cu acest titlu? Au apărut noi obligaţii?

Ei bine, ca să privim în context, iată cum stau lucrurile. Se primeşte o scrisoare cu o lună înainte de 29 decembrie. (Presa are embargo în ceea ce priveşte numele de pe listă.) Când am primit vestea, în decembrie 2016, nu mi-a venit să cred! O asemenea onoare! Eram deja Comandor al Imperiului britanic şi am primit una dintre medaliile Reginei pentru Muzică. Sunt al doilea după Sir Charles Mackeras care a primit această onoare.

Da, a fi înnobilat la "frageda" vârstă de 51 de ani a fost cu adevărat incredibil. Nu am putut spune nimic familiei mele până la sfârşitul lunii. Apoi a venit însă o avalanşă de e-mailuri, de mesaje pe reţelele de socializare, a fost ceva... ca un foc sălbatic. Încă mai găsesc în memoria telefonului mesaje de felicitare şi trebuie să mulţumesc tuturor acelor oameni.

Da, s-au schimbat lucruri de atunci. A devenit mai clar că trebuie să dau ceva înapoi. Primeşti aceste premii, primeşti onoruri pentru ceea ce ai facut în trecut, nu doar pentru muzică ci şi pentru ceea ce faci în munca de caritate, în cea cu tinerii interpreţi. Este ceea ce voi face şi în viitor, prin fundaţia mea: să ajut cât mai mulţi tineri care studiază - acesta e timpul în care au nevoie de sprijin... să le cumperi partituri, ori să le oferi lecţii de muzică. Deci, da, cred că acest titlu mă va "catapulta" încă mai mult să mă ocup nu doar de cariera mea de cântăreţ, ci să încerc să mă schimb, să mă gândesc mai mult la ceilalţi.

Pot să spun că acum sunteţi "egalul" bunului dumneavoastră prieten, Sir John Falstaff?

Da, chiar că sunt! Ce personaj! Cum a ştiut să celebreze viaţa cu vin, belşug de mâncare, femei… Sir John este un mare personaj, cred că fiecare bas bariton şi-l doreşte în repertoriu.

Da, Sir Bryn Terfel îl joacă pe Sir John Falstaff încercând să dea un nou sens cuvântului (Sir).

În recitalul dumneavoastră de la Bucureşti cântaţi melodii tradiţionale galeze, irlandeze, englezeşti şi altele semnate de compozitori britanici şi americani, apoi câteva lieduri celebre de Franz Schubert şi Robert Schumann. Putem considera că prin acest tip de program ne oferiţi un simbolic... portret al muzicianului Bryn Terfel, dincolo de rolurile de operă?

Da. Este ca un pas în trecut, ca o rememorare. Câteva dintre cântecele tradiţionale galeze, bunica mea m-a rugat să le învăţ şi să le cânt pentru că şi ea le cunoştea, demult... Par a fi puţin ca acele "cântece pe care ţi le cânta mama"...

Cât despre liedurile de Schubert, sunt câteva dintre primele pe care le-am învăţat ca student la Guildhall School of Music and Drama .Cântecele englezeşti le veţi găsi mereu în repertoriul meu, în orice recital sau ca bis. Fără îndoială, este ca un summum a 30 de ani de carieră.

Cântaţi deseori în concerte aceste melodii tradiţionale, dar şi multă muzică de secol XX. Este, de fapt, un omagiu acestor compozitori, dar şi acestui gen de muzică?

Da, fără îndoială. Am avut un recital la Edinburgh în luna iulie, unde am cântat lieduri de Brahms, ultimele pe care le-a scris, apoi ultimul lied de Schubert iar recitalul a devenit un parcurs pentru acele ultime lieduri. Apoi însă am venit cu cântece galeze scrise de Meirion Williams, pe care le-am găsit într-o librărie şi le-am înregistrat pentru prima dată.

Te gândeşti mult, de fapt la ce fel de recital vrei să oferi publicului. Recent am fost la un recital al lui Simon (Keenlesyde) cântând cu Emanuel Ax, "Cornul fermecat al băiatului" de Mahler, lieduri de Schubert. Îmi place să fac asta, să mă duc la recitalurile colegilor mei, să fiu alături de ei, cred că este foarte important. Iar când sunt în alt oraş şi stau câte şase săptămâni, cum va fi de exemplu la New York pentru "Tosca", mă voi duce la teatru, la muzee, mă voi duce să văd musicaluri... Asta, cum se spune, te ţine viu. Înveţi mereu de la alţi oameni - cântăreţi, dirijori, corişti, de la orchestre... Este cu adevărat uimitor.

La Bucureşti veţi cânta şi câteva melodii semnate Bryan Davies. Spuneţi-ne câte ceva despre ele...

Este un ciclu de cântece. Bryan a fost un foarte drag coleg şi prieten. El m-a acompaniat la o audiţie a mea, cu mulţi ani în urmă, la Londra, pentru Sir Georg Solti. Îi sunt recunoscător pentru că m-a ajutat să fiu mult mai relaxat, iar audiţia a fost cu succes.

Bryan mi-a compus apoi aceste cântece, din care voi cânta şi la Bucureşti. Sunt foarte diferite unul faţă de celălalt. Unul este despre un bărbat care cere să cânte la harpă, ca binecuvântare pentru soţia şi copiii săi, el fiind pe patul de moarte. Altul este despre un tânăr care vorbeşte despre iubita lui, pe malul mării. Apoi, un altul despre un om care culegea mere pe care le vindea şi ducea banii soţiei sale... mai cânt apoi o mică romanţă galeză după D.S.Williams...

...şi din melodiile scrise de Ralph Vaughan Williams, din "Songs of travel" câte veţi cânta?

O mică selecţie, nu am vrut să cânt tot ciclul, e lung. Versurile, textul sunt foarte importante, cu adevărat foarte frumoase.

Cânt aceste melodii ca... membru al Insulelor britanice, dar să ştiţi că pentru mine, limba engleză este una dintre cele mai dificile limbi în care am cântat. Este o limbă de circulaţie internaţională şi toată lumea trebuie să înţeleagă fiecare cuvânt pe care îl rosteşti. Este aproape întotdeauna o problemă cu cântăreţii care au cariere internaţionale: când e vorba de a interpreta ceva în limba engleză. Nu îi dau o mare... tandră... iubitoare atenţie, aşa cum fac cu italiana, franceza, germana în operă. Pentru mine, însă, a cânta în limba engleză a devenit un lucru foarte important.

Malcolm Martineau! pianist, partener de scenă, o personalitate! Vorbiţi-ne puţin despre această colaborare cu rezultate remarcabile, dintre dumneavoastră şi domnia sa.

L-am întâlnit pentru prima dată în 1990 când eram în al doilea an la Guildhall School of Music and Drama de la Londra şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să-mi dea lecţii gratis! Apoi, a fost cumva un pact între noi ca în viitor să lucrăm împreună. Şi, într-adevăr aşa s-a întâmplat. El acompaniază mulţi cântăreţi. Eu găsesc foarte interesant la Malcolm modul în care reacţionează la prima citire a unei partituri: e unic, deosebit.

Cât despre mine, îmi cunoaşte greşelile, ştie când respir, când am nevoie de ajutor, când rămân "fără aer"....Ştie când sunt 100% sănătos, când "motorul" merge sau nu la capacitatea maximă... Pe scenă, în recital suntem puţin ca şoarecele şi pisica ...câteodată mă simt foarte bine, cânt ca un zeu, altădată sunt mai "tăcut", cânt mai "rar" sau alteori mai tare... dacă nu sunt în regulă, toate aceste lucruri pot deveni dificile. Dar Malcolm este acolo, reacţionând imediat!

Cunoaşte tot ce cântă, repertoriul, foarte bine deşi lucrează cu foarte mulţi cântăreţi - voci feminine, voci masculine - cântă şi în concerte camerale. Călătoreşte foarte mult (ca Placido Domingo), dar poate să lucreze extrem de meticulos cu toţi cântăreţii. Este ...impresionant!

Aţi fost înnobilat pentru servicii aduse muzicii. Ce înseamnă, Sir Bryn, în mod real să serviţi muzica?

Noi suntem foarte norocoşi pentru că putem cumpăra partituri muzicale pe care le învăţăm şi le oferim apoi publicului, în teatre de operă sau în săli de concerte. Este vorba despre muncă grea şi dedicaţie. Îmi place ca atunci când sunt în recital, cântând fără partitură, din memorie, în faţa publicului, să fiu foarte atent, să văd cum reacţionează oamenii. Asta am fost învăţat de foarte tânăr, în Wales apoi la Guildhall School of Music and Drama de către Arthur Reckless, trei ani, şi apoi de către Rudolf Piernay care a fost şi încă este profesorul meu. Acesta ar fi, într-un anume sens, ceea ce simt eu despre muzică: dedicaţie. Mă simt foarte norocos că sunt în poziţia de acum.

Aveţi o contribuţie importantă la promovarea culturii galeze în ultimele două decenii. Veţi continua?

Fără îndoială! Când am fost în Malta, recent, pentru un concert cu Joseph Calleja mă gândeam să fac aşa ceva şi în Wales, la Cardiff, un concert care să celebreze Brexitul cu Scoţia, Irlanda, Anglia… Pentru viitor sunt alte cântece tradiţionale pe care vreau să le învăţ, câteva opere pe care mi-ar plăcea să le cânt. De exemplu, "Flautul fermecat" de Mozart. Niciodată nu am cântat în spectacol, Papageno. Poate sunt prea în vârstă pentru asta, dar sigur aş fi un foarte isteţ păsărar!

Noi înregistrări? Planuri de viitor? Băieţi buni, nu doar băieţi răi? ("Bad Boys"/album 2009/DG)

Bună întrebare. Nu am nimic în industria de înregistrări, acum, din păcate ea este mai mult îndreptată către înregistrările live. Iar în ce priveşte operele pe care vreau să le înregistrez, în care vreau să cânt, acelea nu sunt neapărat cele pe care vrei să le faci în concert şi să se înregistreze live... "Maeştrii cântăreţi din Nurnberg", Tetralogia... Cred că timpul meu a trecut pentru înregistrarea acestor creaţii magnifice. Mă gândesc pentru viitor la mai multe melodii vechi englezeşti, înregistrate în Marea Britanie, ceva asemănător cu cele pe care le cânt în recitaluri. Către aşa ceva mă îndrept, deocamdată, împreună cu minunata casă de discuri cu care lucrez, Deutsche Grammophon.